Polițiștii Secției 1 Poliție Craiova s-au sesizat marți, din oficiu, cu privire la faptul că, pe un grup de pe o rețea de socializare a fost postat un mesaj cu privire la pătrunderea unei persoane necunoscute în curtea unei unități de învățământ, din muncipiul Craiova.
La scurt timp, a fost identificat de către polițiștii locali un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Craiova, care a pătruns în incinta unității de învățământ, acesta fiind sancționat contravențional, conform Legii 61/1991.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au aplicat o sancțiune contravențională agentului de pază al unității de învățământ, conform Legii 333/2003.
Citește și: O persoană și-a pierdut viața după ce o explozie i-a dărâmat casa

