La Galeriile de Arta din Craiova, inca mai este deschisa expozitia de lucrari in acuarela a lui Nicolae Predescu, membru al Uniunii Artistilor Plastici din România, filiala Craiova. Nicolae Predescu s-a nascut la Fauresti (Vâlcea), in 1938, si a absolvit Academia de Arta din Bucuresti. Are 22 de expozitii personale de pictura, acuarela si grafica si numeroase expozitii de grup in tara si in strainatate. Incepând din 1992 a participat la toate saloanele organizate de Muzeul de Arta din Craiova. Are lucrari de arta in colectii particulare din Franta, Belgia, Germania, Canada etc. S-au scris numeroase cronici plastice in ziare si in reviste de specialitate. Criticul de arta Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Arta din Craiova, il considera unul dintre cei mai buni acuarelisti din tara: „Creeaza o muzicalitate a ansamblului extrem de greu in aceasta tehnica“. Din acest punct de vedere, Nicolae Predescu se situeaza pe primul loc in tara. In general vorbind, acesta este de departe cel mai valoros acuarelist din intreaga zona a Olteniei. In România mai sunt cel mult cinci acuarelisti de notorietate, insa sub aspectul tehnicii pe care o abordeaza este intr-adevar unic.
Revenind la expozitie, se observa cum artistul refuza categoric sa se opreasca la o singura culoare, la o singura expresie. Ochiul sau scormoneste sentimentul fiecarei culori, al fiecarei combinatii, in dorinta de a descoperi istoria unei frunze, unui copac, a unei privelisti cu nuante usor metafizice. Stapâneste ca nimeni altul primejdia luminii si a intunericului in cromatica sa.
Numeroasele lucrari expuse sunt un fel de corala academica dirijata impotriva frazeologiei anotimpurilor de imitatie clasica. Predescu are ceva in plus fata de putinii acuarelisti care mai sunt in tara. Lucrarile lui vorbesc, soptesc si cânta la unison, astfel nascându-se concerte de culori, de nuante si accente. In acelasi timp, fiecare lucrare este o voce distinsa, grava, acuta, in dauna negasirii unui adapost, asa incât culoarea sa intre-n odihna. Privesti indelung un tablou si nu stii de ce ai senzatia dorului si o data cu ea pe aceea a omenirii impasibile, a cerurilor reci care se lovesc intre ele. Timpul si spatiul, uneori, se lovesc de tacere. Am vazut culori care simt durerea, culori gânditoare, iar altele devorându-se reciproc.
In concluzie, o expozitie de exceptie, capabila de a civiliza orice ochi al diversitatii firii umane.
