Actualitate
Actualitate - Pagina 384
Autorităţile locale iau decizii care îţi afectează viaţa de zi cu zi. Noi le disecăm, îţi arătăm consecinţele şi îţi oferim soluţiile adecvate. De cele mai multe ori, descoperim lucruri pe care conducătorii oraşului, ai judeţului şi ai instituţiilor publice nu le vor publicate.
ȘTIRI GdS
(Video) Peste 500 de răniţi în explozia dintr-un port din Iran, Bubuitura, auzită de la 10 km
Peste 500 de persoane au fost rănite sâmbătă, într-o „explozie puternică” la Shahid Rajai, un port comercial important situat...
Deputată PSD din Comisia de cercetare a corupției, trimisă în judecată pentru corupție
Deputata PSD de Constanța Mirela Matichescu, membră a Comisiei parlamentare pentru cercetarea corupției, a fost trimisă în judecată de...
(Video) Peste 250.000 de persoane au participat la funeraliile Papei Francisc
Peste 250.000 de persoane au participat sâmbătă, în Piaţa Sf. Petru, la funeraliile Papei Francisc. Sicriul Papei Francisc a...
Se împlinesc 39 de ani de la cel mai grav dezastru ecologic din istoria omenirii – accidentul nuclear de la Cernobîl
Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat, cauzând unul dintre cele mai mari...
MAE: Românul reținut de ruși ca fiind spion ucrainean este, de fapt, un caz mai vechi din Abhazia, „reîncălzit în scop propagandistic”
Cazul românului reţinut de Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) este din decembrie anul trecut, autorităţile române...
Judecătoarea din SUA, arestată după ce a împiedicat reţinerea unui imigrant
Judecătoarea Hannah Dugan din Milwaukee, Wisconsin, a fost arestată vineri, după ce a îndrumat un imigrant fără documente către...
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francisc
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale...
Zi de doliu național, în România, în memoria Papei Francisc
Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o...
Joe Biden urmează să fie prezent la funeraliile Suveranului Pontif
Fostul preşedinte american Joe Biden urmează să fie prezent la funeraliile Suveranului Pontif, care a murit luni la vârsta...
Festivalul Filmului European ajunge și la Târgu Jiu
Festivalul Filmului European revine cu ediția 29. Proiecțiile vor avea loc începând cu 8 mai în București, urmate de...

