Un adolescent, de 17 ani, a fost accidentat mortal azi noapte de o maşină a poliţiei în apropierea unei treceri de pietoni din Drobeta Turnu Severin. Agentul de poliţie, care se afla la volan, este cercetat pentru ucidere din culpă.
Accidentul s-a produs la intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Smârdan, în timp ce maşina poliţiei se afla în misiune. În urma unei sesizări primite prin 112, un echipaj de poliţie se deplasa spre Gura Văii, un cartier mărginaş al municipiului Drobeta Turnu Severin.
„La intersecţia bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Smârdan, duba poliţiei a acroşat victima, care se deplasa prin loc nepermis şi fără să se asigure, la doi metri după trecerea de pietoni. În urma impactului, tânărul a decedat pe loc. Agentul şef de poliţie a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, inspectorul Nicolae Lohon. Agentul aflat la volan lucrează de 20 de ani în poliţie.

