13.3 C
Craiova
miercuri, 20 august, 2025
Știri de ultima orăSport„Sper să terminăm cu circul“

„Sper să terminăm cu circul“

Fostul mare fotbalist al Universităţii Craiova, Aurică Ţicleanu, a împlinit ieri 55 de ani şi una dintre dorinţele sale a fost legată de fotbal. „Să fie linişte în Bănie“, a spus mijlocaşul Craiovei Maxima, sătul de certurile dintre cele două reprezentante ale Craiovei. Aurică Ţicleanu a afirmat, pentru GdS, că şi-ar dori să promoveze atât CSU, cât şi FCU, dar ştie că este un lucru foarte greu de realizat şi a punctat că ideal ar fi ca acestea să se unească şi astfel să devină o forţă.
Alexandru Vîrtosu: Bună ziua, domnule Ţicleanu, şi „La mulţi ani!“. Cum vă simţiţi la 55 de ani?
Aurică Ţicleanu: Vă salut şi vă mulţumesc pentru urări. Mă simt bine la 55 de ani, sunt acasă, la Braşov, alături de familie, şi răspund felicitărilor venite de la prietenii din întreaga ţară.
A.V.: Cum vedeţi fotbalul craiovean în 2014?
A.Ţ.: Văd că am debutat „bine“ în 2014, nu au lipsit deloc scandalurile. Nu ştiu de ce nu se termină niciodată problemele la noi. Sper să terminăm cu circul ăsta. Aceasta ar fi una dintre dorinţele mele la 55 de ani.
A.V.: Avem două echipe care sunt la un pas de play-off, ce şanse de promovare le daţi?
A.Ţ.: Mi-aş dori să promoveze amândouă, dar e greu. Adrian (Mititelu – n.r.) nu poate să continue lupta asta, că nu poate… Pe de altă parte, prin intermediul lui Gheorghiţă Geolgău l-am cunoscut pe unul dintre patronii de la CSU, pe Mihai Rotaru, care mi s-a părut un tip de toată isprava. El chiar vrea să facă treabă şi este dispus să investească mult ca să-şi vadă visul împlinit. Cred că nu au început cum trebuie, au fost luaţi puţin de val, dar uşor-uşor au recuperat din „terenul“ pierdut.

„Nu m-am opus proiectului CSU“

A.V.: Aproape toţi colegii dumneavoastră s-au alăturat proiectului CSU…
A.Ţ.: Da, şi este un lucru extraordinar pentru oraşul Craiova. Păi tinerii de astăzi, de la echipă, de la juniori, de la cine ar putea să înveţe câte ceva, dacă nu de la Silviu Lung, Nae Tilihoi, Geolgău şi ceilalţi?! Noi avem valori şi trebuie să fim atenţi cu ele. Legat de proiectul CSU, aş vrea să spun că eu nu m-am opus niciodată, doar că susţin dreptatea. Ei trebuia să înceapă de jos, de la zero, sau să preia altă echipă din Liga a II-a şi să o transforme pe parcurs. Mă bucur pentru colegii mei de acolo. Sunt convins că vor face o treabă bună, dar eu aşa gândesc în privinţa CSU.
A.V.: Cum vedeţi disputa dintre CSU şi FCU?
A.Ţ.: Păi, dacă îi întrebi pe cei de la CS spun că FC nu termină campionatul. Dacă îi întrebi pe ceilalţi, spun că CS nu termină sezonul, pentru că vor fi excluşi. Ştii ce a răspuns prietenul meu Dan Bondari când l-am întrebat dacă merge pe stadion la derbiul dintre cele două? Mi-a spus că nu se duce, pentru că la stadion e obişnuit să înjure şi la acest joc nu poate, pentru că are prieteni în ambele tabere. A avut perfectă dreptate. Aşa sunt şi eu acum, nu vreau să mai supăr pe nimeni.

Îşi doreşte fuzionarea între CSU şi FCU

A.V.: La un moment dat se vorbea despre fuzionare. Credeţi că ar fi benefică?
A.Ţ.: Ar fi cel mai bine. S-ar pune punct nebuniei ăsteia, am face şi o echipă puternică din cele două şi ar avea susţinerea tuturor suporterilor. Nici nu ar mai conta cum i-ar zice, CS sau FC. Important ar fi să ai o echipă competitivă, care să joace fotbal adevărat şi suporterii să vină cu plăcere la stadion.
A.V.: Cum comentaţi faptul că FCU a fost evacuată din nou de pe „Ion Oblemenco“?
A.Ţ.: Mi se pare o măgărie. Dacă eşti o echipă a Craiovei, indiferent cum te numeşti, Constructorul, CS Apă sau Electro, şi soliciţi să joci pe stadionul comunităţii, ar trebui să primeşti aprobarea autorităţilor locale. Bine, cu condiţia să-ţi plăteşti utilităţile şi chiria. Nu ştiu cine îi învaţă pe cei de la primărie să procedeze aşa cu cei de la FCU, dar îi sfătuieşte prost. Efectiv căutăm singuri motive de ceartă. Ar trebui să fie cu totul altfel şi sper ca autorităţile să revină la sentimente mai bune. E loc sub soare pentru toată lumea. Sper să auzim de bine cât mai curând.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS