Într-o singură zi s-au petrecut trei evenimente care, interpretate într-o anumită cheie (tendenţioasă ar putea spune unii), pot da o impresie asupra puterii uraganului care mătură principiile de pe străzile României. În toiul zilei, pe o stradă din capitala României, geamul unei ambulanţe aflate la locul intervenţiei a fost spart şi aparatul GPS al maşinii a fost furat. În acelaşi timp, zvonurile despre tocmeala pe ministere au început să se împrăştie pe holurile ziarelor. Aceleaşi ziare în care editorialele aşa-zisului grup al „intelectualilor lui Băsescu“ începuseră să stârnească aprinse comentarii.
O anumită parte a moraliştilor din România aşteptau cu nerăbdare reacţia acelui grup de intelectuali care a ales în ultimii ani să-l susţină public pe Traian Băsescu şi partidul din care acesta provine. În faţa monstruoasei întrupări a coaliţiei dintre PSD şi PD-L, o seamă de personalităţi publice aveau să fie în mod evident puse în dificultate. Şi cui nu-i place să-şi vadă colegul scos la tablă pentru explicaţii? Însă, singurul lucru care ar fi putut să-i mulţumească pe moralişti ar fi fost o autoflagelare publică. Dar acest eveniment nu s-a petrecut, cei menţionaţi construind, în schimb, edificii argumentative menite să explice conduita politică a favoriţilor lor.
Acuzele de laşitate şi teamă nu au întârziat să apară. Este însă rezonabil să aşteptăm de la o anumită parte a intelectualilor români un comportament de tip mesianic? Păstrând proporţiile desigur, se transformă Knut Hamsun într-un scriitor mediocru în urma gestului său de a-i dărui lui Goebbels medalia sa Nobel? Sau marxismul perseverent practicat de Sartre comparat cu luciditatea lui Camus îi conferă ultimului o valoare în plus faţă de primul?
Devine Mircea Cărtărescu prin editorialul său lucid şi pătrunzător intitulat „Sub pat cu duşmanul“ mai valoros decât Traian Ungureanu, care a publicat un text explicativ numit „Raţiunea nesimţirii“?
Trăim într-o societate ale cărei valori au fost extirpate din toate straturile sociale. O societate în care ambulanţele sunt jefuite, iar cei care se scuipau ieri astăzi se pupă. O societate pe care politicienii încearcă să o adoarmă cu statistici şi promisiuni deşarte, când ei ar trebui să-i construiască osatura. În urmă cu două decenii, românii au ieşit în stradă pentru a cere libertate. Unii dintre ei au murit. De atunci, nu mai ies în stradă decât pentru a cere salarii sau tăieri de taxe. E desuet, neadaptat, ba chiar stupid să mai vorbeşti astăzi în public despre valori. Nu carnea României s-a topit în aceşti ani de postcomunism, ci însuşi scheletul ei. Fără valori, orice societate este redusă la stadiul social de nevertebrată.
Dar cine este responsabil să furnizeze un nou sistem de valori acestui tip de univers? A fost greşeala secolului 20 să ofere intelectualilor rolul de profeţi şi ţările occidentale au luat act de această eroare. Atunci când li se strică maşina, o duc la cel mai bun mecanic. Însă noi, românii, continuăm să ducem maşina la cel mai de dreapta mecanic.
Care este păcatul „intelectualilor lui Băsescu“? Frica? Laşitatea? Dar să ne aducem aminte cât de apropiată este ziua în care ne-a fost ultima dată teamă. Că sunt interesaţi de funcţii şi onoruri? Să ridice piatra cel care nu este. În România noastră, intelectualii lui Băsescu păcătuiesc pentru că nu reuşesc să fie suficient de profeţi. Însă, acum, funcţia de profet este vacantă. Se oferă cineva?
