Analiştii spun că, săptămâna trecută, BVB a dat înapoi cu patru ani din cauza crizei economice mondiale. Scăderile principalilor indici au adus bursa românească la nivelul din 2004. La mijlocul săptămânii, tranzacţiile au fost suspendate din cauza scăderilor accentuate.
Turbulenţele înregistrate săptămâna trecută pe pieţele internaţionale au trimis Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în urmă cu patru ani atât din punct de vedere al cotaţiilor, cât şi din cel al volumelor de titluri tranzacţionate, sunt de părere analiştii. Indicii BVB au ajuns la valorile din 2004-2005, când bursa autohtonă a cunoscut aprecieri record.
Primele două zile ale săptămânii precedente au adus scăderi semnificative generalizate: luni şi marţi, indicele BET a pierdut 5,38%, respectiv 4,01%, în timp ce indicele BET-FI a pierdut 10,50%, respectiv 8,25%. Ziua de miercuri a adus scăderi şi mai mari. Indicele BET a pierdut 9,25%, iar indicele BET-FI, 14,64%, în numai o oră de la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, din cauza scăderilor foarte mari înregistrate pe pieţele americane şi asiatice în ziua precedentă şi a deschiderii pieţelor europene cu scăderi la fel de mari. În aceste condiţii, BVB a luat o măsură aplicabilă doar în situaţii excepţionale: suspendarea tranzacţiilor până la sfârşitul zilei. O mare parte din companiile listate la BVB (BDR, SIF, Biofarm, Oltchim, Impact, Flamingo, Atibiotice etc.) au rămas fără cumpărători. Joi au fost alte scăderi: BET a pierdut 1,72%, iar BET-FI a pierdut 7,43%. În tot acest timp, criza a continuat violent pe toate pieţele de capital. Aceasta a făcut ca, pentru vineri, BVB să adopte o măsură fără precedent: păstrarea pieţelor de acţiuni în starea de predeschidere până la sfârşitul zilei. Această stare a permis introducerea de ordine, dar nu şi executarea tranzacţiilor. Prin urmare, tranzacţiile au fost practic blocate până la sfârşitul zilei de vineri, la ora 16.30. În acel moment, sistemul BVB a permis executarea tranzacţiilor pe baza ordinelor introduse pe tot parcursul zilei.
Brokerii spun că următorul an va avea urmări negative
Ziua de vineri a adus noi scăderi: 9,93% pentru BET şi 14,85% pentru BET-FI. Unele acţiuni au rămas, din nou, fără cumpărători. Cel mai mult au scăzut acţiunile SIF Moldova, care au pierdut 47,69%, urmate de cele ale Amonil Slobozia, cu o depreciere de 46,03%, şi de cele ale Banat Crişana, care au scăzut cu 45,83%. În total, indicele BET a pierdut 27,04% în ultima săptămână. Pentru comparaţie, precizăm că în 2006 creşterea totală a indicelui a fost de 22,23%, iar în 2007 aceasta a fost de 22,05%. Practic, într-o săptămână, indicele a pierdut mai mult decât toată creşterea acumulată într-un an întreg.
„Recomandarea pe termen mediu, cel puţin pentru următoarele 12 luni, rămâne una de prudenţă maximă. Contextul va rămâne negativ cel puţin şi anul viitor. În aceste condiţii, nu ne putem aştepta la o schimbare majoră de trend la BVB. Desigur, nu mă aştept ca acţiunile să scadă continuu cel puţin un an de acum înainte. Vom vedea perioade de volatilitate mare ce alternează cu perioade de stagnare. Mă aştept să asistăm şi la diverse reveniri în acest interval, dar pe termene scurte, de câteva zile, săptămâni sau chiar luni“, a concluzionat Leonard Şonei, responsabil al agenţiei Intercapital Invest Craiova. Într-un cadru mai larg, se poate spune că indicele BET a pierdut, din iulie 2007 până în prezent, toată creşterea acumulată în trei ani – indicele înregistrează în prezent valori comparabile cu cele de la jumătatea anului 2004.

