15.6 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăEducatieCinci unităţi din Dolj au obţinut titlul de „Şcoală Europeană“

Cinci unităţi din Dolj au obţinut titlul de „Şcoală Europeană“

Ministerul Educaţiei acordă în acest an titlul de Şcoală Europeană pentru cinci unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Dolj.
Distincţia se acordă în urma unei competiţii naţionale, care ia în calcul implicarea unităţilor şcolare în programe europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale.  În acest an s-au înscris nu mai puţin de 117 unităţi de învăţământ, dar numai 65 dintre ele au fost declarate câştigătoare. Printre acestea din urmă se numără şi Şcoala gimnazială Ghindeni, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu“, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Liceul „Traian Vuia“ şi Colegiul Naţional „Elena Cuza“ din Craiova.  Pentru acordarea titlului de şcoală europeană se evaluează calitatea şi coerenţa managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi  impactul pe care l-au avut activităţile derulate în cadrul proiectelor europene.
De asemenea, se iau în calcul şi performanţele şcolare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naţionale, olimpiade şi concursuri şcolare.
Potrivit regulamentului Ministerului Educaţiei, titlul de „Şcoală Europeană este valabil numai pentru o perioadă de trei ani, după care unităţile de învăţământ preuniversitar sunt evaluate din nou.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS