Politici vizand integrarea Romaniei in structurile europene

Avand in vedere exigentele ce decurg din obiectivele politicii de compe-titivitate a Uniunii Europene, scopul fundamental al demersurilor de politica industriala a Romaniei trebuie sa fie elaborarea si punerea in practica a unei set coerent de politici de creare si crestere a avantajelor competitive.

O politica de competitivitate eficienta trebuie:

– sa se regaseasca in masuri macroeconomice privind crearea avantajului concurential prin investitii mate-riale si imateriale concomitent cu valorificarea avantajelor ce decurg din calitatea fortei de munca;

– relansarea cererii de produse superioare calitativ, prin masuri destinate cresterii puterii de cumparare a populatiei si a celei de bunuri de investitie, prin realizarea privatizarii, incurajarea investitorilor strategici romani si straini;

– crearea unui climat favorabil competitiei in toate compartimentele activitatii industriale;

– stimularea evolutiei unor domenii industriale axate preponderent pe inovare, in vederea unei specializari dinamice optimale si atingerii unor niveluri de performanta in domeniile sectoriale si intrasectoriale rezultate;

– ecologizarea productiei si produselor industriei romanesti printr-o politica fiscala stimulativa si alinierea standardelor, normelor si normativelor nationale la cele internationale.

Comparativ cu politicile de control a cererii (denumite de regula, politici de standardizare), politicile structurale difera cel putin din doua puncte de vedere:

– concentrarea mai mult pe cresterea economica decat pe controlul cererii interne si pe imbunatatirea imediata a balantei contului curent;

– timpul de reactie mai lung, necesar pregatirii efectelor alocative (cum sunt cresterea investitiilor in cele mai eficiente sectoare, combinata cu eliberarea de capital si forta de munca din celelalte sectoare).

Politicile din aceasta categorie se fundamenteaza pe teoria supply–side si de aceea se mai numesc si politici de stimulare a ofertei (supply–side policies).

Politicile supply–side sunt orientate spre extinderea potentialului productiv, prin sporirea ofertei factorilor de intrare, cum sunt forta de munca si capitalul si prin cresterea productivitatii. In acest sens exista, de regula, trei directii majore: diminuarea impozitelor (destinata cresterii ofertei de munca si capital), scaderea ratei „somajului natural“, stimularea reducerii costurilor de firma. Prin reducerea taxelor si a impozitelor se poate stimula munca si asumarea riscului pentru a face si, astfel, se poate mari potentialul productiv si reduce rata somaju-lui. Exista politici de stimulare a eficientei si alocarii resurselor si politici orientate spre extinderea capacitatii productive a economiei.

Prima grupa include toate masurile vizand eliminarea distorsiunilor care provoaca discrepante intre preturi si costurile marginale. In practica, incercarile de a elimina distorsiunile majore existente intampina serioase dificultati. In primul rand, daca forta de munca si capitalul nu se misca usor de la un sector la altul, schimbarile survenite in preturile relative pot genera somaj pentru o lunga perioada, inainte ca ajustarea sa fi fost finalizata. In al doilea rand, multe alte politici guver-namentale, care au obiective diferite de acela al eficientei economice (cum sunt: crearea de locuri de munca, res-trictiile asupra unor categorii de im-porturi), pot crea noi distorsiuni. Mo-dificarile bazate pur pe eficienta tre-buie sa tina seama de realitatile po-litice. Masurile de politica macroeco-nomica sufera de anumite inconsistente teoretice; una bine cunoscuta, sugerata de teoria „second best“ este aceea ca, daca o economie are multe distorsiuni majore, eliminarea numai a unora dintre ele nu va produce in mod necesar o crestere a eficientei pe ansamblu.

O sursa a ineficientei cu semnificatie macroeconomica o reprezinta barierele artificiale puse in calea comertului exterior. Tarifele, contingentarile si alte restrictii asupra comertului si platilor au impact negativ asupra volumului comertului si a specializarii favorizand industriile de substituire a importului, ceea ce limiteaza eficienta si flexibilitatea firmelor, care ar trebui continuu expuse competitivitatii internationale. Exista o serie de studii care arata clar ca rezultatele au fost mult mai bune, in termenii cresterii economice, ocuparii si ajustarii la socurile externe in tarile care si-au orientat strategiile spre exterior.

O alta sursa a ineficientei este reprezentata de distorsiunea asociata controlului preturilor. De exemplu, daca preturile energiei sunt mentinute sub preturile de pe piata mondiala, guvernul trebuie sa absoarba costul subventiilor in bugetul sau.

Cea de-a doua grupa de politici structurale se refera indeosebi la stimularea investitiilor si a economisirii. Rata de extindere a capacitatii economiei depinde, printre altele, de raportul dintre consum si investitii, ca si de natura si calitatea capitalului nou pus in func-tiune. Pentru atingerea acestui obiectiv, politicile structurale adecvate sunt acelea care favorizeaza investitiile si eco-nomiile.

Politica ratei dobanzii influente-aza nu numai modificarile pe termen scurt in nivelul economisirii, inflatiei si finantarii externe, ci si acumularea pe termen lung a fondurilor financia-re, nivelul si compozitia investitiilor.

In tarile in care sistemul bancar continua sa fie strans controlat de guvern, restrictiile se concentreaza indeosebi asupra ratelor nominale ale dobanzii. Asemenea dezvoltari pot restrictio-na in mod deosebit disponibilitatea creditului prin sistemul financiar si, astfel, inhiba nivelul si eficienta inves-titiilor.

Modificarile in ratele dobanzii si reformele sistemului bancar si bancar financiar trebuie sa fie coroborate cu alte masuri ale politicii de stabilizare

Politica ratei dobanzii trebuie coordonata cu politica ratei de schimb, pentru ca miscarile de capital sa nu destabilizeze reforma financia-ra. De asemenea, trebuie avute in vedere relatiile dintre economiile publi-ce si cele private (daca ele sunt substituibile intr-un grad inalt sau nu), efectele fluxurilor de capital asupra economiilor interne publice si private etc.

Modelele standard ale investi-tiilor, de tipul acceleratorului flexibil, trebuie adaptate la trasaturile structurale ale tarii noastre. Astfel, succesul reformei economice depinde in final de realizarea obiectivelor de baza, pe termen lung, ale politicilor de stabilizare (stimularea ofertei, realizarea unei monede stabile si o eficienta alocativa crescuta a activitatii economice organizate pe principiile pietei.

Pregatirea tarii noastre pentru aderarea la UE trebuie sa tina seama de marile decalaje pe care le avem fata de tarile membre ale acestei organizatii. Ori, atenuarea acestor decalaje vizeaza, in primul rand, participarea industriei la comertul exterior al Romaniei.

Realizarea criteriului fundamental al restructurarii industriei romanesti (reducerea substantiala a gradului sau de energo – intensitate) ar contribui la cresterea competitivitatii noastre, premisa de baza pentru integrarea fa-vorabila a tarii in Uniunea Euro-peana. Conceptul de „aquis comunitar“ are nu numai o semnificatie teoretica, impactul sau manifestandu-se asupra fiecarui producator, constructor, dis-tribuitor sau vanzator ale carui produse sunt destinate pentru piata romaneasca, deci, in final, pietei europene.

Cu cat Romania se adapteaza mai repede acquis-ului comunitar cu atat mai repede va putea sa beneficieze de accesul la o piata de desfacere enorma. Mai mult decat atat, intr-o faza extrem de dificila si dureroasa a restructurarii, semnalul dat in sensul ca scopul final este acela al adaptarii cat mai repede a acquis-lui Pietei Unice va fi de natura sa convinga investitorii straini a caror implicare este vitala economiei romanesti.

Dupa publicarea in iulie 1997 a Agendei 2000, Romania a intrat intr-o noua faza in ceea ce priveste relatiile sale cu Uniunea Europeana. Acest document nu contine numai opinia Uniunii asupra stadiului in care se afla economia Romaniei si a pozitiei ei in perspectiva aderarii la UE, el este si un document programatic in ceea ce priveste strategia de largire a Uniunii.

In acest context, este necesara reor-ganizarea industriei romanesti, ca o varianta indispensabila in raport cu logica sistemului Uniunii Europene.

Un rol important in cadrul Programului de baza de macro – stabilizare si de dezvoltare a Romaniei se acorda realizarii echilibrului dintre oferta si ce-rerea agregata, urmarindu-se o crestere a produsului intern brut, in conditiile modificarii semnificative pe sectoare si a industriei sub raportul valorii adaugate.

Ponderea industriei si a construc-tiilor in valoarea adaugata totala se va reduce, ca efect al consolidarii si sta-bilizarii macroeconomice, care va antrena restructurari masive in cadrul industriei, generate de declinul industriilor necompetitive, expansiunea relativa a industriilor competitive neputand com-pensa declinul relativ al industriilor ne-competitive.

O caracteristica principala a acestui program, cu implicatii directe asupra strategiei industriale, o constituie po-litica de deschidere a economiei spre exterior, urmarindu-se cresterea mai rapida a exportului decat a importului, prin in-tarirea competitivitatii productiilor na-tionale, penetrarea pietelor externe in special ale SUA si ale Uniunii Europene.

In cadrul strategiilor industriale au existat si exista diferente de opinii cu privire la raportul care trebuie sa existe intre intreprinderile private si cele cu capital de stat, intre intreprinderile mari si cele mijlocii si mici, pri-vind prioritatea dezvoltarii anumitor ramuri si subramuri, sursele de fi-nantare a investitiilor, masuri de protejare a agentilor economici autohtoni fata de concurenta straina, gradul de deschidere a pietei interne pentru agentii economici din alte tari, la modul de restructurare, de privatizare sau lichidare a intreprinderilor nerentabile. Dincolo de diferentele de opinii si optiuni existente in cadrul diferitelor curente de gandire consi-deram ca obiectivul fundamental al strategiei industriale trebuie sa fie unic, el trebuind sa serveasca interesele nationale, dezvoltarea echilibrata a diferitelor ramuri si subramuri si cresterea nivelului de trai, de civilizatie si cultura al populatiei, in contextul ma-rilor mutatii care au loc pe plan mon-dial in domeniul pietelor, al tehnologiilor si al produselor.

Punerea in aplicare a strategiilor industriale necesita folosirea unor poli-tici industriale de privatizare si restruc-turare in continuare, de dezvoltare regionala si locala a intreprinderilor mici si mijlocii de utilizare si dezvoltare a investitiilor bazate pe capitalul autohton si atragerea investitorilor straini.