Câtiva elevi de liceu din orasul Petrila au demarat o ampla campanie impotriva consumului de droguri, scopul fiind acela de a arata care sunt riscurile la care se expun cei ce gusta din magia lor. „Proiectul promovat de acesti tineri a avut ca scop implicarea unui numar mai mare de elevi, in special din rândul fumatorilor, care au confectionat fluturasi, afise cu deviza «VREAU UN LICEU FARA DROGURI» si au procurat pliante de la parteneri. In fluturasi s-au regasit articole cu deziluzii ale consumatorilor si efectele daunatoare ale drogurilor. Am distribuit in scolile de pe raza orasului pliante si s-au tinut si seminarii tematice cu participarea unor specialisti in domeniu, de la partenerii proiectului“, a spus prof. Nicoleta Cindea, coordonatorul proiectului.
Toate aceste actiuni menite sa convinga tinerii despre nocivitatea drogurilor s-au desfasurat in cadrul liceului cu consiliul reprezentativ al elevilor, iar rezultatele – fotografiile si filmul – vor intocmi un jurnal al activitatilor, care va fi trimis in cadrul unui concurs national.

