Pe 17 mai se împlinesc şapte ani de când preaiubitul Nestor Vornicescu, fost Mitropolit al Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei din Chişinău, a lăsat vremelnicia şi a plecat către Dumnezeu, în atemporalitatea Sa, în veşnicie.
Născut în anul 1927, pe 1 octombrie, în comuna Lozova – Vorniceni din Basarabia, Mitropolitul Nestor Vornicescu a pornit pe un drum străjuit de duşmani, căci spune Apostolul: „Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi“ (II Timotei III, 12).
Dar şi cel ce spune adevărul va fi prigonit, iar cel ce Ţara îşi iubeşte, la fel, va fi prigonit. Toate acestea avea să le afle şi să le trăiască din plin Mitropolitul Nestor Vornicescu, pentru că într-adevăr cucernic întru Hristos a trăit, într-adevăr adevărul a spus în cărţile sale, iar Ţara mult şi-a iubit şi rana vie – Basarabia dezlipită – în inima sa a purtat.
Dar Mitropolitul Nestor Vornicescu a învins, căci stau mărturie întru aceasta, de la plecarea dânsului şi până la cea de-a doua venire a lui Hristos Dumnezeu, opera sa ctitoricească, opera sa cărturărească, opera sa duhovnicească.
Om falnic, ca un trunchi masiv de stejar, care parcă avea statornicită în profunzimea ochilor săi albaştri toată suferinţa din vremelnicie a Poporului Românesc, om de o nobleţe desăvârşită, întâlnită numai în smerenia creştină a ţăranului român, Mitropolitul Nestor Vornicescu a trecut discret prin viaţă, necăutând nimic pentru el, ştiind că sărăcia, curăţenia şi ascultarea, adică voturile călugăriei, sunt cerute de Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu. De altfel, chiar la vremea înmormântării sale, când era nevoie de o cheltuială, buzunarul Mitropolitului Nestor era gol. Dăduse ultimii bani pentru tipărirea unei cărţi. A murit sărac, au zis unii. Aşa este, căci a murit aşa cum a trăit. Dar cât de bogat a fost dânsul întru Hristos, singura şi adevărata comoară a vremelniciei, merinde pentru viaţa de veci a veşniciei!
La 17 mai Anul Domnului 2000, unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, unul din stâlpii Ortodoxiei Neamului Românesc şi ai istoriografiei sale, a plecat în veşnicie, către Dumnezeu. Şi nici un fel de rânduri, niciodată şi oriunde, nu vor putea cuprinde şi înfăţişa minunata dimensiune duhovnicească şi arhierească şi nici uriaşa personalitate a omului de cultură şi de profundă iubire de Dumnezeu, Neam şi Ţară care a fost Mitropolitul Nestor Vornicescu. Omagiul şi preţuirea noastră veşnică!
Cu respectul cuvenit acestei uriaşe şi marcante personalităţi a Bisericii Ortodoxe şi a culturii române, vrednic ierarh şi păstor şi strălucit istoric, încercăm prin aceste sărăcăcioase rânduri să spunem câte ceva din cele ce a făcut dânsul pentru noi.
Cele ctitoriceşti
Ierarh cărturar şi patriot din stirpea Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei, inimos iubitor de Ţară şi cultură naţională, într-o vreme în care nu se putea, a aşezat piatră pe piatră şi cărămidă pe cărămidă şi a refăcut vechi locaşuri de închinăciune întru Iisus Hristos Dumnezeu, ridicate cândva de voievozi şi domni creştini, de boieri luminaţi, dar şi de simpli muritori. Mănăstiri, biserici şi clopotniţe, trapeze şi chilii, stăreţii şi acareturi, ziduri groase de incintă stau mărturie vocaţiei ctitoriceşti a Mitropolitului Nestor. Şi prezent răspund întru aceasta, ca nişte uriaşi întru credinţă chemaţi înaintea lui Hristos, Tismana şi Crasna, Polovragiul şi Strâmba, Lainiciul şi Topolniţa, Vodiţa şi Maglavitul, Popânzăleştiul şi Sadova, Târgu Logreşti şi Sfânta Ana – Orşova şi câte biserici de mir ridicate din temelii sau consolidate. Oare ce altceva, mai mult decât toate acestea, ar putea duce mai bine mărturia peste veacuri despre iubirea întru Hristos Dumnezeu şi a Bisericii Sale, pe care cu flacără vie, dintru Duh Sfânt, a purtat-o cu sine acest brav om? Cumva există în această viaţă ceva ce poate sfinţi mai mult omul decât ctitorirea de mănăstiri şi biserici întru Iisus Hristos Dumnezeu?
Cele cărturăreşti
Cuprinzător capitol de viaţă pentru Mitropolitul Nestor Vornicescu a fost scrierea. De la „Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre chip şi asemănare“, publicată în 1956, şi până la ultima carte, „Sfântul Ambrozie în spiritualitatea şi cultura românească“, apărută după trecerea sa din vremelnicie, e cale lungă, de zbucium, jertfă şi căutare, care a născut peste 365 de titluri, multe altele fiind încă necatalogate. Chiar în nopţile de dinaintea trecerii sale la Domnul, după ce adunase materiale vreme de aproape doi ani, Mitropolitul Nestor Vornicescu nu dormea, căutând să definitiveze scrierea-argument în vederea canonizării Voievodului Mihai Viteazul.
Lucrarea despre sigiliul lui Tudor Vladimirescu, pe care Domnia sa l-a descoperit, volume monumentale precum „Biruit-au gândul“, „Desăvârşirea unităţii noastre naţionale – fundament al unităţii Bisericii străbune“, „Aeticus Histricus“, „Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română – până în secolul XVIII“ sau ultimele Studii de teologie istorică, şi multe, multe altele sunt mărturii de înţelepciune ale acestui spirit enciclopedic şi asiduu cercetător care a fost Mitropolitul Nestor Vornicescu.
Cele bisericeşti şi desăvârşirea întru învăţătură
La vremea anului 1943, când soarele încă timid al primăverii timpurii cobora pe pământ lumina aurie de Duhul Sfânt cernută, un tânăr sfios de numai 16 ani, pe nume Nicolae Vornicescu, bătea la poarta Schitului Nichit din judeţul Neamţ. Copilul ţăranilor răzeşi români Vasile şi Vera Vornicescu, născută Roşu, venit pe lume la 1 octombrie 1927 în comuna Lozova – Vorniceni din Basarabia tocmai reunită cu Patria-Mamă, crescut în simplitate şi neîndestulare, dar în frică şi multă iubire de Dumnezeu, întreba smerit pe stareţul sfântului locaş de poate fi primit şi dânsul în viaţa monahală. Noviciatul monahal l-a făcut la Schitul Nechit al Mănăstirii Neamţ până în toamna anului 1946, când a intrat ca frate rasofor la acest sfânt aşezământ monahal al Moldovei. Inteligent şi iubitor de învăţătură, a urmat aici cursurile Seminarului călugăresc de muzică bisericească până la vremea anului 1949, iar la sfârşitul anului 1951 a absolvit Seminarul monahal superior. Tuns în cinul monahal pe 10 martie 1951, dânsul a primit, conform pravilei călugăreşti, numele de Nestor şi a luat drumul Bucureştiului, căci fusese admis, în urma examenului, la Institutul Teologic Universitar, nu înainte ca, în toamna aceluiaşi an, 1951, pe 21 octombrie, să fi fost hirotonit ierodiacon în Biserica Schitului Vovidenia al Mănăstirii Neamţ, de către arhiereul stareţ Pavel Serpe. A absolvit Institutul Teologic în anul 1955, cu teza de licenţă intitulată „Concepţia creştină despre viaţă“. În toamna aceluiaşi an s-a înscris la cursurile de magistru (doctorat) în teologie, la secţia istorică, specialitatea principală Patrologie, având ca profesor îndrumător pe Pr. prof. dr. Ioan G. Coman. Pe 18 iulie 1956, cu dispoziţia chiriarhală a Mitropolitului Sebastian Rusan al Moldovei, a fost hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală de la Roman, de Prea Sfinţitul Teofil Herineanu, ajuns apoi Arhiepiscop al Clujului. În anul 1958 a absolvit cursurile de doctorat în teologie, iar în toamna aceluiaşi an a fost numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, dar şi bibliotecar al Mitropoliei Iaşilor. Examenul aprofundat de admisibilitate – doctorat la Institutul Teologic din Bucureşti – l-a susţinut în anul 1960, iar la începutul Postului Mare al aceluiaşi an, în Duminica Ortodoxiei, a fost hirotesit duhovnic în Catedrala Mitropolitană din Iaşi de către Înalt Prea Sfinţitul Dr. Justin Moisescu, Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, ajuns mai târziu Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În primăvara anului 1962 i s-au încredinţat demnitatea şi răspunderea de stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava, fiind hirotesit protosinghel pe 24 iunie, la hramul Sfintei Mănăstiri. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Mitropolitul Moldovei Dr. Justin Moisescu, pe 2 februarie 1966, l-a hirotesit arhimandrit, iar pe 25 martie acelaşi an a fost rânduit stareţ la Mănăstirea de metanie, Neamţu. Începând cu 18 iulie 1969 a urmat cursurile Institutului Ecumenic de la Bossey – Elveţia şi a făcut un stagiu practic de ecumenism la Geneva. În acelaşi timp a urmat şi cursuri de doctorat la Facultatea Autonomă Protestantă din Geneva, audiind şi prelegerile de istorie bisericească medievală ale prof. dr. Heinz Leibing. În august 1970 a revenit la stăreţia Mănăstirii Neamţ, iar la sfârşitul aceluiaşi an a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, la propunerea Mitropolitului Firmilian, atunci al Olteniei, fiind hirotonit arhiereu, cel de-al 77-lea de la anul 1885, când Biserica Ortodoxă Română a dobândit autocefalia. A fost ales şi recunoscut Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 20-21 aprilie 1978 şi instalat pe 23 aprilie, acelaşi an, în Catedrala Madona Dudu din Craiova, atunci aşezământ mitropolitan. Din anul 1979 a fost preşedintele Comisiei Naţionale Române de Istorie Ecleziastică Comparată, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preşedinte al Comisiei canonice a Sfântului Sinod şi preşedinte al Comisiei sinodale pentru canonizarea Sfinţilor Români. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Chişinău, iar pe 12 martie, acelaşi an, membru de onoare al Academiei Române. Învrednicit şi prestigios sol al Bisericii lui Hristos a Neamului Românesc, dânsul a purtat de-a lungul timpului mesajele credinţei noastre străbune la întrunirile ştiinţifice, ecumenice, irenice internaţionale de la Madrid, Helsinki, Moscova, Sofia, Ierusalim, Budapesta, Praga, Varşovia, Atena, Kiev, New York, Sydney, New Delhi, Geneva, Wellington (Noua Zeelandă), Londra, Roma, Berlin, Istanbul (Constantinopol), Petrograd (Leningrad), Chişinău, Viena, Cernăuţi, Milano, Padova, Veneţia etc. A fost distins cu Medalia Crucea Sfântului Mormânt a Patriarhiei Ierusalimului; cu Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei; cu Ordinul Sfântului Sofronie Vraceanschi al Patriarhiei Bulgare; cu Ordinul Sfântului Serghie de Radonej al Bisericii Ortodoxe Ruse; cu Medalia Sfântului Marcu a Patriarhiei Alexandriei (Egipt). Iar Primăria Roma i-a conferit Ordinul Sfântul Împărat Constantin cel Mare.
Pentru toate acestea şi pentru multe altele pe care numai Pronia cerească le ştie, nădăjduim că Bunul Dumnezeu l-a aşezat pe vrednicul Mitropolit Nestor Vornicescu în Corturile Drepţilor, lângă Sfinţii Săi Ierarhi şi Pastori, care au slujit de-a lungul timpului, în cele două mii de ani, Biserica lui Hristos.
Dr. IORDACHE MIHAI-DORIN
