1.7 C
Craiova
sâmbătă, 10 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateInternarile nejustificate in spitale nu vor mai fi finantate

Internarile nejustificate in spitale nu vor mai fi finantate

Directia de Sanatate Publica si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Mehedinti vor putea verifica in orice moment activitatea fiecarui spital si tipul de pacienti tratati. Pe termen lung, se urmareste finantarea unitatilor sanitare fara a se tine cont de gradul lor. Reforma in sistemul sanitar romanesc presupune, pe linga restructurarea spitalelor si reducerea numarului de personal, eliminarea cheltuielilor nejustificate si cunoasterea exacta a activitatii desfasurate de fiecare spital.

Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate va avea o intilnire in aceasta luna cu directorii spitalelor din judet, in urma careia se vor semna contractele cu unitatile sanitare, pentru ca acestea sa isi poata definitiva bugetele de venituri si cheltuieli pentru acest an. „In aceasta luna vom incheia contractele cu spitalele din judet. Vom urmari ca prevederile bugetare sa se incadreze in cele ale Casei Nationale, adica alocarea de bani pentru materiale sanitare si medicamente“, a spus medic Gheorghe Bunciu, directorul CJAS Mehedinti.

Spitalele din Mehedinti au primit fonduri pe baza unor acte aditionale

La ultima rectificare bugetara a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, judetului Mehedinti i-au fost alocate aproximativ 25 de miliarde de lei, bani care vor fi impartiti intre spitalele din Drobeta Turnu Severin, Orsova, Strehaia, Baia de Arama si Vinju Mare. „Spitalului Judetean i-au fost repartizate noua miliarde de lei. Au primit bani in plus si spitalele din Baia de Arama – cinci miliarde de lei, Orsova – patru miliarde de lei, Strehaia-patru miliarde de lei, Vinju Mare-trei miliarde de lei. In plus, din ultimele date pe care le avem, spitalele din Strehaia si Orsova vor mai primi un miliard de lei. In aceste conditii, la semnarea contractelor vom avea plafonul complet“, a precizat medic Gheorghe Bunciu.

De la inceputul anului, spitalele din Mehedinti au primit fonduri pe baza unor acte aditionale, sumele fiind insuficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Datoriile totale depasesc 50 de miliarde de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS