În urma votului care a avut loc în cursul zilei de astăzi la Bruxelles, în cadrul Adunării Plenare a PostEurop, Compania Naţională Poşta Română a fost aleasă să facă parte din noul Consiliu de Administraţie al asociaţiei europene a operatorilor poştali publici – PostEurop.
Compania Naţională Poşta Română va fi reprezentată pentru următorii trei ani în cadrul Consiliului de Administraţie al PostEurop de domnul Ciprian Boloş, şeful Departamentului Cooperare Internaţională, Strategie şi Planificare.
În urma obţinerii statutului de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al asociaţiei europene a operatorilor poştali publici, România se va putea implica la nivel executiv în cadrul PostEurop.
Poşta Română se va putea astfel bucura de o vizibilitate mărită, o participare mai activă în dezvoltarea proiectelor şi programelor din domeniul sectorului poştal, aducându-şi contribuţia la promovarea intereselor administraţiilor poştale, vis-à-vis de politica şi iniţiativele de reglementare ale Comisiei Europene.
Noua poziţie de membru în Consiliul de Administraţie al PostEurop vine după ce operatorul naţional poştal a reuşit, la sfârşitul anului trecut, să obţină în cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Poştale Universale statutul de membru în Consiliului de Administraţie al organizaţiei, ce funcţionează sub coordonarea Naţiunilor Unite.
Compania Naţională Poşta Română este membră fondatoare a PostEurop încă din anul 1993, implicându-se activ de-a lungul timpului în activitatea acesteia, prin participarea la diverse proiecte europene, dar şi prin organizarea lucrărilor comisiilor şi grupurilor de lucru a două plenare PostEurop, la Bucureşti, în anii 1996 şi 2004.
Compania Naţională Poşta Română membră cu drepturi depline în Consiliul de Administraţie al PostEurop
4.780 bucăţi ţigarete de contrabandă descoperite la Biroul Vamal de Frontieră Porţile de Fier I
Lucrătorii vamali împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Porţile de Fier I, au descoperit, ieri, pe sensul de intrare în ţară, cantitatea de 4.780 bucăţi (239 pachete) ţigarete marca City (fără timbru) şi Viceroy cu timbru Serbia, în valoare de 2.390 lei.
În jurul orelor 20.00, la Biroul Vamal de Frontieră Porţile de Fier I, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un autoturism înmatriculat în Romania, condus de cetăţeanul român Traian C. V.
În urma efectuării controlului vamal al autoturismului, pe baza analizei de risc, lucrătorii vamali aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, împreună cu poliţiştii de frontieră, au descoperit nedeclarate, neprezentate şi sustrase de la controlul vamal, ascunse în aripi faţă lateral şi în rezervorul autoturismului, 4.780 bucăţi (239 pachete) ţigarete marca City (fără timbru) şi Viceroy cu timbru Serbia, în valoare de aproximativ 2.390 lei, pe care intenţiona să le introducă ilegal în România.
Bunurile au fost reţinute în vederea confiscării, cetăţeanul V. Cosmin Traian a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5.000 de lei precum şi reţinerea până la plata amenzii a autoturismului folosit la săvârşirea contravenţiei.
Croitorescu Alexandru Liviu, noul inspector şef al I.P.J. Ilfov
Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, începând cu data de 19 septembrie, comisarul şef de poliţie Croitorescu Alexandru Liviu a fost împuternicit să exercite atribuţiile funcţiei de inspector şef al I.P.J. Ilfov, pe o perioadă de şase luni.
Anterior, ofiţerul a deţinut funcţia de adjunct al inspectorului şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.
Misiune economică în România a oamenilor de afaceri iordanieni din JBA
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi, 19 septembrie 2013, cu delegaţia Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Iordanieni (JBA), condusa de preşedintele asociaţiei, Hamdi Taba’a.
La primire au fost prezenţi E.S. Munther Qaba’a, ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, precum si Nasty Marian Vlădoiu, preşedintele Uniunii Camerelor Bilaterale de Comerţ si Industrie din România (UCB).
In cadrul întâlnirii, a fost abordată problematica dezvoltării in continuare a relaţiilor bilaterale economice si comerciale, o atenţie deosebită fiind acordată posibilităţilor de atragere a investiţiilor şi capitalului din Iordania.
Ambasadorul Iordaniei la Bucureşti a transmis ministrului Vosganian interesul oamenilor de afaceri iordanieni pentru România, ca poartă de deschidere către Uniunea Europeană, arătând că, la rândul său, Iordania poate constitui o oportunitate de dezvoltare economică a ţării noastre către Orientul Mijlociu.
Printre domeniile de interes pentru partea iordaniană se află energiile regenerabile şi agricultura, sectoare in care experienţa românească ar putea fi utilă partenerilor iordanieni.
Ministrul Varujan Vosganian a solicitat, în acest context, delegaţiei iordaniene o listă completă a domeniilor de interes pentru oamenii de afaceri din Iordania pentru ca Ministerul Economiei să stabilească, în colaborare cu Uniunea Camerelor Bilaterale de Comerţ si Industrie din România, potenţiali parteneri pentru aceştia în România.
Misiunea economică în România a oamenilor de afaceri iordanieni din JBA se desfăşoară în perioada 19-20 septembrie.
Agenda misiunii la Bucureşti a inclus participarea la Forumul de Afaceri Româno-Iordanian din 19 septembrie, organizat împreuna cu UCB şi cu colaborarea Ministerului Economiei. Forumul a prilejuit întâlniri directe între oamenii de afaceri iordanieni şi parteneri români, în scopul identificării de noi oportunităţi de extindere a raporturilor economice reciproce.
La 31.12.2012 volumul total al schimburilor comerciale romano-iordaniene a ajuns la 136,77 milioane dolari, din care 133,17 exporturi romaneşti si 3,6 milioane dolari importuri din Iordania.
În primele şapte luni ale anului 2013, schimburile comerciale româno-libaneze au totalizat 135,87 milioane dolari (creştere cu 89,6% fata de perioada similara a anului 2012), din care exporturile romaneşti au fost de 132,53 milioane dolari (creştere de 93,8%) iar importurile din Iordania au fost de 3,34 milioane dolari.
Conform datelor ONRC, la 31 iulie 2013 in România erau înregistrate 3245 societăţi comerciale cu capital mixt româno-iordanian şi integral iordanian (locul 19 ca număr de societăţi), însumând 30,7 milioane USD capital social (locul 50 în clasamentul investitorilor străini).
Întâlnire bilaterală a ministrului apărării naţionale în Turcia
În cadrul discuţiilor cu omologul său, Ismet Ylmaz, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi-a exprimat dorinţa dezvoltării unui parteneriat în privinţa intensificării cooperării în domeniul industriei de apărare.
Pe agenda oficială, s-a aflat şi subiectul dezvoltării cooperării militare în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice, alături şi de Polonia, aşa cum s-a discutat la Summit-ul NATO de la Chicago.
Cu această ocazie, ministrul Mircea Duşa a declarat faptul că România doreşte amplificarea dialogului politico-militar dintre cele două instituţii, colaborarea între cele două ministere prin crearea unor relaţii directe de parteneriat între categoriile de forţe ale armatei.
România şi Turcia au o îndelungată tradiţie în domeniul cooperării bilaterale care a devenit, din 2011, Parteneriat Strategic, acesta oferind cadrul propice dezvoltării programelor dintre cele două armate.
Beligan, Hollender, Brădişteanu, Petre Roman, între candidaţii la Consiliul de onoare „Steaua României”
Radu Beligan, Dan Grigore, Irinel Popescu, Ionel Sinescu, Şerban Brădişteanu, Ioan Hollender, Dumitru Prunariu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Elisabeta Lipă, Răzvan Ungureanu, Petre Roman se află între cei propuşi şi care au acceptat candidatura la Consiliul de onoare al Ordinului Steaua României, conform Mediafax.
Lista numără 119 propuneri, însă doar o parte din cei nominalizaţi au şi acceptat candidatura pentru cele şapte locuri din Consiliul de onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, care urmează să decidă asupra solicitărilor de retragere a decoraţiei lui Laszlo Tokes.
Printre cei care au mai acceptat candidatura se numără generalul Constantin Degeratu, preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, scriitorul Nicolae Manolescu, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Lucian Mihai, academicianul Eugen Simion, fostul procuror general Mircea Criste, generalul Marin Dragnea, medicul Mihai Lucan, fostul ministru Ecaterina Andronescu, graficianul Ion Barbu, istoricul Dan Berindei, Peter Eckstein Kovacs, generalul MApN Teodor Frunzeti, seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, diplomatul Simona Miculescu, politologul Cristian Preda, Stere Gulea, Mircea Maliţa, Ion Ţiriac, Gabriela Firea, Ştefan Dănilă, Acsinte Gaspar şi Gheorghe Fulga.
De asemenea, au refuzat nominalizarea Mugur Isărescu, Doina Cornea, Mariana Nicolesco, Lucian Pintilie, Octavian Bellu, Pascal Bentoiu, Mariana Bitang, Lucian Croitoru, Constantin Bălăceanu Stolnici, Corina Creţu, Cristian Diaconescu, Iulian Fota, Radu Filipescu, Dragoş Iliescu, Klaus Iohannis, Teodor Meleşcanu, Cristian Mungiu, Virgil Păunescu, Andrei Pippidi, Dan Puric, Nicolae Văcăroiu, Bogdan Aurescu, George Maior, Florin Georgescu, Gabriel Liiceanu, Dan Lupaşcu, Marcel Opriş.
Printre cei care încă nu s-au pronunţat dacă doresc sau nu să facă parte din Consiliul de Onoare se numără fostul premier Adrian Năstase, regizorul Andrei Şerban, baritonul Nicolae Herlea, academicianul Maya Simionescu, liderul UDMR Kelemen Hunor, regizorul Silviu Purcărete, economistul BNR Virgiliu Jorj Stoenescu, fostul sportiv Ilie Năstase, fostul ministru Alexandru Athanasiu, fostul ministru Laszlo Borbely, economistul BNR Nagy Agnes şi magistratul Gheorghe Voinea.
La ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni are loc Adunarea generală a Ordinului Naţional „Steaua României”, pentru alegerea celor şapte membri ai Consiliului de onoare.
Consiliul de onoare urmează să ia în discuţie solicitările de retragere a decoraţiei conferite lui Laszlo Tokes, una dintre aceste cereri aparţinând Corinei Creţu, care a făcut-o publică.
Roxana Nicula noua Bebeluşă de la Cârcotaşi
La finalul sezonului trecut al „Cronicii”, Cristina Zegan a anunţat că este însărcinată, drept pentru care Cârcotaşii au dat startul castingului pentru o nouă Bebeluşă.
Astfel, din cele peste 700 de aspirante la titlu, au fost selectate 25 de semifinaliste, care au dat o probă de dans, sub privirile agere ale juriului, format din Mihai Găinuşă, Bebeluşele Ioana şi Cristina şi… Gogu din Paşcani. Din cele 25 de semifinaliste s-au ales patru, iar la final au mai rămas două, Oana Bindea şi Roxana Niculae. Pe tot parcursul verii, fanii “Cronicii” au putut vota Bebeluşa preferată, iar câştigătoare a fost desemnată Roxana.
Frumoasa brunetă are 21 de ani şi a urmat cursurile Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice. A făcut 10 ani de dans modern, iar în ultimii 5 ani a colaborat cu diferiţi artişti din România, printre care şi Matteo.
Miercuri, 18 septembrie, Roxana s-a alăturat echipei Cârcotaşilor şi a dansat pe ritmurile celor mai în vogă hituri ale momentului, alături de Ioana.
Cu Bebeluşele şi Cârcotaşii vă întâlniţi la “Cronică”, în fiecare miercuri seară, de la ora 20:30, la Prima TV.
Camerele video amplasate de Primăria Râmnicu Vâlcea îşi arată eficienţa
La solicitarea organelor de Poliţie Română – Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost verificate ieri înregistrările conţinând imagini preluate de camera video amplasată la intersecţia bd. Nicolae Bălcescu cu str. Nicolae Titulescu (bariera Dovali), aparţinând Sistemului de Supraveghere al Primăriei muniicpiului, gestionat de Poliţia Locală. Scopul verificării a fost identificarea şi plasarea în timp a unui mijloc auto folosit la săvârşirea unei infracţiuni, pe strada Topolog, prin care o familie în vârstă a fost deposedată de suma de 2.000 de lei în data de 16.09.2013. Numărul autovehiculului folosit la săvârşirea faptei nu a fost reţinut corect şi complet de către martori, dar în urma analizării imaginilor, s-a constatat că este vorba despre un autovehicul marca Audi, de culoare gri, cu numere de înmatriculare de Bulgaria. Acesta a tranzitat mai multe camere ale sistemului de supraveghere, în fuga de la locul faptei, stabilindu-se cu acurateţe traseul de deplasare, respectiv bd. Nicolae Bălcescu – Calea lui Traian (pe direcţia N-S) şi ieşirea din municipiu pe str. Posada. Imaginile au fost stocate şi predate de îndată organelor de cercetare, care, în jurul orelor 14.20 (respectiv 80 de minute mai târziu), au reuşit identificarea proprietarului autovehiculului menţionat anterior, pe baza imaginilor furnizate prompt de Serviciul Dispecerat, Monitorizare, Pază şi Instruire din cadrul Poliţiei Locale. Urmează continuarea cercetărilor, de către organele abilitate.
Lansarea volumului „Trei poduri peste lume” de ASR Principele Radu al României
Curtea Veche Publishing și Muzeul Național de Istorie a României organizează luni, 23 septembrie, începând cu ora 18.30, lansarea volumului „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 și 2003” de ASR Principele Radu al României (Curtea Veche Publishing, 2013). Evenimentul va avea loc în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu, alături de care va lua cuvântul doamna Iren Arsene, Manager Curtea Veche Publishing. Oficiile de gazdă vor fi făcute de domnul Cornel Ilie, Coordonatorul Serviciului Patrimoniu din cadrul Muzeului.
Evenimentul din București este al treilea de acest gen din țară, după lansarea volumului “Trei poduri peste lume” de pe 11 septembrie de la Alba Iulia și cea de pe 16 septembrie din Buzău. Curtea Veche Publishing și Casa Regală a României pregătesc și alte lansări pentru volum.
„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” a Principelui Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României.
Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.
„Este o lucrare apăsat subiectivă, dar prezintă o poveste de viață destul de neobișnuită. Mă simt obligat față de societate să vorbesc despre aceste lucruri. Sfertul de secol despre care cartea vorbește mi-a oferit o sumedenie de ocazii de a fi mândru de familia și de țara mea, precum și de timpul meu. (…) Aducerea între paginile cărții a acestor gânduri este și un fel de a mulțumi pentru tot ceea ce am primit. Un personaj de film spunea, acum vreo douăzeci de ani: “Ceea ce primești la naștere este un dar de la Dumnezeu. Ceea ce faci cu ceea ce primești este darul tău către Dumnezeu”, a consemnaz ASR Principele Radu al României în Introducerea volumului.
Jandarmii mehedinţeni vor asigura ordinea la marşul organizat pentru protecţia mediului înconjurător
Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi vor asigura masurile specifice de ordine publică şi protecţia participanţilor pe timpul desfăşurării marşului organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Mehedinţi, ce va avea loc vineri, 20 septembrie, manifestaţie prilejuită de „Săptămâna Mobilităţii Europene”.
Jandarmii vor fi dispuşi în dispozitivul de însoţire a coloanei de participanţi care care se va deplasa, începând cu ora 12.00, pe traseul Palatul Cultural Theodor Costescu – Prefectura Mehedinţi – str.Theodor Costescu – Complexul Decebal – Bazinul de Apă – Str. Crişan-Şcoala cu clasele I-VIII ,,Alice Voinescu”.
Măsurile specifice pe timpul desfăşurării manifestaţiei, vor fi asigurate independent şi în cooperare cu alte structuri(Poliţia, Direcţia de Poliţie Locală Drobeta Turnu Severin) şi au drept scop asigurarea protecţiei participanţilor, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, identificarea şi descurajarea acţiunilor de tip infracţional şi producerii de fapte antisociale.