Membrii trupei No Limit, copiii minunaţi de la Centrul Şcolar „Beethoven“ din Craiova, sunt privaţi de lumea cu care noi suntem obişnuiţi. Cu toate astea, ei repetă de zor zilele acestea pentru o piesă pe care o vor pune în scenă pe 14 decembrie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“: „Dance or Die“.
Sunt opt tineri frumoşi, talentaţi şi plini de viaţă. Deşi nu pot vorbi sau auzi, ei comunică în felul lor, prin semne, privire sau, pur şi simplu, printr-un zâmbet. De ei se ocupă oameni valoroşi, cu suflet, oameni pe care nu îi găseşti la orice pas. În actorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, Cătălin Băicuş, în Filomela Salahoru, Alice Ionescu, dar şi în persoanele din conducerea şcolii, ei şi-au găsit sprijinul şi ajutorul de care au atâta nevoie. „După ce termină liceul, s-a cam terminat cu viaţa lor. Vă uitaţi la nişte copii-fantomă“, povesteşte Cătălin despre ei. Dar tocmai asta încearcă el să facă, ajutat de ceilalţi: să le ofere şansa să-şi câştige existenţa cu dansul şi cu teatrul, fără ca ei să fie nevoiţi să se retragă undeva, departe de lume, şi să rămână închişi în ei.
După cum vă spuneam mai sus, repetiţiile pentru piesa „Dance or Die“ sunt în toi. Tinerii de la No Limit se ghidează după vibraţia basului din melodii şi dansează după ea, o simt şi o trăiesc. Spectacolul spune povestea vieţii lor: doi ofiţeri urâcioşi, unul dintre ei cu un pistol, îi aduc pe toţi într-o hală şi îi pun să aleagă; ori dansezi, ori mori. „Este un spectacol foarte personal, îi reprezintă foarte mult pe ei. Spectacolul nu l-am făcut din milă. Important e cum dai şanse, cum îi ajuţi pe oameni să viseze, să facem ce nu s-a putut face până acum în societate. Aici nu sunt regizor, sunt prieten cu ei. Facem o piesă între prieteni“, ne-a spus Cătălin, implicat total în pregătirea lor.
„Cred că vom face un spectacol unic în lume“
De cinci luni, echipa pune la cale acest spectacol. După ce termină orele, ei vin şi repetă singuri. Asta nu se întâmplă nici la teatru, ne-a asigurat prietenul lor – şi nu regizorul. Ei vin cu propuneri, participă cu totul şi se implică. La început, le-a fost mai greu, fiind obişnuiţi doar cu dansul, să li se facă semn când să înceapă sau când să meargă la stânga sau la dreapta. Acum, ei au învăţat că teatrul înseamnă să fie ei înşişi şi să joace aşa cum simt.
Piesa va fi pusă în scenă în sala-atelier a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, pe 14 şi 15 decembrie. „Am fi vrut să o facem într-o hală, dar era prea frig şi pentru noi, şi pentru spectatori“, povesteşte Cătălin. Dar au găsit sala-atelier, care arată exact cum
şi-ar fi dorit ei. Prin acest spectacol şi prin tot ceea ce fac, ei vor să demonstreze lumii că pot mai mult şi că nu trebuie uitaţi şi lăsaţi deoparte doar fiindcă au o deficienţă. „Cred că vom face un spectacol unic în lume“, spune Cătălin Băicuş, unul dintre oamenii care, pentru membrii No Limit, este definiţia cuvântului „familie“.
Mulţi dintre ei au fost adoptaţi, iar părinţii adoptivi sunt mult mai toleranţi. Poveştile lor de viaţă sunt impresionante şi l-ar face pe orice om să realizeze că, deşi viaţa este foarte grea pentru aceşti copii, ei sunt puternici. Mai pot să zâmbească şi să facă gesturi frumoase, indiferent de oamenii pe care-i au în jur. Asta vor face şi prin piesa lor de teatru: vor ridica o oglindă în faţa lumii lor, pentru ca noi să vedem şi să nu rămânem indiferenţi.
Distribuţie şi acces la spectacol
Cei pe care îi veţi vedea vineri seara pe scena Naţionalului craiovean sunt Irina Vârtopeanu, Laura Anton, Adelin Deaconu, Mirabela Bărbulescu, Gabriela Cocîrlău, Silvia Stroe, Cristian Preduţ şi Petre Dobre, dar şi Radu Ionescu (chitară) şi Emanuel Românu (voce), aceştia ocupându-se de partea muzicală. Spectacolul va începe la ora 19.00 în sala-atelier a TNC, iar preţul unui bilet este de 30 de lei. Rezervările se pot face la numerele de telefon 0760.710.701 sau 0769.296.521.