România a fost aleasă, în premieră, astăzi, în poziţia de preşedinte al Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care se desfăşoară în perioada 19-23 septembrie 2011, la Viena, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe.
Exercitarea funcţiei va fi asigurată de ambasadorul României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cornel Feruţă.
Potrivit sursei citate, Conferinţa Generală este cel mai important for decizional al AIEA, iar alegerea României în această funcţie reprezintă o recunoaştere a calităţii contribuţiei la activităţile din ultimii ani în cadrul AIEA, în special prin cele două mandate consecutive de vicepreşedinte al Consiliului Guvernatorilor în intervalul 2008-2010, precum şi prin procesele de negociere a Strategiei AIEA pe Termen Mediu 2012-2017 şi adoptare a bugetului Agenţiei pentru ciclul 2010-2011.
În contextul în care Conferinţa Generală din acest an este prima reuniune a principalului for decizional al AIEA după accidentul nuclear de la Fukushima, dezbaterile privind siguranţa nucleară vor ocupa un loc central.