Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus ieri că dobânzile Robid-Robor din piaţa monetară „nu mai reflectă decât parţial realităţile pieţei“. „Săptămâna trecută s-au calmat lucrurile pe piaţa valutară şi s-au mutat tensiunile pe piaţa monetară. Nu este însă decât un atac eşuat asupra leului. S-au format poziţii lungi pe leu, finanţate de regulă prin operaţiuni de tip swap şi, când nu s-au mai putut finanţa, s-au prăbuşit. Ca orice prăbuşire, scoate fum, iar fumul s-a văzut în piaţa monetară“, a declarat Isărescu. Vineri, leul s-a apreciat semnificativ, de la 3,7650 până la 3,67 lei/euro, în contrast cu evoluţia regională, după ce speculatorii au început să închidă poziţiile deschise pe euro/leu şi au avut nevoie să cumpere lei, potrivit unor dealeri din piaţă. În condiţiile în care dobânzile din piaţa monetară depăşesc dobânda lombard (sau pentru facilitatea de credit, deschisă băncilor la BNR), de 14,25%, piaţa poate fi caracterizată ca fiind disfuncţională, a menţionat Isărescu.
Isărescu: Unii jucători din piaţă au fost precum iepuraşul din desene animate
Mugur Isărescu a mai spus că BNR a acordat vineri credit lombard de peste două miliarde de lei băncilor comerciale, în condiţiile în care lichiditatea din piaţă a scăzut brusc pe fondul operaţiunilor de tip swap. „Dacă lichiditatea era suficientă (vineri – n.r.), nu injectam peste două miliarde de lei la lombard. A fost suficientă, dar dintr-o dată au existat unii care au făcut swap. Ei au luat un fel de credit de la nu ştiu cine“, a mai spus Isărescu.
Guvernatorul BNR a precizat că jucătorii care s-au găsit vineri într-o astfel de situaţie au fost nevoiţi să-şi închidă poziţiile, „iar câţiva nici n-au mai apucat“. „Au fost precum iepuraşul din desene animate, care aleargă pe crenguţă şi se termină crenguţa, iar el mai face vreo zece paşi. Nu e cea mai mare glorie pentru o bancă mare să nu-şi închidă poziţiile“, a adăugat Isărescu.
„Asemenea anomalii nu pot exista foarte mult timp“
Isărescu a dat două motive principale pentru această situaţie: fie nu sunt titluri de stat suficiente, fie este o cerere mare de lei. Guvernatorul a spus că înclină, în principal, către a doua cauză pentru tensiunile de vineri din piaţa monetară. „Cei care au anticipat greşit şi-au primit porţia, iar ceilalţi au început să-i taxeze suplimentar“, a spus Isărescu, avertizând că astfel de anomalii pot avea şi consecinţe asupra economiei reale.
El a explicat că dobânzile în piaţă nu vor coborî probabil imediat, în condiţiile în care băncile care dispun de titluri de stat şi pot beneficia de credit lombard vor dori să profite în continuare de avantajul dat de marja de dobândă, însă piaţa va reveni treptat la normalitate.
„Asemenea anomalii nu pot exista foarte mult timp. Băncile vor veni la lombard şi vor lua lichidităţi cu 14,25%, ceea ce este mult mai puţin ca dobânzile de 30-40% de vineri. Băncile care nu au titluri de stat vor lua de la băncile care au“, a menţionat Isărescu. Guvernatorul a mai explicat că în piaţa monetară au existat vineri o parte de cotaţii şi altă parte de operaţiuni calculate într-un moment tensionat. „Robid-Robor se calculează la mijlocul zilei, pe bază de cotaţii de la marii jucători. Tensiunile pe piaţa monetară au apărut în contextul în care o parte din jucătorii mari erau implicaţi în piaţa valutară direct sau pentru clienţi din exterior“, a explicat Isărescu. „Dobânda medie calculată de noi a fost între 28 şi 32%, pe baza unui volum ridicat, iar dobânda efectivă pentru tot volumul, în condiţiile în care au fost operaţiuni mari pe piaţă, de 1.400 de miliarde de lei, calculată ca medie efectivă, a fost de 22%. Dacă eliminăm extremele, rămâne o valoare medie de 18%“, a mai spus Isărescu.
Isărescu: Băncile să nu-şi tragă cu stângul în dreptul
Băncile nu ar trebui să se grăbească să paseze clienţilor costurile ridicate din operaţiunile din piaţa interbancară, a spus ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a precizat că a discutat problema cu şeful ARB, iar o echipă de tehnicieni de la BNR este în contact cu tehnicieni de la bănci. „Am ajuns la concluzia că trebuie să dăm un mesaj clar că situaţia din ultimele zile nu este de durată, ci conjuncturală“, a spus Isărescu. În mesajul transmis băncilor, Isărescu a făcut referire la cele care „acum doi ani se băteau pe cote de piaţă“. „Băncile să nu-şi tragă un glonţ în picior, să nu-şi tragă cu stângul în dreptul. Altminteri, relaţiile cu clienţii sunt reglementate. Există chestiuni juridice, pe care nu vreau să le comentez mai mult“, a spus Isărescu.
„Limitarea creditării este cauzată de incertitudinile din piaţă, nu de noul regulament BNR“
Limitarea creditării din ultima perioadă a fost cauzată de incertitudinile din piaţă, pe plan intern şi internaţional, şi nu de noul regulament al BNR privind creditarea persoanelor fizice, a declarat guvernatorul. „Sistarea creditării de către unele bănci a fost cauzată de incertitudinile din piaţă pe plan intern şi internaţional. Publicul, în general, a prins această spaimă că s-a întâmplat ceva cu leul. Avertizez pe cei care spun că băncile nu pot oferi credite din cauza noilor norme ale BNR, că normele nu sunt la Banca Naţională. Este o încercare de diversiune în piaţă“, a spus Isărescu. Guvernatorul BNR a arătat că ritmul de creştere a creditării va încetini în următoarea perioadă. „Bineînţeles că ritmul creditării o să scadă. Creşterea de 110% este foarte mare. Trebuie să ne iasă din cap lucrul acesta cu cifre mari“, a spus Isărescu. El a adăugat că ar fi o greşeală pentru bancheri să descurajeze creditarea în lei.
De asemenea, oscilaţiile mari de curs din ultima perioadă ar putea avea un impact negativ asupra creditării în valută, din cauza neîncrederii pe care aceste variaţii o produc clienţilor, a mai declarat Isărescu. „Dacă acum evoluţia cursului îi avantajează pe cei cu credit în valută, părerea mea e că nu le va face bine la inimă“, a spus Isărescu, într-o conferinţă de presă.
Guvernatorul a explicat că persoanele care au credite în valută trebuie să urmărească în permanenţă evoluţia cursului. „Primul defunct al acestor turbulenţe este creditul în franci elveţieni. Următorul care nu se va simţi bine este creditul în valută“, a afirmat Isărescu.
Dobânzile pe piaţa interbancară românească au crescut
Declaraţiile guvernatorului vin în contextul în care dobânzile din piaţa monetară interbancară românească (ROBID-ROBOR), folosite de bănci ca referinţă pentru creditele cu dobândă variabilă în lei acordate clienţilor, au sărit peste 20% vineri şi s-au menţinut foarte ridicate şi ieri. BNR a afişat, în prima parte a zilei de ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 15,99% pe an, sub cel de 19% pe an din şedinţa anterioară, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a sărit la 56,05% pe an, de la 46,13% pe an, cât era vineri. Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au crescut puternic ieri, la 20-50% pe an, nivel mult peste cel al dobânzii de politică monetară, de 10,25%, în condiţiile în care au ajuns pe parcursul zilei de ieri şi la 80% pe an, din cauza problemelor de lichiditate din piaţa interbancară.
Cristina CHICOŞ

