Știri de ultima orăActualitateLiderul PDL Vâlcea contestă acuzaţiile de plagiat asupra tezei sale de doctorat

Liderul PDL Vâlcea contestă acuzaţiile de plagiat asupra tezei sale de doctorat

Preşedintele PDL Vâlcea, Dorel Jurcan, a contestat, azi, acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse, potrivit cărora teza sa de doctorat ar fi fost „copiată din strategia de dezvoltare a judeţului”, lucrarea elaborată de Consiliul Judeţean Vâlcea.

„Îmi pare rău că presa nu s-a informat cum trebuie cu privire la lucrarea mea de doctorat. Teza mea este o cercetare, un studiu asupra problemelor forţelor de muncă în contextul tranziţiei de la economia centralizată la economia de piaţă. Un studiu cu cifre, cu date făcute de mine. Da, este adevărat că m-am inspirat şi din Strategia de Dezvoltare a judeţului Vâlcea elaborată de CJ, dar asta am precizat-o la bibliografie. Nu am copiat, nu este firea mea şi nu ai cum să copiezi calcule şi date. În al doilea rând, probabil că jurnaliştii au confundat o cartea scrisă de mine cu teza de doctorat”, a precizat preşedintele democrat-liberalilor vâlceni, citat de Agerpres.

Dorel Jurcan, economist de profesie, a fost acuzat, azi, în mass-media locală, că teza sa de doctorat ar fi fost copiată integral din ”Strategia de dezvoltare a turismului în judeţul Vâlcea 2007-2013″, întocmită de specialiştii Consiliul Judeţean Vâlcea. Preşedintele PDL Vâlcea a susţinut lucrarea de doctorat la ASE Bucureşti în anul 2009, domeniul Management, specializarea sociologie economică, avându-l coordonator pe prof. univ. dr. Toma Roman.  ”Destinele forţelor de muncă din judeţul Vâlcea – Problemele reprofesionalizării forţei de muncă în judeţul Vâlcea în contextul tranziţiei la economia de piaţă” a fost publicată de editura Adrianso.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS