4 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCCR reia luni deliberările privind reforma pensiilor magistraților

CCR reia luni deliberările privind reforma pensiilor magistraților

Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat duminică faptul că va continua luni, 29 decembrie, începând cu ora 10:00, deliberările asupra noului proiect de lege privind reforma pensiilor magistraților, inițiat de Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Potrivit unui comunicat transmis de CCR agenției AGERPRES, ședința de duminică a fost amânată din cauza lipsei cvorumului necesar deliberării. Astfel, judecătorii constituționali nu au putut lua o decizie în cazul obiecției de neconstituționalitate formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Este a doua amânare în acest dosar, după ce și anterior CCR a fost nevoită să întârzie pronunțarea unei decizii.

Noul proiect de lege adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, precum și plafonarea pensiei de serviciu la maximum 70% din indemnizația netă aferentă ultimei luni de activitate.

Inițiativa a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Judecătorii și procurorii susțin că pensia ar trebui să fie apropiată de nivelul ultimului salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a subliniat necesitatea menținerii plafonului de 70%.

Amintim că primul proiect de reformă a pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări formulate de ÎCCJ. Curtea a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat avizul CSM în termenul legal, deși acesta are caracter consultativ.

La începutul lunii decembrie, judecătorii Înaltei Curți, reuniți în Secțiile Unite, au decis în unanimitate sesizarea CCR cu privire la noua formă a proiectului. Toți cei 102 judecători prezenți la ședință au votat în favoarea demersului.

Citește și: DN 67C Novaci-Rânca, închis circulației din cauza viscolului puternic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS