Proiectul de lege privind amnistia şi graţierea rămâne în dezbatere publică cel puţin până în toamnă, după ce solicitarea Partidului Naţional Liberal (PNL) ca acesta să fie introdus pe ordinea de zi a plenului Camerei a fost respinsă, scrie evz.ro citând Mediafax. Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a declarat astăzi, după şedinţa Biroului Permanent, că proiectul de lege privind amnistia şi graţierea nu va intra în dezbaterea Camerei în această sesiune parlamentară. „Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal (PNL) a solicitat înscrierea pe ordinea de zi a proiectului de lege care se găseşte la comisia juridică privind amnistia şi graţierea şi s-a cerut acest lucru pentru a se respinge şi aşa mai departe. S-a considerat şi de grupul PDL că este un proiect mort”, a explicat Mircovici.
El a spus că în Biroul Permanent al Camerei s-a discutat şi a rămas ca decizie ceea ce se stabilise deja de plenul Camerei, în urmă cu câteva luni, şi anume ca, în baza unui calendar stabilit de Comisia juridică, să aibă loc o largă dezbatere publică. „Vicepreşedintele Hrebenciuc, care a condus lucrările Biroului permanent al Camerei, a propus ca inclusiv pe perioada vacanţei parlamenatre să aibă loc astfel de dezbateri în colegii, să aibă loc dezbateri publice în continuare, pentru că atâta timp cât este vorba de un drept pe care-l are Camera Deputaţilor de a vota o lege amnistiei şi graţierii în mod evident acest lucru se poate produce sau nu se poate produce”, a explicat Niculae Mircovici.
El a arătat că, între timp, a fost adoptat Codul Penal şi proiectul de lege este astfel „mort”. „Faptul că proiectul este mort a rezultat din faptul că între timp s-a adoptat noul Cod Penal şi practic nu-şi are sensul. Proiectul nu va fi introdus pe ordinea de zi săptămâna viitoare pentru că ar fi incorect , imoral să ceri unor instituţii să-şi dea punctul de vedere şi înainte de a da un punct de vedere să ajungi cu proiectul în dezbaterea Camerei. În această sesiune nu va intra în dezbatere proiectul de lege privind amnistia şi graţierea”, a conchis Mircovici.

