Știri de ultima orăActualitateParlamentarii deschid investigaţia asupra Petrom

Parlamentarii deschid investigaţia asupra Petrom

Parlamentarii au înfiinţat o comisie de anchetă asupra Petrom, pentru a investiga modul în care formează preţul pentru carburanţi, precum şi perioada post-privatizare, a declarat, azi, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, Iulian Iancu.
"Deocamdată ancheta este asupra unui singur jucător, compania Petrom. Urmează să extindem ancheta şi asupra celorlalţi jucători de pe piaţa carburanţilor, pentru a vedea modul cum îşi calculează preţurile la pompă, în funcţie de cotaţii şi curs valutar", a spus Iulian Iancu, citat de NewsIn.
Acesta a precizat că toţi operatorii sunt obligaţi să se prezinte în faţa comisiei parlamentare de anchetă şi să justifice preţul la pompă, dând ca exemplu Bulgaria, care a îngheţat aceste preţuri.
"Guvernul României poate să intervină în condiţii de criză la preţul la pompă al combustibililor. Petrom nu are nimic împotrivă, dacă ar fi o decizie a Guvernului. Îngheţarea preţurilor la carburanţi se poate face de către Guvern şi conform legii va fi pe termen limitat de şase luni sau un an", a precizat Iulian Iancu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII