4.4 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePolitisti din sapte state participa la Congresul Uniunii Sportive a Politiilor din Balcani

Politisti din sapte state participa la Congresul Uniunii Sportive a Politiilor din Balcani

• Romania va prelua presedintia uniunii • Echipele Ministerelor de Interne din Romania si Bulgaria vor disputa finala Campionatului de fotbal al politistilor

Delegatiile Ministerelor de Interne din Serbia si Muntenegru, Bulgaria, Albania, Turcia, Macedonia, Grecia si Cipru – tara invitata – au sosit ieri la Drobeta Turnu Severin, unde vor participa astazi la cel de-al 6-lea Congres al Uniunii Sportive a Politiilor din Balcani (USPB) si la finala Campionatului Balcanic de Fotbal al Politistilor. Meciul se va disputa intre echipele reprezentative ale Ministerelor de Interne din Romania si Bulgaria.

Ieri, la Prefectura Mehedinti, membrii delegatiilor din cele sase state au fost primiti de prefectul judetului Mehedinti, Dan Trancota, presedintele Consiliului Judetean, Constantin Sirbulescu, si primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Dinu, care le-au adresat si urarea de bun venit. Uniunile sportive ale politiilor din Serbia si Muntenegru, dar si din Turcia i-au oferit lui Dan Trancota un trofeu si obiecte promotionale dedicate evenimentului de la Drobeta Turnu Severin. „Urmaresc miscarea sportiva din Turcia si am vizionat meciul dintre Galatasaray si Besiktas Istanbul. Va felicit si pentru locul intii la Eurovision“, a spus prefectul Dan Trancota, multumind astfel pentru cadourile primite.

„Dorim sa ramina o institutie deschisa“

Pentru presedintele in exercitiu al USPB, Zoran Milic, intilnirea de la Drobeta Turnu Severin are si rolul de a intari relatiile de cooperare dintre politiile balcanice.

„Este o placere deosebita sa ma aflu in Romania. Am venit aici pentru al saselea congres si pentru finala campionatului de fotbal. Uniunea noastra exista de 12 ani si are ca scop nu doar activitatile sportive, dar si intarirea cooperarii dintre politii, pentru ca, mai intii de toate, sintem politisti. Avem rezultate deosebite in domeniul sportului si in plan profesional. Multumesc Ministerului de Interne din Romania si orasului gazda – Drobeta Turnu Severin“.

Secretarul general al Ministerului de Interne, chestorul principal Gheorghe Apostol, a precizat ca desfasurarea lucrarilor celui de-al saselea congres al USPB va reprezenta si preluarea, de catre Romania, a presedintiei acestei uniuni: „Ministerul de Interne a reusit sa fie un membru activ al Uniunii Sportive a Politiilor din Balcani si, atunci cind a fost cazul, si o gazda primitoare. De aceasta data, ne-a venit rindul sa fim gazde. In acest an, vom prelua presedintia, care se asigura prin rotatie, si se schimba o data la doi ani, cind se organizeaza si congresele. Ne-am gindit cum sa continuam strategia uniunii si am discutat cu toti presedintii de pina acum; dorim sa ramina o institutie deschisa, si s-ar putea sa o mai largim. Prin actiunile desfasurate, Uniunea Sportiva a Politistilor din Balcani a devenit cunoscuta in Romania si in lume“.

Intrarea la meciul politistilor va fi libera

Uniunea Sportiva a Ministerului de Interne (USMI) din Romania, care participa la Congresul USPB, a fost infiintata in 1991 si are in subordine 140 de cluburi si asociatii sportive, care functioneaza pe linga unitatile MI. Uniunea a participat la 70 de competitii internationale ale politistilor, obtinind 124 de medalii, din care 52 de aur, 39 de argint si 33 de bronz.

Lucrarile congresului vor fi deschise astazi, la ora 9.00, la motelul Continental, de la Gura Vaii. Pe ordinea de zi figureaza prezentarea raportului de activitate pentru perioada 2001-2003; transferarea presedintiei USPB, de la Uniunea Sportiva a Ministerului de Interne din Serbia si Muntenegru la Uniunea Sportiva a Ministerului de Interne a Romaniei; alegerea membrilor Comitetului executiv pentru perioada 2003-2005; alegerea membrilor Comisiei tehnice; adoptarea calendarului competitiilor sportive care urmeaza sa se desfasoare sub presedintia Romaniei. Finala Campionatului de Fotbal al Politistilor din Balcani se va desfasura astazi, de la ora 16.00, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Intrarea va fi libera.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS