34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025

Raspundem cititorilor

Vinovatul este cel care plateste


Craioveanul Nicolae Tirsogoiu, domiciliat pe strada Aleea 2 Bechetului, s-a adresat redactiei noastre inspaimintat de faptul ca, dupa ce a fost snopit in bataie de un cunoscut, acum trebuie sa-i dea si bani agresorului.


GdS: Dupa cum se mentioneaza in sentinta penala nr.2175/2003, pe care ne-ati anexat-o, ati fost agresat de vecinul dumneavoastra, Luigi Balseanu, pe 17.03.2001. Acesta v-ar fi fracturat mandibula cu o lovitura de pumn, fapt pentru care ati avut nevoie de 50-55 de zile de ingrijiri medicale pentru a va insanatosi. Prin sentinta mentionata, ramasa definitiva prin respingerea apelurilor si recursului, Luigi Balseanu a fost condamnat la pedeapsa inchisorii, insa judecatorii au constatat ca pedeapsa a fost intre timp gratiata. In acelasi timp, agresorul a fost obligat sa va achite zece milioane de lei, cu titlul de daune materiale, si 15 milioane de lei, ca daune morale, fiind in plus obligat si sa suporte cheltuielile judiciare catre stat. Asadar, nu dumneavoastra ii sinteti lui dator, ci el trebuie sa va plateasca suma de 25 de milioane de lei. (A.D.)


Platiti mai mult pentru medicamentele compensate


„Sotia mea are 71 de ani si sufera de insuficienta renala cronica si hipertensiune. Pina acum i-am luat medicamente de la farmacie si am platit de fiecare data cam 150.000 de lei, fiind compensate cu 90% pentru pensionari. Acum citeva zile cind m-am dus din nou la aceeasi farmacie sa-i iau medicamentele pe luna iunie, am platit 475.000 de lei. Am intrebat-o pe farmacista de ce costa atit de mult si singura explicatie a fost ca asta este pretul si daca nu imi convine, sa dau medicamentele inapoi. Spuneti-mi si mie ce se intimpla? Chiar s-au scumpit medicamentele sau si-a batut farmacista joc de mine?“, ne intreaba Constantin Cazan, un pensionar din Craiova.


GdS: Din luna iunie s-a modificat lista cu medicamente compensate si gratuite. Medicamentele pe care le foloseste sotia dumneavoastra nu mai au pret de referinta, fiind inlocuite cu altele mai ieftine. Farmacista nu are nici o vina, este firesc sa platiti cu 300.000 de lei mai mult pentru aceste medicamente. (S.T.)


Nu ati legalizat intelegerea


Maria Badea, din comuna Celaru, ne-a trimis la redactie o scrisoare prin care a reclamat citeva nereguli ale primariei. „Am o suprafata de teren de 0,14 ha, iar primaria m-a pus in posesie cu un teren de 0,16 ha de la numitul Petre Popa, teren de numai patru metri latime, pe care nu se putea face mare lucru, iar lui i-a fost dat alt teren. Eu muncesc acest teren de zece ani, iar acum vine o comisie de la primaria Celaru sa-mi ia terenul, care este insamintat cu griu. Ma intreb de ce nu au venit cind era necultivat si vin acum in toiul verii?“, ne-a scris Maria Badea.


Gds: Doamna Badea, am vorbit cu primarul comunei Celaru, David Florian, care ne-a prezentat situatia. „Maria a facut un schimb neoficial de teren cu Petre Popa, acum citiva ani. In urma disputelor pe care le-au avut de curind, Petre Popa a venit la primarie si ne-a cerut sa il punem in posesie conform titlului de proprietate pe care il detine. O comisie a mers la fata locului si a constatat ca terenul respectiv era ocupat de Maria Badea, careia i-am solicitat sa restituie terenul proprietarului. Noi nu avem cum sa o ajutam, pentru ca, legal, a incalcat proprietatea altuia“, a precizat primarul. In aceste conditii, legea este de partea consateanului dumneavoastra. Cind mai doriti sa faceti schimb de terenuri, sa legalizati intelegerea, pentru a nu mai avea de suferit. (R.M.)


In comuna Bradesti nu exista pamint disponibil


„Subsemnatul Nicolae Gosa, domiciliat in localitatea Bradesti, judetul Dolj, va aduc la cunostinta ca numitul Dumitru Plotoaga, din aceeasi localitate, membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 1/2000, a improprietarit-o pe sotia sa, Constantina Plotoaga, cu o suprafata de padure mai mare decit cea inscrisa pe actul de proprietate. Acum sint in proces cu Plotoaga la Curtea de Apel, pentru ca am taiat padurea din aceasta parcela. I-am sesizat pe reprezentantii primariei, care au spus ca nu pot face nimic, deoarece suprafata a fost deja impartita“, ne-a scris Gosa. Acesta a reclamat ca are o portiune de teren de care nu poate sa beneficieze deoarece nu este pus in posesie.


Gds: I-am contactat pe reprezentantii primariei Bradesti, care ne-au transmis ca in prezent, in comuna, nu exista nici un teren liber pentru a putea fi pus la dispozitia dumneavoastra. In ceea ce priveste suprafata de padure care a dus la izbucnirea conflictului, aceasta este trecuta in actul de proprietate al lui Plotoaga, dumneavoastra neavind dreptul sa ii taiati padurea. (R.M.)


Mergeti la Judecatoria Craiova


Reprezentantul Asociatiei de proprietari nr. 21 Calea Bucuresti, Ion Stratan, ne-a prezentat situatia in care se afla din cauza unuia dintre proprietarii blocului A19. Paula Merei, dupa spusele barbatului, ar fi beneficiat, in perioada noiembrie 2003 – martie 2004, de subventia pentru agentul termic, declarind in fals ca nu realizeaza venituri. Acesta a inaintat o plingere politiei, iar femeia a fost gasita nevinovata dupa ce cazul a fost cercetat de procurori.


Gds: In solutia data de Parchetul de pe linga Judecatoria Craiova se stipuleaza clar ca Paula Merei, in urma controalelor efectuate, nu realizeaza venituri, ci doar sotul ei. Acesta, conform datelor prezentate, nu locuia cu ea in acea perioada. Daca aveti nemultumiri, adresati plingerea Judecatoriei Craiova. (R.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS