Știri de ultima orăActualitateUrme de iod radioactiv în laptele de oaie şi apa de ploaie, specialiştii spun că nu e niciun pericol

Urme de iod radioactiv în laptele de oaie şi apa de ploaie, specialiştii spun că nu e niciun pericol

Cercetătorii Institutului Naţional de Fizică Nucleară au descoperit urme de iod radioactiv în probe de lapte de oaie şi apă de ploaie, însă valorile măsurate sunt atât de mici, încât nu prezintă practic niciun pericol pentru sănătatea populaţiei, potrivit specialiştilor.
"Pericolul pentru populaţie este zero. De altfel, toate măsurătorile efectuate de noi în ultimele trei-patru săptămâni nu arată o creştere a nivelului de radioactivitate peste fondul natural", a subliniat directorul Institutului, Nicolae Zamfir, citat de NewsIn.
Autorităţile japoneze au reevaluat, marţi, gradul de severitate al crizei nucleare din ţară, punând-o la acelaşi nivel ca dezastrul de la Cernobîl, din 1986.
Decizia de a creşte gradul de severitate de la cinci la şapte a avut la bază nivelul radiaţiilor măsurat la centrala nucleară Fukushima I, a anunţat un oficial din Comisia japoneză pentru siguranţă nucleară la postul de televiziune NHK, citat de BBC News. El a precizat că este vorba de o evaluare preliminară şi va trebui confirmată de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII