În pragul marilor Sărbători, când vitrinele strălucesc și listele de cumpărături devin principala preocupare a societății, în Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului de Urgentă Craiova se activează un fenomen tăcut, dar sistemic: „internarea socială”. Sub masca unor simptome adesea exagerate sau inventate, bătrâni cu boli cronice sunt aduși de rude și „depuși” la spital. Motivul real nu se regăsește în analizele de sânge, ci în biletele de avion, rezervările la hotel sau pur si simplu în dorinta copiilor sau a nepotilor de a petrece Sărbătorile „fără griji”.
Masca medicală a unui abandon mascat
Procedura este aproape standard. Cu câteva zile înainte de Crăciun sau Paște, solicitările la Ambulanță cresc exponențial pentru cazuri de „stare generală alterată”, „amețeli” sau „suspiciune de AVC”. Ajunși în fața medicului de gardă, aparținătorii afișează o îngrijorare febrilă. „Știți, nu se mai ridică din pat, am vrea să fie investigat complet, să fie echilibrat, să stea aici 3-4 zile până ne asigurăm că e bine”, spun ei.
În realitate, investigațiile clinice arată adesea aceeași suferință cronică cu care pacientul trăiește de ani de zile. Dar medicul din urgență este pus într-o postură imposibilă. Chiar dacă intuiește motivul social din spatele prezentării, el este obligat să investigheze. Un pacient cu multiple comorbidități, aflat în stadii avansate ale bolii, nu poate fi trimis acasă în cinci minute. Astfel, începe un maraton de consulturi, analize și investigații imagistice care ocupă ore întregi, un pat de spital și resurse umane prețioase.
„Când ajung, noi îi preluăm, îi investigăm să vedem ce probleme de sănătate au, facem toate consulturile. Chiar dacă aparținătorii ne spun: „Știți, am dori să petreacă 3-4 zile aici, să fie mai echilibrat”, noi preluăm pacientul și îl consultăm, fără să ținem cont de dorințele lor. Până se constată despre ce este vorba, pacientul vine la Urgență. Ei(Ambulanta – n.r) procedează la fel cu toate cazurile și abia aici aflăm adevăratul motiv.
Dar noi, ca să ne asigurăm că nu este altă problemă, luăm lucrurile în serios. Îi investigăm, pentru că sunt pacienți cu boli cronice multiple, unii dintre ei în stadii avansate. Sunt pacienți greu de îngrijit la domiciliu. Este clar că vin „cu indulgență”; sunt mulți pacienți care ar putea apela la medicul de familie, nu trebuie să vină cu ei în Urgență.
Dacă este nevoie de internare, îi internăm. Dacă nu, primesc recomandările și îi trimitem la domiciliu. Mulți preferă însă să se interneze prin Urgență, iar aceasta este o problemă. De Sărbători este același principiu, dar acum vin și pacienți care nu au nevoie de internare. Aparținătorii se sperie și consideră că în perioada Sărbătorilor e mai sigur așa.
Unii dintre ei ne mai și spun că vor să plece și le e frică să-i lase pe bătrâni singuri acasă. Alții spun că, după Sărbători, intenționează să-i ducă la un cămin de bătrâni, dar că acum ar vrea să-i investigăm sau că pacientul li se pare că este mai grav decât altădată. Adică motive se găsesc pentru care să sune la Ambulanță și să-i aducă la spital”, explică medicul Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.
UPU nu este nici hotel, nici centru de diagnostic
Problema majoră este confuzia de multe ori voită între urgență și suferință. Un pacient cardiac sau cu diabet are nevoie de îngrijire continuă, dar aceasta ar trebui gestionată de medicul de familie sau de medicul curant, la domiciliu. Când acești pacienți ajung în UPU fără o acutizare reală a bolii, ei blochează fluxul pentru urgențele majore. În timp ce o echipă întreagă se ocupă de un bătrân adus pentru „investigații de Sărbători”, la ușa UPU poate ajunge un politraumatizat dintr-un accident rutier sau un pacient cu infarct miocardic acut.
Timpul de așteptare crește pentru toată lumea, iar sistemul, și așa fragil, se gripează sub presiunea acestor cazuri non-urgente. Din cauza acestor „internări sociale”, timpul de așteptare crește pentru toată lumea, iar unitatea se aglomerează peste măsură. „Pe noi nu ne încurcă neapărat, dar se aglomerează UPU. Unii dintre ei stau mai multe zile, dar este vorba și despre pacienții care se simt abandonați în Urgență de Sărbători.
Este și o problemă afectivă. Un spital nu este nici centru de diagnoză, nici centru de îngrijire pentru bătrâni. Sigur că acești pacienți ocupă paturile. Încercăm să rezolvăm problemele și să nu lăsăm pe nimeni, dar crește timpul de așteptare. Nu spun că acești pacienți nu au nevoie de îngrijiri medicale sau diagnosticare, dar este clar că acești pacienți au recomandări sau medici curanți pe care îi pot aborda pentru a fi îngrijiți la domiciliu.
Nu aș vrea ca lumea să creadă că, dacă spui că nu e o urgență, înseamnă că pacientul nu este bolnav. Nu confundăm urgența cu suferința pacientului: o suferință cronică este o suferință cronică, o suferință acută este o urgență”, spun reprezentantii SJU Craiova.
Trauma din spatele privirii: „Eu nu am nimic în plus”
Ceea ce este cu adevărat dureros nu este doar aglomerația din holurile spitalului, ci, uneori, privirea pacienților. Mulți dintre acești bătrâni înțeleg exact ce se întâmplă. Există pacienți care le mărturisesc medicilor, cu o resemnare sfâșietoare: „Domnule doctor, eu știu că n-am nimic în plus față de ieri, dar copiii sunt tineri, vor și ei să se ducă să petreacă. E mai greu cu mine acasă.”
Acest abandon afectiv în perioada Sărbătorilor este o rană care nu se vede pe nicio radiografie. Pacientul se simte o povară, un obiect care trebuie „depozitat” undeva pentru ca viața celorlalți să poată continua nestingherită. Spitalul, cu lumina sa rece de neon și zgomotul continuu al monitoarelor, devine locul unde acești oameni își petrec Crăciunul sau Paștele, singuri, deși au familii.
Responsabilitatea care nu se poate delega
Rudele trebuie să înțeleagă că spitalul nu este un serviciu de babysitting pentru adulți. Îngrijirea unui bătrân cu boli cronice este, într-adevăr, epuizantă, dar soluția nu este forțarea sistemului de urgență. Pentru pacienții cu multiple afecțiuni, recomandările sunt clare: respectarea strictă a tratamentului, evitarea exceselor și legătura constantă cu medicul de familie. Internarea prin urgență „la cerere” pentru a facilita vacanța familiei nu este doar o lipsă de etică față de sistemul medical, ci o formă de cruzime.
În această perioadă, solidaritatea ar trebui să înceapă din interiorul familiei. Integrarea celor vârstnici în ritualul Sărbătorilor, în loc de izolarea lor într-un salon de spital, este un test de maturitate și compasiune. „Mesajul este ca, în această perioadă, pacienții care au multiple afecțiuni cronice să respecte recomandările medicale, să nu se abată de la ele și să nu întrerupă tratamentul. Iar aparținătorii să-i integreze în familie, să nu-i abandoneze în spital în perioada Sărbătorilor”, mai spune medicul Cristina Geormăneanu.
