10.5 C
Craiova
miercuri, 15 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePiedone, trimis în judecată pentru că a avertizat reprezentanții unui hotel din Sinaia despre un control al ANAF

Piedone, trimis în judecată pentru că a avertizat reprezentanții unui hotel din Sinaia despre un control al ANAF

Cristian Popescu Piedone, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Piedone va fi judecat pentru că ar fi divulgat informații privind un control care urma să se desfășoare la un hotel din Sinaia, oferind astfel operatorului șansa de a evita sancțiunile.

Într-un comunicat oficial, DNA a precizat că „procurorii de la Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Cristian Victor Piedone Popescu, la data faptei președinte al ANPC, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

A avertizat reprezentanții unui hotel din Sinaia despre controlul ANAF

Potrivit procurorilor, în 7 martie 2025, Piedone ar fi informat un reprezentant al societății comerciale care administrează hotelul din Sinaia că fusese programat un control tematic pentru aceeași zi, dezvăluindu-i și obiectivele verificării. Acest gest ar fi fost menit să ajute operatorul să evite sancțiunile „pentru nereguli în domeniul protecției drepturilor consumatorilor”.

Rezultatul controlului a fost că unitatea de cazare nu a fost sancționată, în urma măsurilor luate de reprezentantul hotelului pentru a asigura conformitatea.

Stenogramele apărute în spațiul public arată că Piedone „a sunat de pe telefonul șoferului său la reprezentantul Hotelului Internațional din Sinaia, anunțând controlul ANPC și făcându-i recomandări legate de modul în care trebuie să se pregătească”.

Piedone a fost eliberat din funcție în urma scandalului

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din funcția de președinte al ANPC de premierul Ilie Bolojan pe 23 iulie, după analiza actelor primite de la ANPC și DNA, iar vicepreședintele Sebastian Ioan Hotca a fost numit interimar.

Piedone a reiterat că „tot ce s-a făcut a fost fără intenția de a aduce vreun prejudiciu cuiva sau un folos necuvenit pentru el sau pentru altă persoană” și că „atât timp cât a fost președintele ANPC și-a îndeplinit această funcție cu demnitate”.

Presa a scris că hotelul vizat de acel control aparține prietenului său Dan Radu Rușanu, ex-PNL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea de menținere a măsurii preventive dispuse-controlul judiciar.

Citește și: Victor Berceanu, Ramada Plaza din Craiova: După lansarea ultimului tronson al drumului expres Piteşti-Craiova, clienţii din Bucureşti nu mai dorm în Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS