Progresele înregistrate în reforma sistemului judiciar, implementarea noilor coduri şi revizuirea Constituţiei s-au numărat printre temele discutate astăzi de conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi experţii Comisiei Europene (CE), aflaţi în misiune de evaluare în România. Potrivit unui comunicat al CSM, experţii CE, aflaţi în misiune de evaluare a progreselor înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) au avut o întâlnire de lucru cu o delegaţie a Consiliului, formată din preşedintele Oana Schmidt-Hăineală, vicepreşedintele Adrian Bordea, membrii Mona-Lisa Neagoe şi Luminiţa Palade, şi reprezentanţi ai aparatului tehnic. „În cadrul întâlnirii au fost discutate progresele înregistrate în reforma structurală a sistemului judiciar şi implementarea noilor coduri, aspecte privind practica judiciară şi eficienţa procedurilor judiciare, elemente de actualitate privind independenţa sistemului judiciar, răspunderea disciplinară şi reforma inspecţiei judiciare Totodată au fost abordate subiecte referitoare la transparenţa şi responsabilizarea sistemului judiciar, precum şi problematica revizuirii Constituţiei”, se arată în comunicat.
Senatul a respins o lege care stabilea ca o parte din aleşii locali să aibă paşaport diplomatic
Senatorii au respins astăzi o iniţiativă legislativă prin care se propunea ca şi preşedinţii de consilii judeţene, primarii de reşedinţă de judeţ, primarul general al Capitalei şi primarii de Sector să beneficieze de paşaport diplomatic, informează Mediafax.ro. Decizia de respingere a proiectului a fost luată cu 40 de voturi „pentru”, 56 de voturi „împotrivă” şi şase abţineri, în pofida raportului favorabil propus plenului de Comisia pentru politică externă a Senatului. Reprezentantul Ministrului de Externe care a participat la şedinţă a susţinut, de asemenea, respingerea iniţiativei legislative.
Proiectul de lege a fost votat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
Jandarmii din Olt participă la un program de instruire pentru prevenirea consumului de droguri
La sediul la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt a debutat astăzi sesiunea de instruire cu tema „Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri” organizată de Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Olt. La această sesiune de pregătire, care se desfăşoară în perioada 24-27 septembrie, vor participa 25 de ofiţeri şi subofiţeri jandarmi din cadrul structurilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi subunităţilor Jandarmeriei Olt implicate în activitatea de combatere a infracţionalităţii stradale.
Temele abordate în timpul sesiunii de formare sunt: familiarizarea participanţilor cu tendinţele fenomenului consumului şi traficului ilicit de droguri în România; principalele categorii de substanţe şi efectele acestora; semnele consumului de droguri; cadrul legal şi sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor; sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România; noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri; recunoaşterea factorilor de risc şi de protecţie în consumul de droguri; aspecte şi tendinţe ale consumului de substanţele noi cu proprietăţi psihoactive (plante etnobotanice).
CN de juniori, seria 5
Etapa a 4-a:
Juniori A: CSM Vâlcea – LPS Viitorul Piteşti 2-3, FC Olt Slatina – LPS Târgu Jiu 8-0, CSS Craiova – CS Universitatea Craiova 1-3, CS Mioveni – LPS Slatina 3-0, CSS Turnu Măgurele – Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ Craiova 0-6. Minerul Motru a stat.
Clasament: 1. LPS Viitorul Piteşti 10 puncte (golaveraj 16-4), 2. FC Olt Slatina 9 (15-3), 3. CSM Vâlcea 7 (11-6), 4. Minerul Motru 7 (4-2), 5. CS Mioveni 5 (4-1), 6. Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ 4 (8-4), 7. CS Universitatea Craiova 4 (6-11), 8. LPS Târgu Jiu 4 (9-15), 9. CSS Craiova 3 (6-8), 10. LPS Slatina 3 (4-10), 11. CSS Turnu Măgurele 0 (0-19).
Juniori B: CSM Vâlcea – LPS Viitorul Piteşti 1-2, FC Olt Slatina – LPS Târgu Jiu 4-1, CSS Craiova – CS Universitatea Craiova 3-1, CS Mioveni – LPS Slatina 4-0, CSS Turnu Măgurele – Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ Craiova 0-1. Minerul Motru a stat.
Clasament: 1. FC Olt Slatina 12 (13-3), 2. CS Mioveni 9 (12-1), 3. CSS Craiova 9 (12-4), 4. LPS Viitorul Piteşti 7 (8-4), 5. Şcoala de Fotbal „Gică Popescu“ 6 (5-6), 6. LPS Târgu Jiu 6 (7-10), 7. CS Universitatea Craiova 4 (6-8), 8. LPS Slatina 3 (5-11), 9. CSS Turnu Măgurele 0 (1-3), 10. CSM Vâlcea 0 (5-11), 11. CS Minerul Motru 0 (1-13).
Cupa României
Programul meciurilor din 16-imi: astăzi, ora 16.00: FC Vaslui – CSM Reşiţa, Chindia Târgovişte – Săgeata Năvodari, FCM Dorohoi – Viitorul Constanţa, FC Bihor Oradea – ACS Poli Timişoara (Digi Sport), ora 18.30: Ripensia Timişoara – Universitatea Cluj (Digi Sport), ora 20.30: Dinamo Bucureşti – Sănătatea Cluj (Sport.ro); mâine, ora 16.00: Gloria Buzău – FC Botoşani, Petrolistul Boldeşti – Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu – Farul Constanţa (Digi Sport), ora 18.30: FC Braşov – CFR Cluj (Digi Sport), ora 20.30: FC Universitatea Craiova – Petrolul Ploieşti (Sport.ro); joi, ora 16.00: Oţelul Galaţi – Concordia Chiajna, Astra Giurgiu – ACS Berceni (Digi Sport), ora 18.00: Rapid Bucureşti – Ceahlăul Piatra Neamţ (Sport.ro), ora 20.30: Steaua Bucureşti – Avântul Bârsana (Pro TV).
Italia: Doi români au ucis un bătrân pentru a-i fura televizorul
Doi imigranţi români au fost arestaţi astăzi în Sicilia, după ce au ucis un italian de 90 de ani pentru a-i fura televizorul, informează b1.ro. Cei doi români, de 22, respectiv 23 de ani, au fost arestați în provincia siciliană Agrigento, la câteva ore după ce un bătrân a fost găsit mort în locuinţa sa din orăşelul Burgio. Românii au fost identificaţi pe baza descrierilor făcute de martori, iar în locuinţa lor a fost găsit televizorul pe care l-au furat din casa victimei. Românii au recunoscut în faţa autorităţilor fapta comisă, relatează agenţia de presă AGI.
Google a lansat un portal care prezintă toate constituţiile din lume
Grupul Google a prezentat ieri un nou portal care recenzează constituţiile ţărilor din lumea întreagă, cu scopul de a ajuta mai ales statele aflate în tranziţie politica, informează dailybusinees.ro. „Am dorit să reunim şi să organizăm online toate constituţiile din lume, să le facem accesibile în mod universal şi utile guvernelor care se află într-un proces constituţional”, a explicat Jared Cohen, directorul Google Ideas, prezentând site-ul www.constituteproject.org, la New York, unde are loc în această săptămâna Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Unul dintre obiectivele Google este acela de a facilita redactarea constituţiilor în ţările care ies dintr-o criză politică sau dintr-un conflict armat.
Iniţiativa, susţinută printr-un proiect universitar americano-britanic denumit „Proiectul comparativ al constituţiilor”, permite accesul la toate constituţiile care au fost în vigoare în fiecare ţară din lume pâna în septembrie 2013. Portalul conţine peste 350 de intrări tematice, menite să faciliteze comparaţiile între diverse chestiuni, precum drepturile minorităţilor şi finanţarea campaniilor electorale. O altă etapă în dezvoltarea portalului va fi aceea de a-l face accesibil în şase limbi folosite oficial la nivelul ONU (engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă şi chineză).
Rovana Plumb: Am impus RMGC o garanţie financiară de mediu dublă, de 146 de milioane de dolari
Ministrul Mediului, Rovana Plumb a declarat astăzi, la audierile din Comisia specială pentru Roşia Montană, că, în noul proiect, ministerul a impus RMGC o garanţie de mediu dublă, de 146 de milioane de dolari, care va acoperi reabilitarea minei la standarde de mediu, informează Mediafax.ro. Rovana Plumb a precizat că statul a impus şi garanţii suplimentare pentru situaţiile de accident, în valoare de 25 milioane de dolari. Ministrul Mediului a explicat că garanţiile financiare se vor constitui înainte de începerea exploatării şi vor fi valabile pe toată perioada exploatării. Potrivit Rovanei Plumb, ministerul pe care îl gestionează a acţionat ca reprezentant al statului român şi s-a asigurat că, indiferent de operatorul care va acţiona în România, mediul va fi respectat.
Ministrul de Externe s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii oamenilor de afaceri din SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut ieri întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţii oamenilor de afaceri din Statelor Unite ale Americii, respectiv companii membre în Consiliul de Afaceri Româno-American (American-Romanian Business Council/AMRO) şi cu reprezentanţi ai Consiliului de conducere al Camerei de comerţ româno-americane (Romanian-American Chamber of Commerce/RACC).
În discuţiile purtate în marja participării la cea de-a 68-a sesiune a Adunării Generale a ONU, şeful diplomaţiei române a prezentat oportunităţile de afaceri şi de investiţii pe care le oferă România, subliniind obiectivele guvernului în domeniul consolidării stabilităţii financiare şi dezvoltării climatului investiţional. În context, a menţionat prioritatea acordată de autorităţile române încheierii unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, precum şi dezvoltării infrastructurii şi diversificării accesului la noi surse de energie.
Totodată, ministrul Titus Corlăţean a adresat conducerii AMRO invitaţia de a participa la activitatea Grupului de lucru pe teme economice şi comerciale din cadrul Task Force-ului bilateral pentru implementarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. Totodată, şeful diplomaţiei române a subliniat importanţa susţinerii acordate de companiile americane accesului României în Programul Visa Waiver şi a încurajat continuarea demersurilor acestora în promovarea modificărilor legislaţiei SUA referitoare la acest program.
Reprezentanţii companiilor membre ale AMRO au prezentat activitatea organizaţiei de la constituirea sa, în ianuarie 2012, subliniind importanţa realizării unei noi misiuni de afaceri americane în România, în cursul lunii noiembrie 2013. A fost accentuat faptul că numărul în creştere al companiilor care devin membre AMRO reflectă interesul firmelor americane cu afaceri de anvergură pentru dezvoltarea investiţiilor în România.
Chiţoiu: Nu există solicitări din partea CFR Marfă privind acordarea de salarii compensatorii eventualilor disponibilizaţi
CFR Marfă nu a înaintat nici o solicitare pentru acordarea de salarii compensatorii eventualilor disponibilizaţi, iar o astfel de cerere nici nu ar fi aprobată în condiţiile în care compania este în procedură de privatizare, a declarat astăzi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, citat de Agerpres.ro. „Deocamdată, nu avem o astfel de solicitare din partea CFR Marfă şi, fiind în procedură de privatizare, bineînţeles că nu aprobăm, chiar dacă solicită. După ce se finalizează procedura de privatizare, atunci vedem procedurile de urmat. Dar, în prezent, nu avem nici o solicitare privind acordarea de sume compensatorii”, a spus Chiţoiu.
La începutul lunii septembrie, vicepreşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România, Gigi Bobolicu, a declarat că Federaţia a primit notificare din partea CFR Marfă pentru disponibilizarea colectivă a unui număr de 1.416 angajaţi, din care 1.172 muncitori şi restul personal TESA şi auxiliar. Termenul de punere în aplicare a notificării este noiembrie-decembrie. Potrivit notificării primite, CFR Marfă se angajează să pună în aplicare şi prevederile OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective.
Procesul de privatizare va fi reluat, dacă actuala procedură eşuează
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a afirmat astăzi că procesul de privatizare a companiei CFR Marfă va fi reluat, în cazul în care actuala procedură eşuează, notează Agerpres.ro. „Contractul de privatizare a fost semnat pe 2 septembrie. Data până la care Grup Feroviar Român poate depune garanţia este 4 octombrie, deci suntem în termen. Dacă privatizarea nu se finalizează, se va relua această procedură. Acesta este singurul plan B care este la dispoziţia noastră din punct de vedere legal”, a spus Ramona Mănescu, întrebată fiind dacă există un „plan B” în cazul în care privatizarea CFR Marfă eşuează. Ministrul Transporturilor a dat asigurări că, deocamdată, procedura de privatizare este ”în regulă”.