Marian Butu ar trebui sa implineasca 53 de ani pe 28 decembrie. In loc sa se gindeasca la petrecere, sotia si cei doi copii ai lui se pregatesc de inmormintare. O boala cumplita l-a adus pe patul de moarte inainte de vreme, desi mai avea multe de facut. Despre ceea ce a indurat prin spitalele craiovene, unde unele cadre medicale s-au comportat cu el mai rau decit cu un ciine, a tinut sa povesteasca sotia, care ii sta alaturi de 30 de ani.
Viata lui Marian Butu este cea a unui om obisnuit. Fost contabil, apoi inspector bancar, a ramas fara slujba imediat dupa falimentul Bancii Internationale a Religiilor. Sotia, odinioara profesoara, a ramas la rindul ei fara slujba, mai ales ca avea si un handicap fizic. Pentru ca nu mai suportau sa-si vada parintii luptindu-se cu neajunsurile materiale, copiii lor – ambii absolventi de facultate – negasind de lucru in tara, au luat drumul strainatatii in urma cu citeva luni. Unul in Portugalia, celalalt in Anglia. Dupa citeva saptamini, i-au gasit de lucru si mamei lor, in Portugalia. Elena Butu a acceptat bucuroasa sa lucreze ca femeie de serviciu, avind speranta ca, in scurt timp, vor reusi sa puna un ban deoparte ca sa se poata intoarce mai repede acasa.
Asistentele se poarta execrabil cu bolnavii
Pe 1 decembrie – dupa trei saptamini petrecute in strainatate – Elena Butu s-a intors in Craiova cu gindul sa-si petreaca Sarbatorile de iarna alaturi de sotul ei. A gasit casa goala si pe sotul ei Marian internat in spital, dupa ce suferise un atac cerebral.
„Pe 24 noiembrie i se facuse rau in timp ce se afla intr-un magazin de linga bloc. A fost dus cu salvarea la spital, unde s-a constatat ca suferise o hemoragie subarahnoidiana si a fost internat in Sectia de neurologie a Spitalului de Neuropsihiatrie de pe Calea Bucuresti. Am sunat la spital si mi s-a spus ca sotul meu nu mai era internat la neurologie. Am aflat ca facuse o hemoragie digestiva de la analgezicele pe care i le administrau, ca sa scape de durerile de cap infioratoare pe care le avea, si a fost nevoie sa-l transfere la Reanimarea Spitalului de Urgenta“, a spus Elena Butu.
Dupa sase zile de incertitudine, in care aproape isi pierduse speranta ca isi va mai vedea vreodata sotul sanatos si fara nici un sprijin moral, femeia nu isi mai dorea decit sa plece din spital. Experienta pe care sustine ca a trait-o in zilele si noptile petrecute la capatiiul sotului ei a fost mai cumplita decit se astepta. Cadrele medicale, care ar fi trebuit sa vegheze la capatiiul bolnavilor si sa ofere un dram de alinare femeii cu o vorba buna, s-au dovedit nemiloase: „Asistentele si infirmierele de acolo sint lipsite de orice dram de omenie, se poarta execrabil cu bolnavii. Isi permit sa stea la masa din interiorul saloanelor, la bancuri si la discutii, iar din stinga si din dreapta bolnavii ba cer plosca, ba cer sa-i intoarca. Daca se lasa induplecate de rugamintile bolnavilor, incep sa tipe la ei, chiar si pentru un pahar de apa pe care il aduc. Cind este adus un bolnav nou in salon, infirmierele smulg lenjeria pe care a stat bolnavul dinainte si il asaza pe patul patat de fecale si urme de singe. Daca ii mai pun cearsaf, bine, daca nu, il lasa si asa!
Am reusit dupa mai multe insistente sa ma strecor in salon, pentru ca stiam ca, daca nu o sa ajung la sotul meu, nimeni nu o sa-l ingrijeasca. Nu am putut sa stau prea mult in salon pentru ca a venit doctorita Mitricuna si m-a dat afara ca sa nu bag microbii in salon. Nu conta ca eram imbracata in halat. Doctorita era deranjata de prezenta mea, nu si de saltelele imputite pe care stateau bolnavii si nici de mustele care biziiau in acele saloane si care aduceau poate mai multi microbi“.
Elena Butu mai spune ca nu a pus nici o clipa la indoiala competenta cadrelor medicale de la Spitalul de Urgenta, ci indolenta si lipsa de omenie a acestora. „Un singur gest de bunavointa ar fi fost pentru mine in acele clipe o mana cereasca. O sa-mi aduc aminte tot restul vietii gestul doctorului Paul Manescu, care m-a gasit epuizata de oboseala in picioare linga usa de la Reanimare si mi-a oferit un pahar de apa. Pacat ca nu exista prea multi astfel de oameni in spitalul acela“, a spus Elena Buta.
A devenit infirmiera tuturor bolnavilor din salon
Dupa sase zile petrecute in Reanimarea Spitalului de Urgenta Craiova, medicii au hotarit ca starea lui Marian Butu era destul de buna si s-a decis transferarea lui la Spitalul de Neuropsihiatrie din Calea Bucuresti, pentru continuarea tratamentului de recuperare dupa accidentul cerebral. Barbatul a fost transportat la spitalul din Calea Bucuresti cu o ambulanta despre care Elena Butu spune ca „parca era scoasa de la fiare vechi“.
Dupa 15 minute petrecute cu bolnavul pe targa, linga biroul de internare, in asteptarea medicului de garda, la insistentele Elenei Butu, doctorul a venit si i-a facut internarea in salonul 6 al Clinicii II de Neurologie: „Cit a fost internat aici, am fost infirmiera sotului meu si a tuturor bolnavilor din salon. Infirmierele sau asistentele nu catadicseau sa intre in salon ca sa vada daca bolnavii au nevoie de ceva. Doar se uitau pe geam in incapere, cu toate ca acolo erau internati doar bolnavi imobilizati la pat, cu paralizie, care nu puteau sa vorbeasca“.
Dupa trei zile si nopti petrecute in salon la Neurologie linga sotul ei, Elena Butu a vazut cum acesta incepea sa dea semne de insanatosire. Barbatul isi recapatase cunostinta si incepuse din nou sa vorbeasca. „Spuneam bancuri, glume si completam rebus impreuna“, isi aminteste femeia.
Convinsa ca sotul ei se va face bine, Elena a acceptat in cele din urma sa-l lase singur peste noapte, profitind de acest ragaz pentru a se putea odihni la rindul ei. Stiind ca infirmierele obisnuiau destul de rar sa viziteze bolnavii in timpul noptii, Elena ii lasa sotului linga pat pe un scaun plosca sa o foloseasca de cite ori avea nevoie.
A asteptat plosca pina a facut atac cerebral
In dimineata de 8 decembrie, Elena Butu a intrat din nou in salonul in care se afla sotul ei. L-a gasit semiparalizat in pat. Femeia sustine ca sotul ei, inainte sa intre definitiv in coma, a mai apucat sa-i spuna ce s-a intimplat: „Pe la ora trei noaptea, sotul meu a simtit ca o sa faca treaba mare – prima oara dupa zece zile – si a strigat intruna la infirmiera sa-i aduca plosca – pe care nu ii dadea voie sa o tina pe scaun linga el, pentru ca aveau nevoie de ea toti bolnavii din salon. A strigat degeaba, ca nu a venit nimeni. Si pentru ca eu il invatasem cu o seara inainte ca atunci cind eu nu sint cu el sa apuce orice obiect aflat la indemina si sa sparga geamul de la usa ca sa atraga atentia infirmierelor, el a luat tot ce a gasit linga pat – pijamaua de schimb, o sticla de plastic, paharul si cana de plastic de pe noptiera si a aruncat cu ele spre usa“.
Elena Butu sustine ca sotul ei a incercat in zadar sa atraga atentia infirmierelor si ca abia dimineata la ora 7.45 i s-a adus plosca, cu toate ca un efort cit de mic, pentru un bolnav care suferise un atac cerebral, putea fi fatal.
Coincidenta sau nu, imediat dupa ce si-a facut nevoile, bolnavul a suferit un nou atac cerebral si a intrat in coma. Medicii nu au reusit de data aceasta decit sa-l stabilizeze momentan si au anuntat-o pe Elena Butu ca sotul ei era pe moarte. „«Se duce, draga!», mi-a spus medicul de la Terapie intensiva, fara menajamente, cu indiferenta. A intors spatele si a plecat“, a povestit Elena Butu. Neavind altceva de facut, femeia si-a dus sotul acasa, gindindu-se la clipele cumplite petrecute in spital.
O infirmiera la 60 de bolnavi
Cadrele medicale de la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova considera ca femeia avea mintea tulburata de durere si din aceasta cauza s-ar fi apucat sa faca declaratii hazardate. Infirmiera care era de serviciu in noaptea cu pricina, Maria Tanasescu, sustine ca l-ar fi vazut pe pacient de mai multe ori pina la vizita medicala de dimineata si ca nu ar fi fost nici o problema.
Medicul care l-a avut in ingrijrire pe bolnav si directorul medical al unitatii sanitare nu neaga insa ca sint probleme legate de asigurarea supravegherii corespunzatoare a bolnavilor. Medicii sustin ca, in conformitate cu normativele Ministerului Sanatatii, exista o singura infirmiera la 16 bolnavi, iar in noaptea respectiva, o singura infirmiera a supravegheat 60 de bolnavi pe doua etaje. „Este imposibil ca o infirmiera sa poata sa stea in permanenta linga un bolnav. De aceea am permis apartinatorilor, desi nu este legal, sa stea linga bolnavi ca sa ajute la ingrijirea lor. Oricare ar fi fost insa situatia, infirmiera ar fi trebuit sa fie linga bolnav. De aceea, vom face o ancheta si, daca se va dovedi ca nu a trecut toata noaptea prin salonul respectiv, va fi sanctionata“, a declarat dr. Luiza Popa, director adjunct medical al Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova.
Despre neglijenta si lipsa de suflet cu care multe cadre medicale isi fac datoria fata de bolnavi, Luiza Popa a precizat ca este o problema a tuturor spitalelor. „Acest lucru tine de calitatea umana, de salariile mici, de o mentalitate dinainte de revolutie, care s-a perpetuat, dar si de lipsa de pregatire elementara de specialitate de care multe dintre cadrele medicale dau dovada chiar daca termina o scoala de specialitate. Acest lucru cred ca se va schimba, insa in timp“, a mai spus Luiza Popa.
Dupa externare, Elena Butu si-a dus sotul acasa. I-a aprins o luminare la capatii si asteapta sa se produca inevitabilul. Dintr-o clipa in alta trebuie sa apara si copiii. Numai sa apuce sa-si vada tatal inainte de a muri…
