-1.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 decembrie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriUltima zi pentru declaratiile de venit

Ultima zi pentru declaratiile de venit

Astazi este ultima zi in care craiovenii mai pot depune declaratiile de venit fara a plati amenzi de intârziere. Cei care nu respecta acest termen risca sanctiuni de pâna la un milion de lei vechi.


Sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice s-a modificat semnificativ dupa introducerea cotei unice de impozitare, incepând cu 1 ianuarie 2005. 2006 este primul an in care contribuabilii care realizeaza venituri numai din salarii nu mai trebuie sa depuna declaratii de venit. In acest context, statul nu va mai avea de returnat sume de bani catre contribuabili. „Spre deosebire de anul precedent, nu mai depun declaratii de venit contribuabilii care au obtinut venituri din salarii si asimilate salariilor de la unul sau mai multe locuri de munca, indiferent daca au lucrat sau nu intreaga perioada a anului 2005“, a declarat Mihai Antonescu, director executiv adjunct al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj.


Cine trece pe la finante


Au obligatia sa depuna declaratiile de venit simplificate contribuabilii care, pe lânga salarii, obtin venituri din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor (din chiria unui imobil sau arenda unui teren), din activitati agricole (cultivarea si valorificarea florilor, legumelor, zarzavaturilor) si din transferul titlurilor de valoare. Din categoria venituri din activitatile independente fac parte veniturile comerciale (fapte de comert, prestari de servicii, activitatile desfasurate in baza unor conventii), cele provenite din profesiile liberale (medic, avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, auditor, broker, arhitect etc), veniturile rezultate din drepturile de proprietate intelectuala (brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si comert, drepturi de autor conexe).


Din categoria celor care trebuie sa depuna declaratia de venit fac parte si cei care in 2005 au muncit in strainatate si au obtinut venituri din activitatile mai sus-mentionate.


Fiscul a venit prin posta


In cazul veniturilor obtinute din arendarea terenurilor, daca plata arendei se efectueaza in produse, se va face o evaluare a acesteia in lei, pe baza preturilor medii ale produselor agricole.


Pentru indeplinirea obligatiei de declarare a veniturilor, finantele au trimis prin posta, in regim recomandat, pachetul informational ce cuprindea, pe lânga formularele de declaratie de venit, un ghid pentru completarea si depunerea declaratiei de venit, precum si un plic autoadresat. „Contribuabilii care nu au primit inca prin posta plicul cu declaratia de venit sunt obligati sa se adreseze organelor fiscale de care apartin, pentru a li se pune gratuit la dispozitie formularele“, a afirmat Mihai Antonescu.


„Intârziatii“, amendati cu pâna la 100 RON


Contribuabilii care au primit formularele de declaratie de venit sunt obligati sa le completeze si sa le depuna la ghiseele organului fiscal de care apartin sau la cel mai apropiat oficiu postal (de unde vor primi o recipisa ca dovada a respectarii obligatiei de declarare a veniturilor), pâna cel târziu la 15 mai 2006 inclusiv. Daca le pun in plicul autoadresat cu indicatia „CR“, nu vor fi nevoiti sa plateasca nici o taxa. „Depunerea cu intârziere se sanctioneaza, conform Codului de Procedura Fiscala, cu o amenda contraventionala cuprinsa intre 10 si 100 RON, in functie de perioada de intârziere. Data-limita pentru depunerea declaratiilor este 15 mai 2006, data postei“, a mai spus Antonescu. Pentru a veni in intâmpinarea contribuabililor care au lasat depunerea declaratiilor de venit pe ultima suta de metri, ghiseele oficiilor DGFP Dolj vor fi deschise pâna când ultimul contribuabil aflat la rând isi va fi depus declaratiile.


80% din contribuabili au depus declaratiile de venit


Daca anul trecut au depus declaratii de venit global aproximativ 75.000 de contribuabili, anul acesta, la DGFP Dolj sunt insa asteptati aproximativ zece-unsprezece mii de declaratii de venit speciale. Numarul de sapte ori mai mic se datoreaza modificarii sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice.


Potrivit spuselor directorului executiv adjunct al DGFP Dolj, pâna in acest moment au depus declaratiile de venit aproximativ 80% din totalul contribuabililor. „Dintre acestia, cam jumatate le-au depus prin posta, iar jumatate le-au depus direct la ghiseele directiei“, a declarat Mihai Antonescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS