România a primit o notă mare vineri, la Bruxelles, unde a fost evaluat ultimul raport Schengen. Doar că „profesorul“ francez a refuzat să treacă nota în carnet. Deşi nu au existat observaţii sau obiecţii din partea celorlalte state membre, reprezentantul Franţei a solicitat timp suplimentar pentru studierea raportului. Cu alte cuvinte, ne-a blocat. Fără explicaţii, dar spre folosinţa imediată a preşedintelui francez.
Cum a ajuns Nicolas Sarkozy, într-un singur an, la concluzia că un cuţit înfipt în spatele prietenilor români l-ar putea propulsa în lupta electorală din 2012? Nasul animalului politic a simţit mirosul dulceag al voturilor de extremă-dreaptă, care dospesc într-o Franţă copleşită de imigranţi (ţiganii din Balcani nefiind cei mai numeroşi). Sarkozy nu demonstrează o formă prea bună în sondaje şi, în plus, pe culoarul său apare o concurentă redutabilă: carismatica Marine Le Pen, fiica şi moştenitoarea lui Jean-Marie Le Pen. Oricare ar fi motivele preşedintelui Franţei, locul lui Atilla, hunul mâncător de copii, este luat între Carpaţi de Sarkozy, franţuzul mâncător de români.
Degradarea prezentă a relaţiilor bilaterale franco-române e năucitoare. Dialogul este retezat, diplomaţia franceză reproducând fidel atitudinea lui Sarkozy faţă de preşedintele Băsescu la Lisabona. Opacitatea franceză este atât de absolută încât românii, indiferent de culoarea lor politică, au început să ia în calcul replici dintre cele mai dure. Propunerea europarlamentarului social-democrat Adrian Severin, de retragere a României din Organizaţia Internaţională a Francofoniei, a fost aplaudată în mediile politice de la Bucureşti. În cercurile puterii s-a vorbit chiar despre retragerea de la Paris a ambasadorului României. Pe moment, varianta raţională predomină, dar comportamentul Parisului va modifica decisiv stilul de negociere al României în chestiunile care privesc direct interesul naţional. Dacă „vechii europeni“ nu-şi doreau în est a doua Polonie, Nicolas Sarkozy le-o face acum cadou.
Preşedintele Franţei a catalizat transformarea unei mize personale într-una majoră pentru clubul european în care Franţa e un membru de prim rang, dar cu nimic mai presus de principiile comune. Jucându-şi cartea mică în marele său palat de la Elysee, Nicolas Sarkozy pare a nu fi conştient că este pe cale să producă o mişcare tectonică în UE. De această dată nu acceptarea României în Schengen este chestiunea centrală, ci dinamitarea principiului obiectivităţii care stă la baza aprecierii performanţelor statelor membre (care nu mai au statut de candidate). Atâta vreme cât accesul liber pe piaţa muncii, accesul în spaţiul Schengen sau în zona euro este acordat în concordanţă cu cerinţele obiective prevăzute în tratate semnate cu stilourile autorităţii statului, filozofia integratoare a UE îşi păstrează valoarea. Când contractele sunt încălcate şi mototolite din subiectivism politic, toate mecanismele integratoare se transformă în criterii de excludere.
„Bine aţi venit în Schengen“ se transformă în „Nu aveţi ce căuta în această zonă selectă“. „Unitate în diversitate“ devine „Primus inter pares“. Mecanismele de suport, precum Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, devin instrumente de şantaj interstatal. Discuţiile pe tema reducerii cheltuielilor UE eşuează în scandaluri, negocierile se transformă în riposte, Consiliul European devine sală de box şi Uniunea Europeană – un cartier în care gaşca băieţilor mari îi pune la punct pe picii de curând ieşiţi în faţa blocului. Acesta este viitorul pe care domnul Sarkozy îl pregăteşte Europei unite.
Nu are rost să reluăm discuţia pe tema argumentelor subţiri prezentate de Franţa în sprijinul poziţiei sale antiromâneşti (au fost limpede prezentate de Ciprian Ciucu şi în scrisoarea CRPE). Desigur că acest comportament regretabil nu face altceva decât să pună gaz pe focul mocnit al extremismului românesc, care abia aşteaptă un motiv pentru a-şi dezlănţui furiile antieuropene. Mai sunt în România naivi care nu dau prea mare importanţă acestui fenomen, dar le (ne) dorim să nu se confrunte vreodată cu dimensiunile lui reale.
Şi nu doar extremiştii vor folosi actuala conjunctură. Există voci importante ale mainstream-ului politic care şi-ar dori ca România s-o lase mai moale cu valorile europene. Până acum, aceste voci au fost timide, sub presiunea unei opinii publice covârşitor pro-europene. De acum însă, le vom putea auzi din ce în ce mai des şi mai răspicat.
Totuşi, există şi un licăr de speranţă: reprezentantul Franţei este singurul care a blocat vineri aprobarea ultimei evaluări Schengen. La Consiliul din primavară, Franţa are nevoie de aliaţi în încercarea sa de a împiedica accesul României în Schengen. Unul dintre ei ar fi Germania, al cărei interes pentru această regiune este în creştere. Se pare că, deocamdată, Berlinul susţine amânarea României, dar doar până în octombrie 2011. În această situaţie, sunt curios care vor fi argumentele prezentate, căci la capitolul tehnic România stă bine, iar corupţia şi crima organizată nu pot fi stârpite în şase luni nici chiar în ţara afacerii Woerth-Bettancourt. Surpriza plăcută pentru Bucureşti (da, există şi aşa ceva) vine dinspre Londra, guvernul Cameron suflând vânt bun în pânzele bărcuţei noastre care navighează pe ape învecinate Bosforului.
Să sperăm că ajutorul britanic laolaltă cu luciditatea germană şi solidaritatea noilor veniţi în UE vor împiedica transformarea orbirii Parisului într-o europeană „folie a deux“. În caz contrar, cuţitul francez va rugini înfipt în spatele României, provocând în timp o septicemie ce va slăbi teribil Uniunea Europeană.
Fotografia de moment:
* Relaţiile diplomatice România – Franţa sunt ca şi inexistente, în ultimele trei luni Parisul acceptând doar dialogul tehnic cu Bucureştiul. Parteneriatul strategic e doar o amintire. În acest moment, strategia României este de a provoca o izolare a Franţei în problema Schengen. Informarea EADS referitoare la suspendarea plăţilor a precedat anunţul public al preşedintelui Traian Băsescu privitor la această chestiune.
* MCV-ul este văzut de mai mulţi „granzi“ ai UE drept instrumentul perfect de şantaj la adresa României, în cazul unor viitoare dosare serioase. Dorită obsesiv de oficialii români, ridicarea MCV are o miză uriaşă. Rezultatele anemice în lupta anticorupţie minează însă eforturile diplomatice.
* Un aliat-surpriză al României pare să fie Marea Britanie. Cu un guvern de dreapta, Londra e în pragul unei schimbări radicale a priorităţilor de politică externă, iar Europa de Est începe să capete importanţă politică şi economică.
* Riposta viitoare a României în cadrul UE ar putea viza dosare de maxim interes naţional dacă Franţa şi aliaţii săi de moment (Germania, Olanda) vor reuşi să impună amânarea aderării la Schengen pe termen lung. Bugetul UE ar putea fi un astfel de dosar.
Vlad MIXICH,
Cristian PANTAZI HotNews.ro
