Alexandru Păunescu, elevul care a vrut să o batjocorească pe Simona P., este cerce-tat de organele legii pentru infracţiunea de tentativă de viol. Celălalt elev, Cătălin T., a fost audiat ca martor, nefiind pus sub acuzare.
Tânărul care a încercat să o violeze pe Simona P. a fost pus sub acuzare, fiind cercetat de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. Alexandru Păunescu, de 18 ani, din Târgu Jiu, a fost audiat de poliţişti şi şi-a recunoscut intenţiile necurate. Atât Păunescu, cât şi celălalt elev, Cătălin T., au fost exmatriculaţi de la Liceul cu Program Sportiv (LPS), nemaiavând dreptul să continue studiile anul acesta şcolar. „Alexandru Păunescu şi Cătălin T. au fost exmatriculaţi, iar decizia a fost luată de Consiliul Profesoral în urma analizării cazului petrecut la începutul acestei săptămâni. Cei doi nu mai au posibilitatea să-şi continue studiile anul acesta şi pe viitor nu mai au voie să se înscrie la un liceu cu program sportiv. Sper că sunt suficient de maturi încât la anul să-şi reia studiile. Cred că sunt la vârsta la care au înţeles că a avea liceul absolvit este un lucru necesar“, a declarat Cornel Tigveanu, directorul LPS din Târgu Jiu.
Alexandru, elev cu un comportament deviant
Potrivit directorului unităţii şcolare mai sus menţionate, Alexandru Păunescu a mai avut probleme în 2007, când a fost exmatriculat pentru trei zile. În toamna acelui an a chiulit şi a mers la Liceul Economic, unde a agresat un elev. Se pare că acel elev se luase de prietena lui Păunescu, iar acesta a rezolvat problema în stilul său, devenind agresiv. „Alexandru Păunescu este un elev care din clasa a XI-a a început să aibă un caracter deviant. A fost incidentul în 2007, o bătaie în Liceul Economic, iar următoarea faptă pentru care a fost sancţionat s-a petrecut în luna decembrie a anului trecut, când, la un antrenament la handbal, s-a certat cu alt coleg, pe care, până la urmă, l-a lovit. A venit şi poliţia, iar Păunescu a fost amendat. Am avut numeroase discuţii cu el, l-am sfătuit să meargă la un psiholog pentru că este un băiat care are ieşiri violente în diverse momente. Ştiu că nu mai are tată, iar mama sa este mereu plecată la lucru. Avea şi absenţe destul de multe. Cătălin T. nu a avut probleme şi nici abateri disciplinare. A fost şi el exmatriculat pentru că ştia ce are de gând Păunescu şi a preferat să stea şi să se uite. Nu a intervenit să pună capăt situaţiei. Credem că decizia exmatriculării era singura opţiune, pentru că faptele celor doi sunt foarte grave. Prin această exmatriculare dăm un exemplu celorlaţi elevi. Le arătăm că aşa ceva nu se face“, a precizat directorul Cornel Tigveanu.
Elevii nu mai au voie să părăsească şcoala
Conducerea LPS a discutat despre cazul elevei Simona P. şi, pentru a se evita astfel de situaţii, s-a decis ca elevii să nu mai aibă voie să părăsească liceul în timpul orelor şi al pauzelor. „Am vorbit cu elevii din mai toate clasele despre acest eveniment neplăcut, avem paznic la intrare, iar elevii pot ieşi din curtea liceului numai pe o poartă, care este păzită. Am solicitat la primărie instalarea unor camere video de supraveghere şi se va rezolva. De asemenea, problema uniformei a fost adusă în discuţie şi vom încerca să facem ceva în acest sens. La anumite clase există uniformă. Periodic, verific dacă elevii vin îmbrăcaţi cum trebuie. Majoritatea celor care învaţă în acest liceu fac parte din familii cu venituri medii. Unii nu sunt supravegheaţi aşa cum ar trebui. Foarte mulţi părinţi lucrează în străinătate, alţi elevi sunt crescuţi de un singur părinte“, a precizat directorul LPS Târgu Jiu.
Majorat, în spital
Simona P. şi-a serbat ieri majoratul, pe patul spitalului. A fost vizitată de numeroşi colegi şi prieteni, care i-au adus cadouri. „Mama mi-a adus un tort. Sunt fericită că este cu mine“, a spus Simona.
Săptămâna viitoare, Simona va fi băgată în ghips în zona bazinului. „Medicul mi-a spus că am coloana fisurată şi mă va băga în ghips. Voi mai sta în spital o vreme. Acum nu mă ridic din pat. Sănătate îmi doresc de ziua mea. Îi am pe ai mei alături, ceea ce este foarte important. Voi încerca să trec şi peste această etapă groaznică din viaţa mea“, a afirmat Simona.

