Povestea lor e simplă. Sosesc în Italia cu speranţa că aici vor avea un viitor mai bun. Apoi dispar, fără ca nimeni să mai ştie ceva despre ei. Este povestea „copiilor-fantomă“ sosiţi din România sau Republica Moldova, în căutarea unei vieţi mai bune.
Jurnaliştii de la cotidianul italian La Repubblica au coborât pentru câteva ore în infernul „copiilor-fantomă“. Munca lor nu a fost deloc uşoară, reţeaua copiilor străzii fiind, din câte se pare, mult mai bine organizată decât s-ar putea crede. După zile de aşteptare, un băieţel din Republica Moldova a acceptat, în sfârşit, să vorbească. Deşi are doar 12 ani, Igor ştie foarte bine cum stau lucrurile în lumea lui. „Chiar dacă aţi fi un poliţist, nu aţi putea să faceţi nimic, pentru că sunt minor. În cel mai rău caz mă duceţi într-un centru de primire pentru minori, pentru că am 12 ani“, spune el clar. După ce află cu cine stă de vorbă, Igor începe să se destăinuie: „Eu iau 50 de euro pentru masturbare, pentru altceva, tarifele cresc“. Apoi îşi spune povestea, care seamănă izbitor cu cea a sute de copii clandestini ce devin apoi fantome. „Am venit acum un an din Republica Moldova, cu alţi prieteni de vârsta mea. Aveam o persoană de contact, alţi prieteni care sosiseră la Milano înaintea noastră şi care ne-au încredinţat unui român. Am stabilit să lucrăm pentru el un timp, apoi începem să muncim pe cont propriu, ca să câştigăm bani şi să trimitem ceva şi acasă“. După dialogul cu reporterul, Igor cere ceva de mâncare, după care se grăbeşte la „angajatorul său“, românul care gestionează o adevărată reţea de minori. Acesta încasează toţi banii şi le oferă doar adăpost şi mâncare. „Sunt sigur că, în curând, mă va lăsa să muncesc pe cont propriu, aşa cum a făcut şi cu alţi copii înaintea mea“, spune Igor. În această „branşă“, a copiilor-fantomă, nu există concurenţă. „Fiecare are clienţii lui, care au gusturi diferite, aşa că nu sunt probleme între noi. Ba chiar dimpotrivă. Ne protejăm reciproc. Cine rămâne pe stradă ia numărul de înmatriculare al maşinii cu care plecăm, pentru că nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla“.
Visând la o viaţă mai bună
Igor, la fel ca alţi copii de vârsta sa, este foarte solicitat de o clientelă infamă, oameni de toate categoriile sociale, care la prima vedere par cetăţeni respectabili. Unii dintre aceşti copii dispar pur şi simplu. „Nu i-am văzut pe mulţi dintre prietenii cu care am venit. Mie îmi oferiseră 2.000 de euro pentru un rinichi, însă am refuzat. Mi-e frică. Ştiu pe cineva care a acceptat. Un amic a fost luat de un cuplu. Păreau oameni de treabă. În schimbul unui rinichi, i-au promis un viitor, o casă şi el a plecat“. În faţa acestui fenomen, preotul Fausto Resmin, care administrează Centrul de primire „Don Milani“, se declară neputincios. Preotul s-a implicat de câţiva ani în posibila recuperare a acestor copii fără patrie şi fără familie, care ajung pe mâna traficanţilor. „Eu nu pot să fac nimic. Aceşti copii parcă au 18 ani, gândesc ca nişte adulţi, au idei clare şi, deşi sunt conştienţi că sunt în mâna unor traficanţi, continuă să îi caute, în speranţa că mai devreme sau mai târziu se pot elibera şi munci pe cont propriu. Şi mai trist e faptul că rudele lor, din România sau Moldova, deşi ştiu ce viaţă au aici copiii lor, îi încurajează să rămână în Italia. Am fost martorul multor conversaţii telefonice între aceşti copii şi mamele lor. Şi când le spun că pot să studieze, să obţină permisul de şedere, un loc de muncă şi un salariu mic, de 150-200 de euro, îmi râd în faţă şi pleacă imediat. Sunt copii foarte hotărâţi, care au doar două obiective de atins: banii şi hainele de firmă“, a relatat preotul.
