Anul trecut, la implinirea vârstei de 50 de ani, dupa un „La multi ani“ telefonic, Sorin Cirtu mi-a spus, in stilul sau caracteristic: „Ma simt bine, fratioare, acum când am ajuns la jumatatea vietii“… Am râs impreuna, apoi m-am intrebat când naiba au trecut anii… Parca ieri il vazusem pe Sorin pasând cu bara, faza de pomina, intr-un amical la Târgu Jiu, ori saltând mingea cu calcâiul peste un spaniol de la Betis, pentru ca apoi sa trasneasca vinclul portii spaniole, secventa reluata la infinit de Eurosportul acelor ani… Nu, bineinteles ca Eurosportul nu se vedea pe atunci in România antenelor pentru sârbi si bulgari, dar vestea circula, asa, de la unul la altul, ca la telefonul fara fir. Da, au trecut anii.
Mai alaltaieri a rasarit borna cu numarul 50 si pentru Ilie. Nu mai are rost sa spunem care Ilie, fiindca Ilie a fost unic. L-am cunoscut cu adevarat prin 1993, când meseria de ziarist si statura de legenda ne-au adus fata in fata la un interviu pentru Evenimentul zilei. Erau zilele de aur ale Evenimentului, când Ion Cristoiu marea tirajele, de la 400.000 la 500.000 de exemplare pe zi, doar aruncându-si ochii pe subiectul primei pagini si doar ridicând receptorul. Atunci, Ilie a dat o declaratie care a facut epoca si a nascut controverse, mai ales printre fostii coechipieri. „Craiova Maxima s-a nascut si a murit o data cu mine“, a spus Balaci, fara sa mai explice si de ce, precum un matematician care rezolva a mia oara aceeasi problema. Realitatea impletita cu statistica ii dadeau dreptate.
Ilie Balaci a debutat in tricoul „campioanei unei mari iubiri“ in 1973, exact in sezonul primului titlu adus pe meleagurile oltenesti. In urma cu ceva vreme mi-a cazut sub ochi cronica unui meci Universitatea – Farul, disputat la Craiova, in etapa a patra sau a cincea din sezonul amintit. Unul dintre golurile alb-albastrilor era descris de cronicarul ziarului Sportul cam in felul urmator: „Tânarul Balaci recupereaza o minge la centrul terenului, dribleaza patru adversari si portarul, apoi marcheaza in poarta goala“. M-am uitat, automat, instinctiv, la numarul celor prezenti la acel meci pe „Central“: 35.000. Ilie avea 17 ani. Iar la Universitatea jucau Deselnicu, Boc, Taralunga, Oblemenco… Emotii? Ezitare? La Balaci, niciodata.
Cu Ilie Balaci, in deceniul ’74 – ’84, Universitatea Craiova a câstigat trei titluri si patru Cupe. Dupa accidentarea si plecarea sa de la echipa, Craiova n-a mai mângâiat nici un trofeu. S-a prabusit incet, incet, precum frunza de toamna a unui copac caruia ii rugineste tulpina. Sigur, au fost multi factori si multi eroi care au cladit marile echipe ale Universitatii acelui deceniu de vis. Ilie Balaci a avut propriul rol. Probabil ca, pe un afis al filmului Universitatii, numele sau ar figura in rolul principal. Doar faptul ca a fost puntea de legatura intre echipa lui Oblemenco si cea a semifinalei cu Benfica spune totul. Si nu e numai asta.
In urma cu mai bine de doi ani l-am vizitat la Dubai. Antrena pe Al Ahli din Emiratele Arabe. Dupa atentatele de la World Trade Center, mai ales, siguranta pe aeroporturi care opereaza curse arabe indeosebi e drastica. Balaci a intrat in aeroport pe unde se iesea! Il salutau toti. E drept ca managerul de la clubul sau era unul dintre sefii Aeroportului din Dubai, dar chiar si faptul ca omul venise cu Ilie in toiul noptii spune multe. Peste câteva zile, antrenament. Ilie, la birou si cu picioarele intinse pe masa. Cioc-cioc. Era managerul. „Mister «Bilaci», do you have two minutes?“. Ilie, impasibil: „What?“. Managerul repeta intrebarea pe care de fapt o auziseram toti cei de fata. Si o auzise, bineinteles, si Ilie. Raspunsul a venit sec: „Yes, after the training“. Iar ditamai managerul unui club care invârte milioanele de dolari precum mataniile a trebuit sa astepte pret de doua ore, dupa antrenament.
Pe vremuri, Balaci i-a pus la respect pe Gentile, pe Antognoni, pe Passarella, pe Tigana, pe Brehme, pe Briegel, pe atâtia si atâtia. Pe majoritatea, purtând tricoul alb-albastru cu numarul opt, cel sub a carui transpiratie a inflorit declaratia data in 1993. Azi, Balaci e tot la Dubai si tine la respect seicii cocotati pe munti de dolari.
„La multi ani, Ilie“! Mai aduna ceva nisip de aur, intoarce-te acasa si ia din nou mingea de la centru, pentru a marca in poarta goala!
