• Pentru ca a reziliat contractul pentru furnizarea de tipizate cu SC ARGUS SA, Petre Petrica a incurcat socotelile multor persoane • Printre coactionarii firmei SC ARGUS SA s-a numarat si subprefectul Constantin Buliga
Zvonurile privind lipsa de pe piata in judetul Mehedinti a monetarelor si avizelor de insotire a martii sint nefondate. Potrivit directorului Finantelor Publice Mehedinti, Petre Petrica, in prezent nu poate fi vorba nici pe departe de o criza a tipizatelor. „Au fost perioade in care stocul a fost diminuat, dar nu exista o criza de tipizate la nivelul judetului. In perioada decembrie 2001 – ianuarie 2002, finantistii s-au confruntat, la nivel national, cu o diminuare a stocului de imprimate tipizate, deoarece, desi au existat comenzi catre Imprimeria Nationala, comenzi avizate de Directia Generala a Finantelor Publice Mehedinti si in care era prevazut necesarul acestor formulare, Imprimeria Nationala nu le-a onorat. In prezent, avem atit monetare, cit si avize de insotire a marfurilor“. Comenzile au inceput sa fie onorate, nemaiexistind solicitari de formulare tipizate din partea agentilor economici neonorate.
SC ARGUS trebuie sa plateasca aproximativ un miliard de lei Directiei de Finante Mehedinti
Directia Finantelor Publice Mehedinti a avut incheiate contracte cu SC ARGUS SA Drobeta Turnu Severin, contracte de distribuire a formularelor cu regim special, pentru anii 1998-2000, care nu au fost insa respectate de societatea furnizoare. Contractul a fost unul avantajos pentru ARGUS, in conditiile in care o astfel de societate, potrivit directorului Petre Petrica, „nu face decit sa preia tipizatele de la Imprimeria Nationala, sa le difuzeze la agentii economici, iar comisionul sa fie impartit intre Directia de Finante si societate“. Petre Petrica mai spune ca firma ARGUS nu a respectat prevederile contractuale, cu privire la plata lunara a 50% din comisionul datorat Directiei Finantelor Publice Mehedinti, inregistrind o restanta de peste 300 de milioane de lei, la care se adauga penalitati contractuale de peste 600 de milioane de lei. In acelasi timp, datoriile firmei ARGUS catre Imprimeria Nationala sint de peste 700 de milioane de lei. Printre actionarii societatii ARGUS s-a numarat si subprefectul de Mehedinti, Constantin Bulica. Acesta a spus ca nu cunoaste datele contractului si nici conditiile in care s-a realizat, deoarece nu mai este actionar din luna decembrie.
„Este vorba de o miscare prin care se urmareste denigrarea activitatii mele…“
Nerespectarea intocmai a contractului incheiat intre DGFP Mehedinti si societatea ARGUS a determinat rezilierea acestuia si actionarea in judecata a societatii furnizoare. Totodata, s-a organizat o licitatie, cistigata de SC ARION SA, cu care s-a incheiat un nou contract de distribuire a formularelor tipizate. Prin sentinta din 15 ianuarie 2002, Tribunalul Mehedinti a obligat SC ARGUS SA la plata a 231.210.000 de lei despagubiri si 652.150.000 de lei penalitati. „In realitate, este vorba de o miscare prin care se urmareste denigrarea activitatii mele si nu sint date reale care sa confirme aceste informatii aparute in presa centrala. Cel mai probabil, acesti ziaristi au fost platiti sa scrie ceea ce a aparut prin ziare. Nu m-a contactat nimeni din presa centrala, care sa ma intrebe daca este vorba de o criza de tipizate. Exista persoane care doresc schimbarea mea“, a mai spus Petre Petrica. Aparitia repetata intr-unul din cotidianele centrale a unor articole defaimatoare pentru conducerea DGFP Mehedinti este cel putin suspecta, in conditiile in care adevarul este cu totul altul. Administratorii SC ARGUS au afirmat ca, la rindul lor, au actionat in judecata Directia de Finante Mehedinti, contestind rezilierea contractelor. Cum in joc sint sume importante, este greu de crezut ca nu vor exista in continuare presiuni sau campanii de presa impotriva directorului Petre Petrica.

