14.4 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateGuvernul a aprobat garantarea unor credite externe si interne pentru agentii producatori de energie termica

Guvernul a aprobat garantarea unor credite externe si interne pentru agentii producatori de energie termica

Guvernul a aprobat garantarea unor credite externe si interne pentru agentii producatori de energie termica pentru finantarea achizitionarii de resurse energetice (carbune, pacura si gaze naturale) necesare functionarii in perioada 2002 – 2003. Ministerul Finantelor Publice va garanta in proportie de 100% un credit in limita sumei de 120 de milioane de dolari. Combustibilii achizitionati vor fi utilizati pentru producerea energiei termice si electrice in cadrul celor 16 centrale termoelectrice externalizate din sistemul SC Termoelectrica SA si transferate in subordinea autoritatilor publice locale.

Contractarea si derularea creditelor externe si interne, precum si contractarea importurilor de combustibili se vor face cu aprobarea Ministerului Administratiei Publice. Rambursarea creditelor si plata dobinzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente acestora se vor efectua din resursele financiare proprii ale agentilor economici utilizatori ai creditelor.

Ministerul Finantelor Publice va garanta in proportie de 100% contractarea de catre SC Termoelectrica SA a unor credite externe pentru completarea finantarii achizitiilor de resurse energetice din import (pacura si gaze naturale) necesare pentru perioada 2002 – 2003, in limita sumei de 200 de milioane de dolari.

Valoarea totala a necesarului de combustibili care va fi achizitionat de catre SC Termoelectrica SA, pentru perioada iunie 2002 – martie 2003 este de 810 milioane de dolari.

In acelasi timp, Termoelectrica va trebui sa ramburseze ratele de capital si sa plateasca dobinzile aferente creditelor contractate pentru finantarea achizitiilor de combustibil pentru iarna 2001 – 2002. SC Termoelectrica SA isi poate asigura necesarul de finantare pentru achizitia de combustibil astfel: din surse interne – incasarile din vinzarea energiei electrice si termice pot acoperi circa 75% din necesar (610 milioane USD) si din surse externe – credite externe sindicalizate in valoare de aproximativ 200 de milioane de dolari, cu garantie guvernamentala.

Rambursarea creditelor externe si plata dobinzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente se vor efectua din resursele financiare proprii ale SC Termoelectrica SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS