14.5 C
Craiova
marți, 14 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateŞcoli închise şi masca obligatorie pe stradă în Bucureşti

Şcoli închise şi masca obligatorie pe stradă în Bucureşti

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă prevede clar că odată depășit indicele de 3 la mie măsurile de restricție stabilite, inclusiv școala online, trebuie implementate, iar prefectul de București să convoace Comitetul pentru Situații de Urgență astfel încât aceste restricții să intre în vigoare, a declarat în această seară premierul Ludovic Orban.

Orban a amintit că, în conformitate cu HG privind prelungirea stării de alertă, DSP transmite aceste date către prefectură, iar prefectul convoacă Comitetul pentru Situații de Urgență în maximum 48 de ore, pentru a constata depășirea ratei de 3 la mie și „pentru luarea măsurilor”. „Comitetul Municipal trebuie să le implementeze”, a precizat Orban.

El a enumerat măsurile care ar urma să intre în vigoare, după depășirea ratei de infectare de 3 la mia de cazuri:

  • obligativitatea purtării măștii în toate spațiile
  • suspendarea cursurilor școlare și organizarea orelor online în toate școlilor
  • suspendarea activității în teatre, cinematografe, restaurante, cafenele

„După părerea mea, odată ce DSP a transmsis rata de 3,02 la mie nu se mai poate întoarce situația (…) Odată indicele depășit, trebuie adoptate măsurile”, a afirmat premierul.
Întrebat despre carantinarea Capitalei, Orban a spus că este prematur să se discute despre acest lucru, dar „cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare”.

Potrivit indicelui comunicat astăzi de Grupul de Comunicare Strategică, în Bucureşti rata de infectare a depăşit indicatorul de 3 la mia de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS