12.3 C
Craiova
luni, 10 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajFabrica HEINEKEN din Craiova, 55 de ani de performanță și inovație în industria berii

Fabrica HEINEKEN din Craiova, 55 de ani de performanță și inovație în industria berii

Luni, 10 noiembrie 2025, Fabrica HEINEKEN din Craiova a marcat 55 de ani de la înființare, un moment important pentru una dintre cele mai cunoscute unități de producție din industria berii din România.

Înființată în anul 1970, fabrica Heineken a devenit de-a lungul timpului un reper al calității și inovației în sudul țării. După preluarea de către grupul HEINEKEN, unitatea a trecut printr-un amplu proces de modernizare, fiind astăzi una dintre cele mai eficiente și sustenabile fabrici din portofoliul companiei la nivel național.

De-a lungul celor cinci decenii și jumătate de activitate, fabrica HEINEKEN din Craiova a contribuit semnificativ la dezvoltarea economiei locale, oferind locuri de muncă pentru mii de craioveni și implicându-se activ în proiecte sociale și de mediu.

Situată în inima zonei industriale a Craiovei, fabrica a fost, încă din anii ’70, un motor al dezvoltării economice regionale. Într-un oraș cunoscut pentru tradiția sa industrială – de la construcții de mașini până la producția de băuturi – Heineken a reușit să-și păstreze identitatea și să-și consolideze poziția prin investiții constante și prin adaptarea la noile standarde europene de producție. Colaborarea cu furnizori locali și implicarea în inițiativele comunității craiovene au transformat fabrica într-un partener de încredere pentru întreaga regiune Oltenia.

Fabrica HEINEKEN din Craiova produce o gamă variată de beri apreciate pe piața românească și internațională, respectând cele mai înalte standarde de calitate. Cu o istorie bogată și o viziune orientată spre viitor, compania își reafirmă angajamentul față de comunitatea craioveană și față de excelența care a consacrat brandul.

Primii pași și dezvoltarea continuă (1970–1996)

Totul a început în 1970, când fabrica și-a demarat activitatea cu o capacitate inițială de 400.000 hectolitri pe an. În anii următori, între 1971 și 1980, s-au făcut investiții consistente pentru creșterea capacității de producție, fiind instalate noi linii de fabrică și echipamente moderne de fermentare și îmbuteliere.

Perioada 1981–1996 a fost marcată de ample lucrări de modernizare și retehnologizare. S-au introdus linii noi de îmbuteliere, atât pentru sticlă, cât și pentru butoaie KEG, iar fabrica s-a aliniat la cele mai noi standarde tehnice ale vremii.

Integrarea în grupuri internaționale și extinderea (1997–2009)

În 1997, fabrica a devenit parte a Grupului Brau Union România, fapt care a impulsionat o nouă etapă de dezvoltare. La începutul anilor 2000, capacitatea de producție a crescut la 1 milion hectolitri, iar echipamentele au fost modernizate.

Un moment de cotitură a venit în 2003, când fabrica a intrat în familia HEINEKEN, parte a unuia dintre cele mai mari grupuri de bere din lume. Între 2004 și 2009, investițiile majore au dus la dublarea capacității de producție la 2,4 milioane hectolitri pe an, instalarea unor filtre moderne și a unei stații de recuperare a dioxidului de carbon, precum și la construirea unui nou depozit central pentru produsul finit.

Recunoaștere și inovație (2010–2018)

Anii 2010–2014 au adus recunoaștere internațională, prin obținerea mai multor premii de calitate: TPM Best Runner Up 2009, Monde Sélection pentru Golden Brau (2010, 2011), dar și implementarea unor sisteme de management ISO, care au consolidat reputația fabricii.

În 2015, fabrica a primit certificarea TPM Bronze, confirmând angajamentul față de excelența operațională și îmbunătățirea continuă. În perioada 2016–2018, au fost instalate fermentere HEINEKEN și s-a lansat producția locală a celebrei beri Heineken. Tot atunci, linia de doze a fost modernizată, iar capacitatea de producție a crescut semnificativ.

Premii și modernizări recente (2019–2025)

În 2019, fabrica din Craiova a fost distinsă cu prestigiosul HEINEKEN Beer Quality Award, recunoaștere a standardelor ridicate de calitate.

În ultimii ani (2020–2024), investițiile au continuat: s-au extins capacitățile de fierbere și de stocare, s-a lansat producția de Birra Moretti și Ciuc pe linia RGB (sticlă returnabilă), iar linia de îmbuteliere pentru doze a fost adaptată pentru Birra Moretti Sale di Mare. De asemenea, a fost introdusă linia KEG, în timp ce proiectele dedicate siguranței la locul de muncă au devenit o prioritate.

Anul 2025 aduce o nouă distincție: HEINEKEN Beer Quality Award, o confirmare a tradiției, profesionalismului și pasiunii care definesc Fabrica HEINEKEN din Craiova.

Investiție masivă în fabrica de la Craiova

Boris Miloushev, Directorul General al HEINEKEN România, a deschis seria de discursuri și a menționat o sumă fabuloasă investită în fabrica de la Craiova.

„Sunt 55 de ani de excelentă la fabrica noastră de la Craiova. Azi, ne prezentăm omagiul nu doar acestei fabrici, ci și moștenirii care a marcat comunitatea și fabrica noastră. Din 1970, fabrica și-a crescut capacitatea de la 400.000 de tone la două milioane de hectolitri. Aceste volume de producție atestă ambișia, reziliența noastră, angajamentul de a servi comunitatea. Fabrica de la Craiova este mai mult decât o locație unde producem.

Este un simbol de durabilitate, de inovare. Producem aici și Golden Brau, o adevărată vedetă de mai bine de 207 ani. Recent am inaugurat și marca Amstel, în această fabrică și chiar a fost un proiect pus pe picioare în timp record. Nu investim doar în operațiuni, ci și în mediu. Am instalat de curând o pompă de căldură aici, care ne va reduce amprenta de carbon. Suntem pe cale să finalizăm acest proiect de mediu. Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 10 milioane de euro“, sunt doar câteva din vorbele lui Boris Miloushev, directorul HEINEKEN România.

Apa de Isvarna, secretul calității superioare a berii din Craiova

La microfon și-a făcut simțită prezența și primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, cea care a divulgat secretul berii de calitate din Bănie.

„Este a doua oară când calc în această fabrică în decurs de 10 ani. S-au schimbat multe și nu este vorba doar despre cele 30 de milioane de euro din ultimii ani, ci și despre investiția făcută în ultimii ani. Văd mulți tineri, angajați dedicați. Am avut prilejul de a-i cunoaște într-un tur. Această fabrică începe să câștige premii internaționale.

Când se fac comparații între fabrica de la Craiova și altele, mereu noi suntem triumfători. Secretul este apa de Isvarna, pentru că fabrica de aici, din Bănie, este singura din tot orașul care folosește apă de Isvarna. Avem în lucru cel mai important proiect din Europa de Est, de aducțiune de apă. Cât de curând, întreg orașul va fi alimentat cu apă de Isvarna. Dacă în celelalte fabrici apa se tratează, aici este apă pură de izvor și din acest motiv berea este de calitate superioară. Vă urez să vă extindeți. Data viitoare când voi veni sper să fie la fel de frumos aici. La mulți ani fericiți și să o stăpânim sănătoși!“, a punctat și Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS