26.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDespre istorie, cu melancolie

Despre istorie, cu melancolie

Uneori, ma amuz. Nimeni din neamul meu n-a tinut sa aiba pareri despre istorie. Barbatii dinaintea mea au participat la istorie doar in calitate de „carne de tun“. Femeile s-au marginit sa-i planga pe cei care nu s-au mai intors din transee. In rest, cum am aratat in „Desertul pentru totdeauna“, in satul copilariei mele istoria nu canta la fanfara, nu marsaluia in cizme ori in bocanci. Umbla desculta si se folosea de o goarna dogita. Primaria angajase un barbat, usor handicapat, care cutreiera ulitele, cu goarna in mana, de cate ori trebuia comunicat ceva oamenilor din sat. El tinea loc de ziar, de aparat de radio, de Monitor Oficial. La fiecare raspantie, se oprea, ducea goarna la gura, scotand niste zbierete metalice, dupa care aducea la cunostinta, plin de importanta, „stirile“. Slujbasul primariei mai si pocea numele prim-ministrilor demisionari sau inscaunati, cand anunta vreo schimbare de guvern, dar cui ii pasa de asta? Oamenii erau multumiti ca nu se anuntau dari noi. Politica nu intra in obsesiile lor. Satul avea alte probleme. Vestea ca, din pricina ploilor, cartofii erau atacati de viermi ori ca se dadea voie, pentru un timp, sa se aduca lemne din padure conta mai mult decat ce se petrecea la Bucuresti.

Cam asa a aratat ceea ce s-a numit „sabotarea istoriei“, „boicotarea istoriei“, despre care manualele nu pomenesc nimic. Mai important decat orice scandal politic era sa fie a doua zi soare, pentru a se usca fanul. Cam asa arata si „eternitatea“ despre care vorbea Blaga, adaugand ca ea s-a nascut la sat. Eu sunt primul din neamul meu care nu mai poate sabota istoria. Si, probabil, si in Lisa se intampla, azi, la fel. Omul se naste, deja, prabusit in istorie, pregatit sa depinda de ea. Locul „omului cu goarna“ l-au luat telefonul, ziarele, televizorul. Vestile vin mai repede si mai „modern“. Probabil, nimeni nu mai studiaza cerul, inainte de asfintit si nu mai deduce din stralucirea stelelor care formeaza Carul Mare cum va fi vremea a doua zi. E preferat, fireste, buletinul meteorologic. Dar va mai putea spune vreodata cineva, ca mine, ca a copilarit intr-un mit?

Cred ca „omul cu goarna“ era un „jurnalist“ mai bun decat mine. Mai intai, el era un „cronicar“ perfect obiectiv. Relata evenimentele, fara sa se piarda cu firea. Uneori, la alegeri, se starnea dumineca dupa-amiaza o tramba de praf care scotea lumea din curti, dornica sa vada masina „candidatului“. Cateva zeci de curiosi se strangeau la primarie, in vreme ce babele din vecini se multumeau sa se uite de la porti. Dupa ce automobilul candidatului pleca, evenimentul era comentat la carciuma si, in aceeasi zi, era uitat. Norii de ploaie interesau mai mult decat norii care se adunau, in acei ani, pe cerul Europei. „Omul cu goarna“ proceda la fel. Apoi, cu mersul lui stanjenit de un defect care-l facea sa schiopateze, el strabatea istoria optimist. Pe cand eu ma las bantuit de tot felul de obsesii care ma impiedica sa fiu un cronicar senin. Vad ca, dincolo de explozia progresului tehnic si stiintific, se adanceste in lume, acum, o grava criza a valorilor, care imbraca forme diverse: de la crime demente la isterii fanatice, de la disolutia bunei-cuviinte la o stare confuza de nesiguranta, de la violenta la lipsa de orizont, de la putrefactia idealurilor la nedumeriri si derute. Cam aceeasi trebuie sa fi fost, ma gandesc, oboseala istoriei in perioada finala a imperiului roman, cand Olimpul devenise un lupanar, iar vechile virtuti romane erau inlocuite de ostentatie si coruptie. Sansa a fost atunci venirea unei noi religii, intemeiata de cel mort in Galileea pe Cruce. Dar ce se poate spera azi? Inca o data imi amintesc cu invidie de „omul cu goarna“…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS