20.1 C
Craiova
marți, 3 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCătălin Predoiu, despre crima din Cosmopolis:„Dezgustătoare şi revoltătoare”

Cătălin Predoiu, despre crima din Cosmopolis:„Dezgustătoare şi revoltătoare”

Premierul interimar Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a caracterizat, duminică, drept „dezgustătoare şi revoltătoare” crima din cartierul Cosmopolis, din localitatea Ştefăneştii de Jos. Acesta a precizând că trebuie făcut mai mult pentru protecţia victimelor violenţei domestice, iar legile trebuie întărite în acest sens, transmite Agerpres.

„E limpede că avem probleme în zona de violenţă domestică, e limpede că legile trebuie întărite pentru a proteja persoanele vulnerabile în faţa violenţei domestice, în primul rând femeile, copiii, e limpede că trebuie să creăm mecanisme educative ca să lucrăm pe termen lung şi să investigăm mai prompt orice fel de derapaj de acest fel, care se manifesta mai întâi în limbaj, comportament, în felul în care se exprimă un individ sau altul, care poate semnala un pericol sau altul.

E o zona delicată, la graniţa dintre libertatea fiecăruia de a se exprima şi protecţia drepturilor celorlalţi, pentru că foarte multe astfel de violenţe pleacă de la violenţa de limbaj, de la modul în care unii indivizi înţeleg să se poarte cu ceilalţi, inclusiv cu cei din familie. E dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”, a declarat Predoiu, aflat în judeţul Covasna pentru a vizita zonele inundate.

Poliţia l-a localizat şi l-a încercuit pe criminal

El a identificat şi „singura rază de lumină” în tragedia de duminică, anume faptul că Poliţia l-a localizat şi l-a încercuit pe criminal.

„Singura rază de lumină în toată tragedia de ieri e faptul că Poliţia l-a identificat, l-a localizat şi l-a încercuit. Probabil că, văzând că nu mai are alta şansă decât să răspundă în faţa legii, domnul respectiv şi-a luat viaţa. Nu ştiu, n-am de unde să ştiu, asta nu speculez”, a spus Predoiu.

O tânără de 23 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost împuşcată pe o stradă din cartierul rezidenţial Cosmopolis, din comuna Ştefăneştii de Jos.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a fost identificată persoana care ar fi tras, un bărbat în vârstă de 49 de ani. Acesta s-a sinucis apoi prin împuşcare.

Citeşte şi: Filmul tragediei în care Teodora Marcu este împuşcată mortal de fostul iubit. Era însărcinată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS