36.8 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjMii de pelerini s-au rugat la Mănăstirea Tismana

Mii de pelerini s-au rugat la Mănăstirea Tismana

Mii de credincioşi din toate colţurile ţării au sosit de Sfânta Maria la Mănăstirea Tismana, la slujba oficiată de un sobor de preoţi. Oamenii au asistat la slujbă şi s-au rugat toată noaptea pentru iertarea păcatelor şi pentru bunăstare.

GORJ. Pelerini din mai multe judeţe ale ţării au ajuns în urmă cu două zile la Tismana pentru a participa la sărbătoarea de Sfânta Maria. Mulţi credincioşi au venit şi în anii trecuţi: „Avem credinţă în Dumnezeu şi pentru asta am bătut cale lungă din Vrancea până aici, la Mănăstirea Tismana. Să ne rugăm pentru sănătate şi bunăstare, că avem nevoie. Am mai fost şi în alţi ani şi pentru că ne-am simţit bine am revenit. Şi la anul vom veni, numai să fim sănătoşi“, a afirmat un bărbat din Vrancea.
De Sfânta Maria, la Mănăstirea Tismana, sute de maşini erau parcate pe marginea drumului pe o lungime de câţiva kilometri. Poliţiştii gorjeni au împânzit toată zona, pentru a dirija circulaţia şi pentru a evita producerea unor accidente. Nici comercianţii nu au lipsit de la această sărbătoare. În faţa mănăstirii erau aşezate tarabe cu tot felul de suveniruri. Icoane, cruciuliţe şi brăţări sfinţite, precum şi alte obiecte erau aşezate pe mesele de la intrarea în curtea mănăstirii.

Mai-marii judeţului nu au lipsit de la slujbă

Printre credincioşii sosiţi din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, la Tismana au venit şi mai-marii judeţului Gorj. Primarul municipiului Târgu Jiu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cornel Popescu, au fost prezenţi la Tismana pentru a asista la slujbă. „În fiecare an am venit aici să asist la slujba susţinută cu ocazia Sfintei Marii. Această zi are o semnificaţie aparte şi trebuie marcată aşa cum se cuvine“, a declarat Florin Cârciumaru. Pelerinii au mărturisit că se roagă la Dumnezeu să îi ajute. „Am venit să ne rugăm pentru iertarea păcatelor şi pentru sănătate. Este o zi deosebită şi nu puteam să ratăm acest eveniment. Este bine că oamenii au început să creadă mai mult în Dumnezeu“, a afirmat o femeie care sosise la Mănăstirea Tismana din Drobeta Turnu Severin.
Soborul de preoţi a ţinut slujba în curtea mănăstirii, astfel încât toţi cei prezenţi să poată fi aproape de ei.
După ce slujba a luat sfârşit, credincioşii au mers la bâlciul organizat cu ocazia acestei zile. „După ce se termină slujba, mergem la bâlci. Ştim că aici se face în fiecare an bâlci şi mergem şi noi să mâncăm un mic şi să bem un suc, pentru că suntem cu maşina. Este foarte aglomerat, dar ne strecurăm cum putem“, a declarat un bărbat din Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS