Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraş, nu a rămas indiferent la decizia LPF-ului de a muta partida de vineri, cu Gaz Metan Mediaş, sâmbătă, de la ora 19.00 (Digi Sport 1), considerând că este jignitoare atitudinea membrilor forului respectiv. „Nu ştiu, s-ar putea să ajungem sâmbătă acolo şi să ne spună că o să jucăm duminică. E o chestie posibilă cum se vede. E jignitor să ne anunţe că nu mai jucăm vineri, ci sâmbătă. E desconsiderare“, a spus Grigoraş, pentru site-ul clubului gorjean.
Tehnicianul oltenilor a mai punctat faptul că e mulţumit de randamentul jucătorilor noi din prima etapă, cu „U“ Cluj, dar că aceştia trebuie să continue să aibă evoluţii la fel de bune dacă au valoare. „O să facem o analiză cât de cât pertinentă asupra potenţialului echipei şi a celor care au venit după câteva etape. Jocurile oficiale sunt diferite de cele amicale. Să-i vedem la Mediaş, apoi acasă cu Ceahlăul şi apoi la Vaslui. Apoi putem să ne facem o idee asupra potenţialului şi valorii lor“, a comentat Grig, referindu-se la cei patru debutanţi, Mamele, Răduţ, Karim şi Matulevicius. „Deocamdată să nu ne luăm după un joc, o execuţie sau câteva biciclete, pentru că rămânem fără pedale! Foarte bine că am început cu dreptul, că au debutat cu gol. A trecut o singură etapă din 34. Vedem dacă vor demonstra, iar atunci o să-i laud cu cea mai mare plăcere. Să nu ne aventurăm în verdicte faţă de vreun jucător sau altul. Avem încredere în tot lotul, să aşteptăm“, a mai spus Grigoraş, conform gorj-domino.com. „Răduţ e un jucător pe care îl ştiu. De Karim nu am auzit până acum. E diferenţă între Karim, Matulevicius şi Răduţ, Mamele… Pe ultimii i-am văzut meci de meci, le ştiu posibilităţile. Sunt sigur că nu ne-am înşelat când i-am luat. Ceilalţi trebuie să demonstreze, sunt necunoscuţi pentru noi, şi să arate că merită să fie luaţi în atenţie şi să facem pagini întregi despre ei“, a punctat Petre Grigoraş.
Petre Grigoraş pune presiune pe jucătorii noi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei