18.4 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateLucrarile de restaurare a operelor lui Brancusi vor mai dura citeva luni

Lucrarile de restaurare a operelor lui Brancusi vor mai dura citeva luni

• Banca Mondiala a reziliat contractul cu firma TLS • Lucrarile vor fi incredintate arhitectului Dorin Danila, singurul restaurator avizat din Romania

Reprezentantii Bancii Mondiale au decis marti, la Bucuresti, sa rezilieze contractul cu Trustul de Lucrari Speciale (TLS), firma care s-a ocupat de restaurarea operelor in piatra de la Tirgu Jiu ale lui Constantin Brancusi. Decizia a fost luata dupa ce lucrarile au fost intrerupte de mai multe ori de catre executant , din diferite motive. Firma TLS isi va primi banii pentru ceea ce a executat pina acum, din totalul de 100.000 de dolari, suma imprumutata de Ministerul Culturii de la Banca Mondiala.

Dupa rezilierea contractului cu firma TLS, lucrarile vor fi incredintate unei alte firme, care apartine arhitectului Dorin Danila, singurul restaurator de arta autorizat in Romania. Firma acestuia a intentionat sa participe la licitatia organizata de Ministerul Culturii, dar nu a intrunit anumite conditii financiare.

„Ministerul Culturii a gresit la contractul cu TLS“

Arhitectul Dorin Danila a devenit apoi consultantul celor de la TLS, pe perioada executarii lucrarilor, dar colaborarea nu a mai fost posibila. „Nu s-a mai inteles cu cei de la TLS si colaborarea a incetat. Banca Mondiala va evita organizarea unei alte licitatii pentru a nu se intirzia si mai mult lucrarile.

Executarea restaurarii va fi incredintata direct firmei lui Dorin Danila. Ministerul Culturii a gresit la contractul cu TLS, dar sa speram ca acum lucrurile vor decurge asa cum trebuie“, a precizat primarul Florin Circiumaru. Banca Mondiala a mai decis sa amine si termenul de finalizare a lucrarilor. Acestea se vor desfasura in aceasta toamna atit cit vremea o va permite, cit si in primavara anului viitor, in paralel cu amenajarea peisagistica a parcului care gazduieste operele lui Constantin Brancusi.

Coloana Infinitului va suporta la rindul sau citeva retusuri

Cealalta opera a lui Constantin Brancusi, Coloana Infinitului, va suporta la rindul sau citeva retusuri. Licitatia pentru executarea acestor lucrari a fost cistigata de firma GRANSTONE din Bumbesti- Jiu, care trebuie sa aseze un capac pe ultimul modul si sa inlature paratrasnetul amplasat pe Coloana. Lucrarile sint necesare pentru realizarea receptiei finale. „De aceste retusuri se va ocupa de fapt tot arhitectul Dorin Danila pentru ca a si participat la restaurare si stie despre ce este vorba. Firma care a cistigat licitatia va aduce doar utilajele. Organizarea de santier se va face in aceasta saptamina, iar lucrarile nu vor dura probabil mai mult de citeva zile“, a precizat primarul Florin Circiumaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS