Printre infractiunile cu care se confrunta politistii se numara si inselaciunile. Cele care tin de domeniul fraudelor sau al evaziunilor sint doar o parte dintre acestea. O alta este reprezentata de inselaciunile la care sint supusi, in fiecare zi, cetatenii de rind. Romanul cade din ce in ce mai des in plasa sarlatanilor care vind iluzii.
Lozul norocos si alba-neagra
Este bine cunoscuta pacaleala denumita „lozul“. Ea scutura prin anii ’80 buzunarele naivilor care riscau sa parieze pe continutul unui loz. Escrocii care foloseau aceasta metoda lucrau in echipe. Faceau pariuri fictive intre ei si ii indemnau pe cei prezenti sa participe. La inceput, miza era o suma mica, iar lozul iesea intotdeauna necistigator, pentru ca jucatorul sa continue sa parieze. Cind miza crestea, sarlatanul scotea lozul cistigator, iar jucatorul de ocazie pierdea instantaneu tot. Treptat, acest gen de pacaleala a disparut, in urma aparitiei jocurilor de noroc legale. De la ruleta si jocurile de cazino si pina la Bingo si 6 din 49, romanul are de unde alege. Nu mai cade in plasa „agentilor de pariuri“ de la colt de strada. Ca si metoda lozului, erau folosite si jocurile „de atentie“, precum alba-neagra sau barbutul. Au urmat inselaciunile grave cu apartamente si masini. Din agenti de pariuri, escrocii s-au transformat in agenti imobiliari. Mai grav este faptul ca escrocheria era dificil de dovedit. Impostorii ii determinau pe proprietarii apartamentelor sau masinilor sa le semneze un act prin care le dadeau drepturi depline asupra acestora. Cu greu se putea demonstra apoi ca pagubitul nu stia ce semneaza. Si aceste inselatorii au disparut treptat, o data cu aparitia agentiilor imobiliare si a campaniei de avertizare a populatiei, desfasurate de politisti cu privire la riscurile lasarii actelor casei sau ale masinii pe mina unor straini.
Italianu’ si smenarul… la putere
Multe dintre metodele vechi de inselaciune au disparut, insa locul lor a fost luat de altele noi. Acum, escrocii incearca sa se apropie de oameni pentru a le cistiga increderea. Exemplele sint nenumarate, printre ele, cele mai recente fiind pacalelile cu icre, ulei si tombole. Sarlatanii merg din casa in casa cu produse care sint fie de vinzare, fie „trimise“ de un membru al familiei. Ingeniozitatea infractorilor se vede in modul de ambalare si de prezentare a produselor. Sticlele in care era imbuteliata apa vinduta pe post de ulei sau icre sint semiopace, astfel incit clientul sa nu-si poata da seama cu exactitate daca este ceea ce sustinea vinzatorul. Prezentarea se face prin cele mai ademenitoare metode: fie practicind preturi mult mai scazute decit cele de pe piata, fie sustinind ca au fost trimise de un cunoscut al victimei, pentru a o obliga, practic, pe aceasta sa le plateasca.
Cele mai des intilnite si mai ingenioase infractiuni de acest gen sint insa cele realizate prin metodele „smen“ si „italianu’?“. Denumirile sint imprumutate din limbajul de strada, acolo unde are loc acest tip de escrocherie. Metoda „italianu’“ a fost folosita cu cel mai mare succes de doi infractori din judetul Ilfov, veniti vara trecuta pe Litoral si pusi pe capatuiala. Metoda este, pe cit de ingenioasa, pe atit de pagubitoare. Unul dintre escroci isi umple degetele de la miini si gitul cu bijuterii aurii, apoi, intr-o italiana stricata, isi agata victimele. Povestea este de cele mai multe ori aceeasi: italianul e turist, si-a lovit masina in Romania si are nevoie de bani sa o repare si sa plateasca spitalizarea surorii sale ranite in accident. El e dispus sa isi vinda toate bijuteriile „din aur“, o cantitate impresionanta, pentru 300-400 de dolari. Daca victima mai are dubii, intra in scena partenerul escrocului. El vede scena, se antreneaza in discutie, se declara bijutier si chiar se ofera sa testeze autenticitatea aurului cu o substanta pe care „intimplator“ o are in buzunar. Dupa ce bijuteriile „se dovedesc“ a fi din aur de calitate, falsul bijutier se ofera sa le cumpere. Primul client, care a prins incredere, cade in plasa infractorilor si se zbate pentru intiietate, pe care o si cistiga, dupa o scurta opozitie mascata a „bijutierului“. Astfel, el ramine fara bani si cu un pumn de tinichele stralucitoare. Cea mai raspindita metoda ramine insa cea a „smenului“, practicata de „smenari“ si care se aplica la schimburile valutare si la tranzactiile cu telefoane mobile, ambele facute… la negru. Foarte multi cetateni s-au trezit ca si-au vindut telefoanele sau au schimbat citeva sute de dolari, primind in schimb un teanc de hirtii. „Smenarii“ au veleitati de iluzionisti si fac disparute obiectele sau banii primiti fara ca acela cu care fac tranzactia sa isi dea seama.
Metodele de inselaciune se schimba de la un an la altul. Hotii devin mai inventivi, mai atenti si mai persuasivi. Politistii incearca sa tina sub control acest fenomen, insa despre eradicarea lui nu se va putea vorbi decit atunci cind nu vor mai exista romani care sa le cada victime.
