Reţelele de apă şi canalizare, precum şi clădirile din domeniul public al Craiovei sunt folosite ilegal de SC Compania de Apă „Oltenia“ SA. Există mii de probe ale infracţiunii denumite de Codul Penal al României „gestiune frauduloasă“: facturile pe ultimele patru luni emise de SC Compania de Apă „Oltenia“ SA.
Mii de bunuri imobile din patrimoniul public al Craiovei sunt folosite ilegal încă de astă-vară de o societate comercială, Compania de Apă „Oltenia“ SA, în scopul obţinerii de foloase materiale: salarii pentru angajaţi, megasalarii pentru conducere şi profit din utilizarea reţelelor şi utilajelor la prestarea de servicii către terţi. Fapta este încadrată în Codul Penal al României sub titlul de „gestiune frauduloasă“ şi, dacă este săvârşită cu intenţia menţionată, „se pedepseşte cu închisoare de la trei la zece ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“. Societatea comercială funcţionează cu acte în regulă din iulie 2007, preluând imobilele şi reţelele de la Regia Autonomă Apa Craiova, aflată în subordinea consiliului local municipal. Cum şi-a pierdut titulatura de instituţie de interes public, SC Compania de Apă „Oltenia“ SA nu mai are dreptul de a opera cu imobilele aparţinând domeniului public decât în baza unui contract de concesiune sau de închiriere, conform Legii nr. 213 din 1998: „Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile după cum urmează: a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii“. Mai jos cu un articol aflăm cui pot fi date în administrare: „Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local“. Compania de Apă nu se încadrează în nici una dintre categoriile ultimului articol prezentat.
Directorul Apei o scaldă
Actualul director al Companiei de Apă „Oltenia“ SA, Ion Bebe Neacşu, recunoaşte că are de cârmuit barca pe o baltă care nu e a lui, dar nu consideră „croaziera“ ceva tocmai ilegal. „Da, bunurile imobile trebuie concesionate, dar, vedeţi, proprietarul lor este chiar acţionarul principal al societăţii, respectiv Consiliul Local Municipal Craiova. Iar dacă acţionarul consimte ca societatea să le folosească, atunci nu cred că e o problemă. În plus, în actul constitutiv este specificat că urmează să fie realizat inventarul domeniului public care ne va fi concesionat“, a spus Bebe Neacşu. El crede că, până în martie 2008, imobilele şi reţelele publice vor fi inventariate şi concesionate. Până atunci, problema tocmai asta e, că acest consiliu local municipal nu poate consimţi, el poate doar să concesioneze sau să închirieze domeniul public, potrivit legii, altor unităţi decât cele publice. Adică şi unui „SC“, indiferent care sunt acţionarii acestuia.
Consiliul local, părtaş
Primul director al Companiei de Apă „Oltenia“ SA, Constantin Stamatoiu, susţine că numai Consiliul Local Municipal Craiova deţine întreaga vină. „Actul constitutiv a fost aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor, cu un articol în care este specificat că va trebui întocmit inventarul şi apoi concesionat, aşa încât înseamnă că municipalitatea şi-a dat acordul ca SC Compania de Apă să funcţioneze în atare condiţii. Între timp, Compania a demarat acţiunea de inventariere, care însă nu s-a finalizat“, a spus Stamatoiu. Pe de altă parte, legea mai spune că proprietarul bunurilor este cel care trebuie să inventarieze domeniul public şi să-l concesioneze, dacă e cazul. Numai că la Craiova lucrurile se mişcă după cum vrea secretara primăriei, Nicoleta Miulescu. Aceasta a precizat la ultima şedinţă ordinară a consiliului local municipal că există un termen legal de inventariere a domeniului public, termen care încă nu a fost depăşit. Fapt care, în opinia Nicoletei Miulescu, ar disculpa Consiliul Local Municipal, respectiv Primăria Craiova, în cazul gestionării frauduloase a bunurilor publice de către Compania de Apă „Oltenia“ SA.

