13.4 C
Craiova
duminică, 1 iunie, 2025
Știri de ultima orăActualitateKabul: Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al FMI, printre cele 14 victime în atentatul comis într-un restaurant

Kabul: Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al FMI, printre cele 14 victime în atentatul comis într-un restaurant

Cel puţin 14 persoane, inclusiv cetăţeni străini, au fost ucise într-un atentat sinucigaş comis vineri de insurgenţii talibani în faţa unui restaurant din Kabul, conform Mediafax. Trei angajaţi ai ONU şi un reprezentant al Fondului Monetar Internaţional (FMI) figurează printre persoanele ucise, au anunţat secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi directorul general al FMI Christine Lagarde..

Wabel Abdallah, în vârstă de 60 de ani, de naţionalitate libaneză, devenise reprezentantul FMI în Afganistan în iunie 2008, fiind angajat al organizaţiei începând din 1993.

Purtătorul de cuvânt adjunct al lui Ban Ki-moon, Farhan Haq, a afirmat că ONU deţine informaţii privind „moartea a trei angajaţi ai săi, precum şi a altor persoane aparţinând unor organizaţii internaţionale”.

„Un kamikaze s-a aruncat în aer în faţa restaurantului; alţi doi au declanşat centurile explozive în local”, a afirmat Mohammad Ayoub Salangi, adjunctul ministrului afgan de Interne.

Atacul a vizat Restaurantul „Taverna Libanului”, frecventat de diplomaţi, consultanţi, angajaţi umanitară străini.

Atentatul a fost revendicat de insurgenţii talibani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS