Născut în Craiova, unde a absolvit liceul şi Institutul de Istorie-Geografie al Universităţii, olteanul-grec Patelakis revine cu nostalgie în Bănie, recunoscând că România reprezintă ţara în care s-a format profesional, fiind legat de cultura și civilizația poporului nostru.
Ion Jianu: Deşi sunteţi grec, cunoaşteţi foarte bine limba română deoarece v-aţi născut în Craiova, aţi copilărit şi învăţat aici, aţi absolvit Institutul de Istorie-Geografie etc., iar acum sunteţi stabilit în Salonic. Oferiţi-ne, succint, câteva date biografice, câteva momente cruciale ale existenţei dumneavoastră.
Apostolos Patelakis: După sângerosul război civil din Grecia (1946-1949), peste 9.000 de refugiați greci au găsit adăpost și sprijin în România. Printre aceștia s-au aflat și părinții mei, care au fost trimiși la Craiova. Eu m-am născut în acest oraș, așa că mă pot considera oltean grec. Grecii s-au adaptat treptat la noile condiții, trăind, alături de români, în plină armonie. Elevii greci la școală aveau patru ore de limba greacă pe săptămână. Deci eram bilingvi, numai că părinții vorbeau mai mult greaca, iar noi mai mult româna. În ceea ce privește momentele cruciale, o să mă refer doar la două. În 1954, comuniștii greci au intrat în rândurile Partidului Muncitoresc Român (PMR), obținând, totodată, și cetățenia română, ceea ce însemna deplina egalitate cu românii și dreptul de a ocupa diferite posturi în administrația României. În anul 1964, după Declarația de independență a PMR față de Moscova, liderii comuniști greci au fost de partea Moscovei, ceea ce i-a nemulțumit pe români, hotărând retragerea cetățeniei române grecilor. A fost, desigur, un șoc, mulți greci dețineau funcții importante din care au fost înlăturați. Al doilea moment a fost când m-am dus să mă înscriu la Institutul de Istorie-Geografie din Craiova, după ce am reușit la examenul de admitere. La secretariat m-au informat că, deși am reuşit la admitere, nu mă pot înscrie deoarece așteaptă aprobarea din partea Partidului Comunist Român (PCR). Nimeni nu mi-a explicat sau informat că voi trece printr-o astfel de verificare! Atunci am înțeles pe pielea mea că nu am aceleași drepturi cu românii. După o lună de așteptare, m-au înştinţat că am obținut aprobarea, deci eram „curat“, și astfel mi-am început studiile, care au decurs normal și fără probleme.
„M-am îndrăgostit de această zonă minunată, Craiova“
I.J.: Născut şi şcolit în Craiova, profesor stagiar în Maramureş, a doua facultate la Cluj, căsătorit în Braşov… Care este locul din România unde v-aţi simţit cel mai bine şi de ce?
A.P.: Bineînțeles că cel mai bine te simți acasă, în sânul familiei. De acest lucru mi-am dat seama mult mai bine după ce am fost repartizat în Maramureș, în comuna Botiza (1973). Eu fiind băiat de oraș, crescut la asfalt, fără a avea rude la țară, așa cum aveau toți colegii mei, pe care îi invidiam, m-am trezit într-o bună zi de septembrie într-o altă lume, care era preocupată de munca pământului, de animale, cu un intens sentiment religios, cu alte tradiții, altă muzică, alt dialect al limbii române etc. La început m-am speriat, altfel îmi imaginasem eu cariera de profesor, și după o săptămână, două am „dezertat“. Am revenit la Craiova și am făcut unele demersuri pentru a lucra în cercetare, dar mi-au explicat că, deși aveam aptitudinile necesare, nu era posibil pentru că nu eram cetățean român. Așa că, am revenit la post, cu timpul m-am adaptat și până la urmă m-am îndrăgostit de această zonă minunată, pe care doresc foarte mult s-o revăd.
I.J.: Locul naşterii a avut vreo influenţă asupra caracterului dumneavoastră?
A.P.: Locul nașterii (în sens geografic) nu cred că a avut vreo influență asupra caracterului, dar învățământul, cultura și civilizația română, da. Învățământul românesc în acea perioadă era la înălțime, în sensul că majoritatea profesorilor erau bine pregătiți, iar condițiile de studiu erau destul de bune. Este adevărat că eu am avut norocul de a studia 12 ani la Liceul „Nicolae Bălcescu“ (azi „Carol I“), care era unul dintre liceele de top din țară. Astfel de școli publice în Grecia nu există. Eram foarte mândru că eram la acest liceu, unde am avut ocazia să mă remarc și în domeniul atletismului, având rezultate bune la nivel național. La Institutul de Istorie–Geografie, deși am avut câțiva profesori bine pregătiți, problema era c, datorită sistemului, nu prea aveam ce citi. Totul era dirijat într-o anumită direcție, conform plenarelor și congreselor PCR, ne simțeam izolați, dezinformați, contrariați de unele măsuri și hotărâri pe care nu le înțelegeam, nu exista un element de comparație cu alte țări, în afară de ceea ce ne serveau. De exemplu, imaginea pe care mi-o formasem eu despre Grecia în acea perioadă era că Grecia este o țară mică, muntoasă, săracă, cu crescători de animale și cu o clasă muncitoare care lupta pentru drepturi, fiind tot timpul în greve și în lupte de stradă cu poliția. Cu o astfel de imagine cum să-ți dorești să pleci în Grecia?! Dar, cu toate aceste limite, am acumulat multe cunoștințe, mi-am format o cultură, și toate acestea m-au ajutat să activez cu succes atât în România, cât și în Grecia.
Primul grec care a predat româna la Salonic
I.J.: Sunteţi primul emigrant grec născut la Craiova, iar la Salonic aţi fost, dacă am înţeles bine, primul grec care a predat limba română la Institutul de Studii Balcanice din Salonic. De când predaţi limba română la Salonic? Şcoala de Limbi Balcanice din cadrul Institutului de Studii Balcanice din Salonic este unicul centru de atestare a competenţelor lingvistice de limba română din Grecia?
A.P.: M-am repatriat (în Grecia) cu soția și fiica în 1979 și ne-am stabilit în orașul Salonic, deoarece acolo existau mai multe posibilități de a găsi un loc de muncă. Trecerea de la un sistem la altul este un proces dificil, dar într-un fel am avut noroc pentru că atât eu, cât și soția, care este asistentă medicală, am găsit imediat de lucru. La Şcoala de Limbi Balcanice din cadrul Institutului de Studii Balcanice nu aveau profesor de limba română, așa că m-au primit imediat, dar directorul de atunci al școlii m-a rugat prietenește să mă feresc să fac „propagandă comunistă“ ca să nu am probleme. În paralel, predam limba română la diferite școli private, precum și sutelor de tineri absolvenți de liceu care doreau să studieze în România. În Salonic există o mare tradiție în ceea ce privește predarea limbilor balcanice. Având deja o vechime de șase ani în sistemul de învățământ din România (1973-1979), mi-a fost ușor să mă adaptez la cerințele grecilor, reușind să atrag un număr din ce în ce mai mare de tineri care doreau să studieze în străinătate, dar nu știau în ce țară. Mii de tineri greci au studiat în România în cei peste 30 de ani, formându-se profesional, devenind totodată prieteni adevărați ai acestei țări. Din 2004, în urma unui acord între Institutul de Studii Balcanice și Facultatea de Litere din cadrul Universității București, la sediul institutului nostru se organizează în fiecare an o sesiune de examene în luna iunie pentru obținerea atestatului de limba română.
„Mă simt ca acasă la Craiova“
I.J.: După plecarea din România, aţi revenit deseori la Craiova în calitate de profesor, istoric, traducător, jurnalist, dar, mai ales, ca prieten al capitalei Olteniei. Cum aţi regăsit Craiova, cum vi se par oraşul, oamenii după evenimentele din decembrie 1989? Aveţi nostalgia Băniei?
A.P.: Până în 1989, când reveneam în România ca să-mi văd rudele și prietenii, aveam senzația că nimic nu s-a schimbat, totul era static, dar vedeam tot mai clar marile diferențe dintre cele două țări și sisteme. Toți mă întrebau cum stau lucrurile în Grecia, dar eu evitam să spun multe lucruri ca să nu am probleme. După 1989, poporul român a trecut printr-o dificilă fază de tranziție, dar prin eforturi excepționale și sacrificii, România s-a schimbat radical, are o nouă înfățișare, s-a apropiat foarte mult de țările occidentale, ba chiar în anumite domenii le-a întrecut. Craiova arată din ce în ce mai bine și eu de câte ori revin mă simt ca acasă.
I.J.: Există o comunitate română la Salonic. Sunt şi olteni, craioveni în această comunitate?
A.P.: Comunitatea din jurul Salonicului numără în jur de 300 de persoane. În număr mai mare se reunesc cu ocazia unor evenimente precum Ziua Naţională a României, slujba la biserică în limba română, sărbătorirea zilei de 8 Martie etc. În prezent, comunitatea se află într-o fază de reorganizare, făcându-se eforturi pentru crearea unei asociații culturale, care să le permită să activeze oficial și totodată mai eficient, precum Asociația românilor din Atena. Numărul oltenilor este mic, ceea ce înseamnă că se simt mai bine acasă.
I.J.: Salonicul a fost Capitală Culturală Europeană în 1997, Craiova şi-a depus candidatura pentru 2021. Dumneavoastră, care cunoaşteţi foarte bine potenţialul cultural al celor două oraşe europene – Salonic şi Craiova, ce sugestii aveţi pentru diriguitorii Băniei, astfel încât (şi) oraşul în care v-aţi născut să devină o Capitală Culturală Europeană?
A.P.: Pentru reușita acestui demers este nevoie, în primul rând, de sprijinul și efortul tuturor factorilor locali. Dosarul de candidatură trebuie să fie foarte bine întocmit, pentru a-i convinge pe cei din comisie că proiectul prezentat este realizabil și că se bazează pe o idee originală. Trebuie valorificată experienţa altor capitale culturale europene, trebuie dezvoltată colaborarea transfrontalieră, de exemplu Podul Calafat – Vidin constituie un factor de bază pentru inițierea unei colaborări pe linia Craiova – Sofia – Salonic.
„Carmina Balcanica“, o revistă unicat
I.J.: Printre publicaţiile româneşti la care colaboraţi este şi revista cu nume sugestiv Carmina Balcanica, editată la Craiova sub coordonarea profesoarei Mihaela Albu, o revistă care se axează pe activitatea literară din Balcani, fiind prima publicaţie din România care acoperă, în ediţie bilingvă româno-engleză, întreg spaţiul cultural al lumii sud-est europene. Care este părerea dumneavoastră despre Carmina Balcanica, cum vedeţi deschiderea ei spre dialogul internaţional pentru a lărgi audienţa?
A.P.: Revista Carmina Balcanica este o revistă unicat și se datorează doamnei Mihaela Albu și celorlalți fondatori, care cu perseverență și mult efort au reușit să creeze o rețea de colaboratori și cititori în sud-estul Europei. Revista reunește mulți oameni de cultură din această zonă și cred că poate să-și aducă contribuția la promovarea candidaturii Craiovei pentru a obține mult râvnitul titlu de Capitală Europeană.
I.J.: Ce reprezintă România pentru dumneavoastră?
A.P.: România reprezintă partea intimă, cea a copilăriei şi studenţiei, a prieteniilor care nu se uită. România reprezintă ţara în care m-am format profesional, sunt legat de cultura și civilizația acestui popor, iar în inima mea există numai un singur poet și acesta este Eminescu.
