Severinenii au doua stranduri unde pot sa-si petreaca timpul liber. Dupa deschiderea strandului olimpic din cartierul Crihala, simbata, la iesirea din Drobeta Turnu Severin spre Gura Vaii, a fost deschis si strandul balnear. „Anul acesta am pus umbrare, dusuri, leagane pentru copii si nisip fin. Apa este foarte buna, fiind sulfuroasa, iodurata si hipertonica. Am pastrat preturile de intrare de anul trecut: 7.000 de lei pentru pensionari, copii si militari, si 15.000 de lei pentru adulti. Apa este schimbata saptaminal si se innoieste zilnic“, a spus Valeriu Boara, administratorul strandului balnear Schela.
Medicii avertizeaza persoanele care se scalda in locuri neautorizate
Cei care au venit la strandul balnear au venit mai ales pentru proprietatile apei.
„Am auzit ca se deschide si am venit in prima zi. Avem nevoie, pentru ca suferim de reumatism si medicul ne-a recomandat sa mergem la bai. Nu stim daca vom avea bani sa plecam intr-o statiune. Au imbunatatit si conditiile“, a spus Melania Oprea, din Drobeta Turnu Severin. Inspectorii Directiei de Sanatate Publica Mehedinti vor monitoriza calitatea apei, pina pe 15 septembrie, cind se considera incheiat sezonul estival. In acest interval, vor fi luate in permanenta probe din apa strandurilor, iar la fiecare doua saptamini se vor verifica parametrii microbiologici. Daca in urma analizelor se va descoperi ca exista pericolul ca oamenii sa se imbolnaveasca, va fi ridicata autorizatia de functionare a strandului. Medicii ii avertizeaza pe cei care aleg scaldatul in locuri neautorizate ca din apa se pot lua boli foarte grave, cum ar fi leptospiroza, care, netratata la timp, provoaca moartea.
• Florin LOBDASeverinenii au doua stranduri unde pot sa-si petreaca timpul liber. Dupa deschiderea strandului olimpic din cartierul Crihala, simbata, la iesirea din Drobeta Turnu Severin spre Gura Vaii, a fost deschis si strandul balnear. „Anul acesta am pus umbrare, dusuri, leagane pentru copii si nisip fin. Apa este foarte buna, fiind sulfuroasa, iodurata si hipertonica. Am pastrat preturile de intrare de anul trecut: 7.000 de lei pentru pensionari, copii si militari, si 15.000 de lei pentru adulti. Apa este schimbata saptaminal si se innoieste zilnic“, a spus Valeriu Boara, administratorul strandului balnear Schela.