SIF Oltenia a vândut astăzi 2,95% din capitalul producătorului de piese auto Altur Slatina pentru 1,27 milioane lei (376.700 euro) şi a rămas cu o participaţie de 8,52%, potrivit comunicatului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
SIF Oltenia a vândut 7,9 milioane acţiuni Altur Slatina (ALT), la preţul de 0,16 lei pe titlu, egal cu preţul de închidere. Vânzările din partea SIF Oltenia au plasat acţiunile Altur pe poziţia a noua în clasamentul lichidităţii BVB.
În structura acţionariatului înainte de majorare, Mecanica Rotes (METY) deţine 28,04%, Revan Com Galaţi deţine 7%, iar vineri Celule Electrice Băileşti (CLEL) a raportat o participaţiei de 5,02%.
Altur Slatina şi-a majorat capitalul social cu 26,96 milioane lei, până la 53,73 milioane lei, în urma încheierii operaţiunii de subscriere a acţionarilor. Acţionarii Altur au subscris 269,64 milioane acţiuni, cu valoare nominală de 0,10 lei, la un preţ de subscriere de 0,12 lei, din care 0,02 lei a reprezentat prima de emisiune. Valoarea totală a subscrierilor este de 32,36 milioane lei, din care 26,96 milioane lei se va înregistra în capitalul social al companiei, iar suma de 5,39 milioane lei va fi înregistrată la rezerve, în contul "prime legate de capital".
În urma majorării, Altur Slatina are un capital social de 53,727 milioane lei, divizat în 537,27 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. În acţionariatul companiei de după majorare Mecanica Rotes (METY) deţine 29,33%.
În primele şase luni ale anului compania a afişat o pierdere de 2,64 milioane lei (844.164 euro), de două ori mai mare decât în intervalul similar al anului trecut (1,39 milioane lei). Cifra de afaceri a companiei în primele şase luni din 2007 a crescut cu 3,01% până la 50,28 milioane lei (16,04 milioane euro), comparativ cu perioada similară a anului, trecut când Altur a afişat o cifră de afaceri de 48,8 milioane lei.
SIF Oltenia a vândut 2,95% din Altur Slatina pentru 1,27 milioane lei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei