Apara-ma, Doamne, de reclame, ca de muste ma apar eu!

Covrigul, prin definitie, este produsul de panificatie cu una sau mai multe gauri. Din faina proasta sau nu, cu sare sau mac, uscat sau fraged, de mai bine de un deceniu covrigul a ajuns sa fie pretuit la valoarea unei Eugenii „de epoca“: ieftin si aproape bun (la primele trei inghitituri… calde). Unde mai pui daca are si o musca-doua prin coca de culoarea vintului turbat? Atunci, covrigul nostru este culmea deliciului. Se bate romanul pe el de ai zice ca nu-i hamburger sau shaorma turceasca pe lumea asta care sa-l intreaca in proteine. Si totusi, nu oricui ii cade bine la stomac ingeniosul preparat. Unii mai sensibili pot face vreo indigestie si, mai stii, ii dau in git pe „bucatari“ la protectia consumatorului. Asa ca trebuia facut ceva in acest sens. Si s-a facut. S-a inventat „Aparatoarea de muste“. Instrumentul nu este complex deloc: fisii lungi si inguste de plastic (mono sau policolor – depinde la ce le asortezi ), prinse de o vergea. „Obiectul“ se agata de tocul usii sau ferestrei, avind rolul de perdea fosnitoaro-alungatoare de muste. Urmatorul pas era reclama, care, se stie, este sufletul comertului. Ideea era simpla: ce altceva ar putea atrage privirile, daca nu o tipa beton? Spatiul: un loc aglomerat – care altul, daca nu o covrigarie? Si pentru ca investitiile sa nu depaseasca bugetul subtire, s-a recurs le cele mai simple metode: proprii si, deci, ieftine.

Pe strada Panait Mosoiu, aproape de restaurantul Cocosul de Aur, cea mai solicitata covrigarie din pitorescul centru al Craiovei a avut geniala idee de a pune in vinzare „Aparatoarea“. Inventivitatea a atins cote maxime cind fotomodelul din reclama nu a fost altcineva decit una dintre cocatoare (fata frumoasa, de altfel). Bineinteles ca produsul a fost expus in vazul tuturor, chiar in usa magazinului, alaturi de reclama foto. Iar pretul a fost scris cu litere de-o schioapa, linga pretul covrigului (vezi foto).