23.4 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalTop Gun tortureaza o strada cu muzica proasta si cu scandaluri

Top Gun tortureaza o strada cu muzica proasta si cu scandaluri

Indisciplina in constructii este una dintre cele mai frecvente abateri de la legislatia actuala din Craiova, si nu numai. Cum face un individ oarecare rost de o gramada de bani peste noapte, cum gata si casuta cit a-i bate din palme, iar autorizatiile… Si daca unii isi fac cite o casuta in care sa locuiasca, altii isi ridica sedii de firme. Totul depinde de buget. Problema e ca a doua categorie ii deranjeaza cel mai tare pe cei de linga ei. Acum, afacerile merg cel mai bine daca deschizi cluburi de noapte pentru lumea interlopa…

La Top Gun, zgomot mai mare decit pe portavioane

Un caz de notorietate in acest sens este Disco sexy – Top Gun situat pe strada Bibescu, din Craiova, la numai citeva zeci de metri de doua sectii de politie: nr.1 si 3. Acolo se aduna noapte de noapte toata lumea interlopa a orasului pentru a admira trupurile goale ale dansatoarelor. Bodyguarzi in camasi rosii se plimba prin bar pentru a asigura „linistea“ consumatorilor casei, in eventualitatea ca apare vreun intrus. Scandalurile care au avut loc aici in ultima perioada au ingrozit si terorizat pe toata lumea. Citiva vecini ai localului respectiv au depus o plingere la Politia municipiului Craiova. Ei spun: „Deranjul vine de la Top Gun. Patronii nu vor sa discute cu noi. In acest spatiu se petrec lucruri de necrezut: muzica obscena, data la maximum. Volumul sonor depaseste limita legala de decibeli intr-o zona locuita. Se aud tipete ingrozitoare, mai ales de femei, in special dimineata la terminarea programului, precum si vociferari puternice ale personalului barului si al firmei de bodyguarzi FEDERAL GUARD. Alarmele masinilor parcate in zona suna zeci de minute in sir, noaptea. La fel si claxoanele taxiurilor care vin sa-si ia clientii. Ies grupuri de tineri ametiti care fac mare galagie (se injura, folosesc cuvinte obscene, sparg sticle, lovesc cu diferite obiecte in casele si gardurile noastre, se alearga pe strada tipind. Strada este murdara de hirtii, sticle si pahare sparte etc. Programul se prelungeste uneori pina la ora 9.00 dimineata, in aceeasi atmosfera de groaza“. Locatarii strazii Bibescu ii roaga pe mai-marii politiei craiovene sa puna capat la tot ceea ce se petrece in toiul noptii la Top Gun. Plingerea este datata – 29 octombrie si este semnata de 13 familii, lista fiind deschisa.

S-a mers la tupeu

In zona sint numai case si, de multe ori, scandalurile au loc chiar sub ferestrele oamenilor, fapt care face de inteles supararea acestora. In plingere, oamenii au mai spus ca, pentru deschiderea activitatii de bar de noapte, nu li s-a cerut acordul si ca imobilul respectiv nu are nici o autorizatie. Era greu de crezut ca ar fi autorizat cineva functionarea unui astfel de local in vecinatatea celui mai mare liceu craiovean, Colegiul National „Carol I“. Am dorit totusi sa verificam. La Politia Sanitara n-am aflat prea multe pentru ca… se defragmenta calculatorul. La Protectia Mediului, directorul institutiei, Ilie Leu, a dispus verificarea arhivei, dar nu s-a gasit nici o autorizatie pe numele SC TOP GUN SRL. La Primaria Craiova insa, lucrurile s-au lamurit: totul este blat! Mai mult, proprietarul imobilului, Marius Calota, a fost amendat de nenumarate ori de Serviciul Urbanism din cadrul primariei, pentru aceeasi problema: abateri grave de la disciplina in constructii. Acest lucru nu l-a deranjat citusi de putin si si-a vazut mai departe de treaba. Imobilul in care isi desfasoara activitatea Top Gun nu este singura constructie ilegala a lui Marius Calota. La fel a procedat si la domiciliul sau din Calea Bucuresti, blocul A6p. Acolo a cerut aprobare sa-si construiasca un garaj. In realitate, proprietarul de la Top Gun a ridicat o alta constructie, careia i-a dat destinatia de magazin. Si pentru asta a platit multe amenzi, una fiind trimisa ca debit in instanta, dar degeaba. In aceasta situatie, legal, nici o institutie nu-i poate elibera vreo autorizatie. Paradoxal, probleme a avut seful Serviciului Urbanism, arhitect Gabi Munteanu: „Politia m-a cercetat pe mine in loc sa-l cerceteze pe Calota. M-a reclamat ca nu i-am eliberat autorizatie de constructie. Daca faceam acest lucru, incalcam eu legea, pentru ca el s-a apucat sa construiasca fara sa intrebe pe nimeni“.

Primarul a promis o lama de buldozer

Deci daca e sa recapitulam, in acest caz avem toate elementele: constructii abuzive in plin centrul orasului si pe Calea Bucuresti, iar acestea n-ar fi de ajuns, mai sint si tulburarea grava si in mod repetat a linistii publice pe timp de noapte, acte de violenta si tot ce-o mai fi prin spatele usilor grele din lemn. Primarul craiovean, Vasile Bulucea, a spus recent ca este hotarit sa intre cu buldozerul in toate constructiile abuzive din Craiova. Sintem curiosi daca va da un tun si la Top Gun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS