Știri de ultima orăSportGhioane, la al patrulea gol pentru Dinamo Kiev

Ghioane, la al patrulea gol pentru Dinamo Kiev

Echipa la care evoluează mijlocaşul român Tiberiu Ghioane, Dinamo Kiev, a învins pe teren propriu, cu 5-0, pe Zorya, într-o partidă din etapa a 11-a a campionatului Ucrainei. Tiberiu Ghioane a fost integralist şi a reuşit să marcheze golul trei, în minutul 10 al partidei, el mai ratând şi o mare ocazie în ultimele minute ale jocului. În urma acestei reuşite, românul a ajuns la patru goluri marcate pentru gruparea sa în campionatul intern. Evoluţiile bune ale lui Ghioane au fost remarcate şi de antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, care a spus că mijlocaşul lui Dinamo Kiev ar trebui să facă parte din lotul echipei naţionale: „Mă surprinde absenţa lui Ghioane de la naţională, pentru că este cel mai bun jucător al lui Dinamo Kiev din actuala stagiune. Pentru binele României, sper ca selecţionerul şi jucătorul să-şi dea mâna, iar acesta din urmă să ajungă din nou la lot“.
Echipa lui Lucescu, Şahtior Doneţk, a câştigat în etapa a 11-a, pe teren propriu, cu scorul de 4-2, partida disputată contra lui Krivbas Krivoi Rog. Fundaşul român al lui Şahtior, Răzvan Raţ, a fost introdus pe teren în minutul 46. După 11 etape, formaţia condusă de Mircea Lucescu este pe locul opt în clasament, cu 15 puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS